Dodon, între „revoluție” și închisoare

Semne diacritice

În 1990, regele Belgiei, Baudouin, a refuzat să semneze o lege care legaliza avorturile, din motive legate de credința catolică pe o împărtășea. După ce toate încercările de a-l determina să-și schimbe decizia au eșuat, s-a ajuns, cu acordul său formal, la soluția de a-l declara „incapabil să guverneze”, Cabinetul de miniștri asumându-și funcțiile sale și semnând legea respectivă. La 5 aprilie, Parlamentul belgian l-a restabilit pe Baudouin în funcția regală.

Deși unii politicieni belgieni au criticat faptul că Guvernul a recurs inadecvat la o clauză constituțională prevăzută în eventualitatea unei îmbolnăviri sau alienări a monarhului, camuflând astfel nedorința acestuia de a semna legea avortului, majoritatea a acceptat soluția de ieșire din criză, considerând-o originală și chiar „tipic belgiană”.

Această „practică” belgiană de depășire a blocajului instituțional cauzat de motive subiective a fost menționată, săptămâna trecută, în hotărârea Curții Constituționale de la Chișinău, care a examinat refuzul repetat al lui Dodon de a-l numi pe Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării, sfidând o altă hotărâre a Curții Constituționale, din 24 ianuarie 2017, care îi permite președintelui să respingă, motivat, doar o singură dată candidatul propus de premier. Să observăm, totuși, diferența: regele Baudouin invoca un principiu moral, „respectul pentru ființa umană”, peste care se suprapunea și faptul că soția sa, Fabiola, a pierdut cinci sarcini, pe când Dodon a blocat funcționarea ministerului Apărării dintr-un hatâr, dorind ca în fruntea acestei instituții să fie pus un militar, ca în Rusia.

Interesul public pentru cazul lui Dodon era stimulat și de comportamentul său provocator, de amenințările pe care le-a lansat la adresa magistraților CC (amenințări pe care procuratura „reformată” le ignoră), de declarațiile că, orice ar spune Constituția, nu va promulga nicio lege care îi va displăcea Moscovei sau lui personal.

Cunoașterea practicii constituționale europene le-a permis magistraților CC să găsească o soluție ingenioasă la o criză din care, în aparență, nu exista decât o singură ieșire: prin ușa referendumului, după suspendarea președintelui cu 2/3 de voturi în Parlament. Constatând că refuzul lui Dodon justifică inițierea procedurii de suspendare a președintelui, Curtea a subliniat că e vorba de o procedură de durată, care depinde de raportul de forțe din Parlament, pe când problema funcționalității instituțiilor obstrucționate de Dodon necesită o intervenție urgentă, promptă.

Aici se poate adăuga că, pe lângă faptul că durează, soluția demiterii prin referendum poate duce într-un impas și mai mare, dacă referendumul eșuează, dacă majoritatea alegătorilor i-ar da dreptate lui Dodon, încurajându-l de fapt să încalce în continuare Constituția și hotărârile Curții Constituționale, să blocheze alte încercări de remaniere a Guvernului, promovând doar candidații doriți de el.

Soluția de evitare a blocajului instituțional, elaborată minuțios și votată unanim de magistrații CC, e următoarea: refuzul deliberat al lui Dodon de a se conforma Constituției și hotărârilor Curții Constituționale să fie considerat ca „imposibilitate temporară de exercitare a atribuțiilor” sale, situație în care, conform Legii Fundamentale, survine interimatul funcției prezidențiale, pe care îl asigură președintele Parlamentului sau primul-ministru.

Astfel, lui Dodon i s-a luat arma cea mai de temut, cu care șantaja majoritatea. Această soluție extraordinară, comentată de unii foarte superficial, este, totuși, o soluție temporară, de unică folosință, căci dacă va fi aplicată de mai multe ori, va compromite, va ucide organismul constituțional și, implicit, pe cel statal.

Oricine încalcă în mod deliberat Constituția și nu se supune hotărârilor Curții Constituționale trebuie să răspundă în fața legii, iar pentru aceasta trebuie amendat Codul Penal. Rapiditatea cu care majoritatea parlamentară va răspunde la adresa Curții Constituționale și va adopta proiectul de lege propus de grupul lui Leancă, pentru a-l pedepsi pe oricine sfidează Constituția, va demonstra cât de mult este deranjat Plahotniuc de acțiunile lui Dodon.

E adevărat, ca și suspendarea din funcție a lui Dodon, și demiterea sa prin punerea sub acuzare, în cazul în care comite o infracţiune, ar putea să nu avantajeze PD din punct de vedere tactic, diminuându-i rolul de „pol proeuropean”. De aceea, e de presupus că, până la alegerile parlamentare, nu se va întâmpla nimic în cadrul relațiilor dintre majoritatea parlamentară și președintele Republicii Moldova. Dodon se va răzvrăti teatral, din când în când, va amenința cu „revoluții”, dar va semna ceea ce i se va cere. Dacă se va dori cu adevărat, el va putea fi băgat la închisoare în câteva luni, fără referendum, conform art. 81 din Constituție.

Hotărârea de săptămâna trecută a CC ne apropie de un deznodământ, care ar putea să fie amânat doar dacă Dodon se oprește aici. El mai dispune doar de o singură mutare, cea a „revoluției”, a unei lovituri de stat. Să sperăm că i-a mai rămas un pic de rațiune să nu facă jocul Rusiei și să nu scoată oamenii în stradă.

Unii s-au grăbit să spună că hotărârea Curții îi dă șanse lui Plahotniuc să devină prim-ministru până la alegerile parlamentare. E puțin probabil. Deși nu strălucesc, strategii săi nu sunt totuși inepți. Ar fi o mișcare catastrofală pentru liderul PD. Fructul „reabilitării” sale e încă verde-verde.