Nicolae Negru // Covidul politic

Semne diacritice

Înainte de a ne avânta în campania electorală, să ne mai reținem un pic atenția asupra ultimelor evenimente, până ne temperăm excesul de euforie și triumfalism. Mai întâi, să recunoaștem că dizolvarea Parlamentului este consecința unor circumstanțe care au depins în mai mare măsură de trinomul Dodon-Șor-Plahotniuc, decât de Maia Sandu și membrii sau simpatizanții PAS.

Meritul Maiei Sandu e că și-a corectat la timp greșeala, foarte gravă, de a nu se conforma deciziei Curții Constituționale referitoare la desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița pentru funcția de premier. Pe de cealaltă parte, trinomul a avut, la început, după demisia premierului Ion Chicu, un moment de ezitare, nu a propus imediat un candidat să-l înlocuiască, apoi s-a manifestat prea încrezut în victorie, bazându-se doar pe numărul de deputați, fără să se asigure că reprezentantul lor nu va ceda în momentul critic. Dodon nu a știut ce vrea și nu a ținut cont de faptul că alianța sa cu Șor și Plahotniuc i-a creat mari probleme de imagine, care au determinat retragerea surpinzătoare a Marianei Durleșteanu.

Cu toate acestea, dizolvarea Parlamentului mai putea fi preîntâmpinată sau amânată, dacă triumviratul penal manevra, făcea un pas înapoi, accepta o concesie, un mic compromis, care e firesc în politică. Dar și în jocul de șah, preferat de Dodon, se mai cedează câte o figură ca să câștigi partida. Aroganța, lăcomia, nerăbdarea, lipsa de viziune le-au jucat festa? Atacul asupra Curții Constituționale de un primitivism uimitor nu e singura dovadă în acest sens.

Putem înțelege de ce socialiștii și șoriștii nu s-a grăbit să învestească Guvernul Nataliei Gavriliță, dar era obligatoriu să voteze Guvernul Grosu, ale cărui acțiuni aveau să depindă de voturile majorității parlamentare. Fie chiar și pentru o perioadă scurtă, Dodon obținea un avantaj politic și - nu mai puțin important - unul de ordin moral, demonstrând că pune mai presus de toate interesul public. El putea să se pretindă salvator dezinteresat al Republicii Moldova, iar responsabilitatea pentru starea de lucruri cădea pe umerii PAS. Demisia prea rapidă a Guvernului Grosu, înainte de a opri pandemia și a revigora economia, ar fi lovit iarăși în PAS.

Decât că își retrăgea pentru câteva luni mâna de pe „butoane”, cei „trei crai de la răsărit” nu pierdeau, în aparență, nimic. Era o soluție prea la vedere, ca să fie ignorată. Pretextul lui Dodon că nu va vota un guvern „onegist” e ridicol, după ce a votat unul asemănător în 2019. Probabil, nici Dodon, nici Șor, nici Plahotniuc nu suportau ideea îndepărtării, oricât de scurte, de la „butoane”, ei nu se pot rupe de troacă nici măcar pentru o clipă, se sufocă fără „oxigenul” puterii. Ce mai! – îs bolnavi, grav afectați de „covidul” politic. În loc să blameze Curtea Constituțională, s-ar uita mai bine în oglindă.

Simptomatică din acest unghi de vedere e ieșirea la rampă a lui Ilan Șor. În schimbul eliberării de arest, ca să poată reveni în Republica Moldova, el promite să întoarcă 13 miliarde de lei furați din rezervele BNM, pe care crede că le va recupera ulterior de la „beneficiarii” miliardului furat. Ceea ce înseamnă că-i cunoaște și are legături cu aceștia. Sau se ascunde în spatele lor.

Se vede că e marea necesitatea de a obține un nou mandat de deputat, dacă e dispus să plătească (împreună cu acționarii celor trei bănci lichidate) peste 600 de miloane de euro. El se declară nevinovat, dar ce facem cu milioanele de euro pe care, conform autodenunțului său, le-ar fi scos ilegal din Banca de Economii pentru a le transmite lui Filat?

Demersul oligarhului fugar e și o ocazie să vorbim despre calitatea alegerilor noastre, potolind trompetiștii și toboșarii. Cât de corecte vor fi alegerile parlamentare, în condițiile în care Partidul Șor va continua să „cumpere” masiv alegătorii prin investiții din bani furați? Dacă CEC nu va lua măsuri pentru a opri astfel de practici, cu ce se vor deosebi alegerile din 11 iulie față de cele din 24 februaire 2019? Doar prin rezultate?