Dodon la poartă nouă sau boicotul prezidențial

Semne diacritice

Printr-o coincidență întâmplătoare, marți, Curtea Supremă de Justiție a Marii Britanii și Curtea Constituțională a Republicii Moldova s-au pronunțat în chestiuni legate de separarea puterilor în stat și relațiile dintre diferite ramuri ale puterii.

Cu 8 voturi pentru și 3 împotrivă, Curtea Supremă de la Londra a decis că Guvernul trebuie să solicite autorizarea Parlamentului pentru a iniția Brexit-ul, deoarece, chiar dacă a votat desfășurarea referendumului, Parlamentul nu s-a pronunțat în privința acțiunilor de după referendum și orice schimbare a legii care să pună în aplicare rezultatul referendumului trebuie făcută doar în Parlament, altfel s-ar încălca „principiile constituționale stabilite de-a lungul multor secole”.

Deși s-a declarat „dezamăgit”, reprezentantul Guvernului a anunțat că, în câteva zile, Guvernul va prezenta Parlamentului spre examinare proiectul de lege corespunzător. Și astfel subiectul a fost închis.

Rolul limitat al președintelui

În Republica Moldova, dimpotrivă, decizia Curții Constituționale nu numai că nu a pus punct conflictului între Guvern și președinte, ci a avut efectul unor cartușe aruncate în foc. Auzind că nu va putea bloca numirea unui ministru dorit de premier, Igor Dodon s-a enervat ca un taur colhoznic la vederea unui detașament de pionieri cu drapele roșii, declarând ritos că nu va semna decrete „nepopulare sau antisociale”, că va merge la referendum să supună acțiunile sale „judecății poporului”, decât să se supună „presiunii actualei majorităţi parlamentare şi acoliţilor lor”, fiind sigur că cetățenii vor fi de partea lui. „Şi, în general, le recomand guvernanţilor să nu se joace cu voinţa poporului!”, a amenințat Dodon, crezându-se întruchiparea acestei voințe.

Curtea Constituțională a stabilit că șeful statului poate respinge doar o singură dată, „în baza unei decizii întemeiate”, candidatura propusă de premier pentru funcţia vacantă de ministru. Iar dacă premierul propune aceeași candidatură a doua oară, președintele este obligat să o accepte, deoarece cadrul regimului parlamentar al Republicii Moldova îi oferă un „rol limitat” în stabilirea componenţei Guvernului, el nu poartă vreo responsabilitate pentru activitatea acestuia.

Dodon se opune numirii liberalului Valeriu Munteanu în funcția de ministru al Apărării, deoarece nu-i agreează, eufemistic vorbind, pe liberali. E gustul lui, dar legea e lege, el a jurat pe Biblie, ca un ortodox model, să o respecte. Amenințarea cu boicotul, cu greva prezidențială e pur și simplu bizară, e ca și cum un patriarh sau un mitropolit ar declara de pe amvon că nu se va mai supune celor zece porunci.

Ce trebuie să „înghită” premierul?

E, fiindcă veni vorba, al doilea boicot prezidențial anunțat într-o lună de zile. Primul e legat de acreditarea noilor diplomați ai Republicii Moldova. Dodon a declarat la Moscova că va bloca acest proces până nu i se satisface hatârul de a-l rechema pe Ambasadorul Mihai Gribincea de la București, simțindu-se tratat cu lipsă de respect pentru faptul că Ambasadorul a informat publicul din România că decizia de a-i retrage cetățenia lui Băsescu ar putea fi atacată la Curtea Constituțională.

În general, președintele crede că majoritatea parlamentară nu are decât două opțiuni: „să înghită” și să facă ce i se spune, adică să prezinte alți candidați la funcția de ministru, până președintele va spune stop, sau să meargă la referendum. Dacă puterea se va opune, Dodon va chema oamenii în stradă. „Dacă ei cred că după alegeri s-au potolit spiritele în societate, se înșală, eu voi fi alături de oameni… dar o să-i chem”!– îi sperie președintele Republicii Moldova pe premier, deputați, dar mai cu seamă pe coordonatorul executiv care l-a ajutat să câștige alegerile.

Și, fiindcă pofta vine mâncând, Dodon consideră că actuala Constituție îi acordă prea puține împuterniciri, el dorește să aibă și dreptul de a dizolva Parlamentul atunci când majoritatea parlamentară îl va supăra cu ceva sau când pur și simplu va avea chef să se dea tare în fața consătenilor săi. Ca să-și atingă și acest scop, el va organiza încă un referendum.

Cum va răspunde Plahotniuc

Să încercăm să modelăm reacția guvernării, care, deocamdată, pare să-și păstreze stăpânirea de sine. Chiar dacă ar fi de acord, premierul nu poate „înghiți” moftul lui Dodon, propunând mai multe candidaturi, până se nimerește una pe placul președintelui, căci astfel ar încălca decizia definitivă a Curții Constituționale, ar sfida Constituția. Prin urmare, prima opțiune nu duce nicăieri, dacă ne considerăm stat de drept. Pe de altă parte, un referendum nu se organizează așa de repede precum se pronunță cuvântul respectiv.

E vorba, totuși, despre un referendum constituțional, care va necesita avizul Curții Constituționale. Ca să-l obțină, Dodon va trebui să se conformeze deciziei de marți, adică să-l numească pe Valeriu Munteanu ministru al Apărării. Altfel cum ar aviza CC inițiativa unui președinte care sfidează interpretarea dată de CC articolului respectiv din Constituție? Ar însemna că magistrații CC scuipă pe propria instituție. Iar fără avizul CC, CEC nu va organiza referendumul. Dodon va chema oamenii în stradă? Și puterea poate proceda la fel. Iar unioniștii vor ieși nechemați. Dorește Dodon o vărsare de sânge? Merită moftul său un asemenea sacrificiu?

În afară de aceasta, un referendum organizat prin decret prezidențial, nu poate fi decât unul consultativ și Parlamentul are dreptul să nu modifice Constituția după placul lui Dodon, ajungându-se astfel într-un nou impas. Cu atât mai nesăbuită va fi inițiativa cu împuternicirea de dizolvare a Parlamentului după propriul plac. E de fapt o rescriere esențială a Constituției, o încălcare flagrantă a principiului separării puterilor în stat, ca într-un sultanat. Formal, nici măcar Putin nu are un asemenea drept în Rusia, el poate dizolva Duma de Stat doar în cazul în care aceasta respinge de trei ori candidatura șefului de Guvern propusă de președintele Rusiei. Dodon se vede mai puternic decât Putin, un Dodonbași adevărat. Să nu aibă soarta broscoiului care a dorit să fie mare cât un taur, dintr-o fabulă a lui Esop.

Dacă Dodon nu se va calma, majoritatea parlamentară va fi nevoită până la urmă să inițieze demisia președintelui, dar are nevoie de două treimi din voturile Parlamentului. Liberal-democrații se vor alătura, dar e puțin probabil să voteze și deputați comuniști, care, deși nu-l recunosc pe Dodon drept președinte, îl consideră o „canalie de-a lor”, după cum s-a exprimat Voronin, în campania electorală.

Soluția extremă

Mai există o soluție, una extremă, demiterea lui Dodon pe motiv de „imposibilitate definitivă a exercitării atribuțiilor” (art. 90. 1), adică declarându-l iresponsabil, periculos pentru societate și statul Republica Moldova. Un președinte care afirmă în public că nu va respecta Constituția, care recroiește harta Ucrainei și a României, care reacționează isteric la deschiderea unui simplu birou de legătură al NATO, dar tace mâlc despre trupele ruse de pe teritoriul nostru, care vrea să federalizeze Republica Moldova în interesul Rusiei, care se joacă cu focul unui război civil, asmuțând o parte a populației împotriva guvernării, de dragul unor atribuții suplimentare, chiar este iresponsabil, chiar prezintă pericol pentru stat și societate. Starea respectivă, dacă este constatată de o comisie competentă, se cere confirmată de Curtea Constituțională.

Oricum, bruma de „stabilitate” care se lăsase peste Republica Moldova e pe cale de a se evapora, dacă Dodon nu își va potoli ambițiile. Să vedem însă cu ce îi va răspunde Plahotniuc.

De ce totuși premierul britanic Theresa May, care dispune de o majoritate parlamentară, căreia i se supune armata, poliția, serviciile secrete etcetera, s-a conformat fără discuții deciziei Curții Supreme de Justiție? De ce, pornită să declanșeze Brexit-ul fără autorizarea Parlamentului, nu a invocat conspirația adversarilor, a adepților „Remain”-ului? Care e diferența între ea și Dodon? Diferența e evidentă, esențială, e suficient să-l vezi pe președintele socialist cum sare ca un cocoș la Iohannis, și cum contemplează molâu aerul, ca în fața unei porți noi, în prezența lui Putin perorând despre prostituatele ruse.

Vorbind sincer, a fost cineva surprins de reacția lui Dodon la verdictul de marți al Curții Constituționale? A crezut cineva că Dodon se va supune fără crâcnire legii și Constituției, că nu va încerca să se dea drept mare - cel mai mare! – mahăr?