Despre Unire de Ziua Independenței

Semne diacritice

În avalanșa de știri catastrofale, în mijlocul cutremurelor bancare, în iureșul abuzurilor și fraudelor cotidiene, în zângănitul armelor geopolitice, sub plaga sufocantă a mizeriei și sărăciei, a singurătății, înstrăinării, disperării, alcoolismului nu e de mirare că mulți dintre noi am cam pierdut sensul inițial al sărbătorii din 27 august. Ca să nu mai vorbim de cei care nu au acceptat-o de la bun început, care au privit-o ca pe o catastrofă personală.

Acum 24 de ani, Parlamentul nostru a anunțat oficial, în urma unui vot nominal, că Republica Moldova nu se mai consideră parte a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, ci „un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul, fără niciun amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.

Nu numai pentru cetățenii de atunci ai R. Moldova, ci și pentru deputații care au semnat-o, Declarația de Independență avea semnificații diferite. Pentru cei care au conceput-o, autorii reprezentând Frontul Popular, independența însemna un pas către reunirea cu România. Alții, în special deputații socialiști și „interfroniști”, acceptau Declarația de Independență, care a urmat după cea ucraineană din 24 august, ca pe o fatalitate și o cale de evitare a reunirii imediate cu România. Și un al treilea grup de deputați, viitorii „stataliști”, care dețineau și pârghiile puterii executive, priveau independența ca pe un scop în sine, considerând că Republica Moldova nu trebuie să se unească „nici cu unii, nici cu alții”.

Odată cu dispariția URSS, cei care s-au opus, fățiș sau nu, independenței s-au transformat imediat în „stataliști” și astfel tabăra acestora, nesemnificativă la început, a sporit brusc. Ei au preluat puterea din mâna „frontiștilor”, a intelectualității unioniste, romantice și dezorganizate, sfâșiată de rivalități și interese egoiste. Declarația de Independență a fost inițial ignorată, apoi distrusă, iar Ziua Independenței a fost transformată, de către liderul PCRM, Vladimir Voronin, în Ziua Republicii. 7 aprilie 2009 a schimbat din nou raportul de forțe și focul luptei ideologice dintre unioniști și stataliști a ieșit la suprafață.

În dorința de a înveșnici statalitatea R. Moldova, unii citesc Declarația de Independență după cum le convine, mai cu seamă după ce Curtea Constituțională a restabilit valoarea și importanța legală a documentului adoptat de deputați în vara anului 1991.

În mod evident, declarația nu „eternizează” independența, nici urmă de așa ceva. Dimpotrivă, o relativizează, descriind „devenirea” moldovenilor în spațiul „istoric și etnic” al vorbitorilor de limbă română, denunțând ruperea Basarabiei din cadrul României, plasând Republica Moldova pe fundamentul „milenar” al românismului. Și, atenție, declarația nu pune punct în biografia Republicii Moldova, aceasta rămâne „deschisă”, „narațiunea” poate continua, statul independent fiind „liber să-și hotărască prezentul și viitorul, fără niciun amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”. Adică, în conformitate cu idealurile vorbitorilor de limbă română de dincoace și dincolo de Prut.

27 august e ziua în care am rupt lanțul și am ieșit din cușca imperiului numit URSS, prăbușit peste câteva luni. E cu siguranță un prilej de sărbătoare, o sărbătoare a libertății. Și chiar dacă oligarhii nesățioși, nesimțiți, bolnavi, cleptomani în adevăratul sens al cuvântului, au „preluat-o ostil” sau au „furat-o”, după cum s-a exprimat mai exact Vitalie Ciobanu, semnificația zilei de 27 august nu se schimbă. Faptul că oligarhii au călcat cu cizmele peste idealurile, entuziasmul și speranțele de atunci îi plasează în mod automat în rolul de agenți sau idioți utili ai lui Putin, care a pornit războiul de reconstruire a cuștii în care am fost ținuți din 1944 până în 1991. Dar 27 august rămâne ziua libertății și încă mai depinde de noi înșine cum ne vom folosi de ea.