Nicolae Negru // Comunitatea identitară

Semne diacritice

Pe 24 ianuarie sărbătorim Unirea Principatelor Române. Cu 163 de ani în urmă, Moldova și Valahia (Muntenia) și-au dat mâna pentru a construi împreună statul modern România. Elitele din ambele principate și-au demonstrat priceperea, inteligența, curajul, de a realiza un „proiect” comun, excedând hotarele provinciale, profitând de contextul geopolitic regional și european.

Deși, la 1859, teritoriul dintre Nistru și Prut era ocupat de Rusia, efectele Unirii, avântul cultural, literar, artistic pe care l-a generat s-a răsfrânt și asupra basarabenilor. Independența României, consolidarea statului român, influența lui crescândă asupra elitei basarabene i-a determinat pe cerberii imperiali să izoleze tot mai mult Basarabia de restul românimii și să intensifice procesul de rusificare totală a ei. Din teama de România a apărut și ideea dezbinatoare a moldovenismului „independent”, „deosebit”, separat de românism. Probabil, fiindcă moldovenismul nu a putut împiedica Unirea Basarabiei cu România în 1918, în ultimatumul din 26 iunie 1940, motivul invocat pentru invazia URSS a fost... „ucrainismul”, afirmându-se că Basarabia e „populată în principal de ucraineni”...

Dar moldovenismul „independent” nu a fost dat uitării, fiind pus la temelia „statalității” RSSM, devenind unul dintre principalele obiective ale mașinii propagandistice sovietice. Cu toate acestea, poate cu excepția unei scurte sincope proletcultiste, identitatea noastră culturală, literară, etno-lingvistică s-a dezvoltat în relație discretă cu evoluțiile culturale, literare și lingvistice de peste Prut. O dovadă concludentă e „Dicționarul Limbii Literare Moldovenești” care reprezintă o „reproducere” a Dicționarului Explicativ al Limbii Române, în grafie chirilică. Aceasta vorbește nu despre incapacitatea intelectuală a lingviștilor basarabeni, ci despre (geo) politizarea științei și natura falsă a moldovenismului separat de românism.

Sucombat odată cu URSS, moldovenismul a fost reanimat de forțele politice nostalgice, gravitând în jurul Rusiei, ele au avut un cuvânt de spus în construcția noului stat apărut pe ruinele RSSM, reușind să intervină și în Constituție. Noul stat s-a numit Republica Moldova, unii îi spun Moldova, creând astfel în multe capete confuzii de ordin istoric și identitar. Unii pretind, în spiritul moldovenismului cultivat în URSS, că Republica Moldova i-ar reprezenta pe toți moldovenii, de pe ambele maluri ale Prutului, că Republica Moldova ar fi moștenitoarea de drept a Principatului Moldovei. Când Mitropolitul Vladimir se numește „al Chișinăului și al Întregii Moldove”, ce poate să creadă un cetățean „turmentat”? Că „întreaga Moldovă” se rezumă la teritoriul fostei RSSM sau că Vladimir se pretinde mitropolit peste Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cu sediul la Iași?

Confuzie se creează și pentru străini. Există hărți în care pe malul drept al Prutului scrie Moldavie, iar pe cel stâng Moldova, pentru a se evita confundarea noului stat Republica Moldova cu Moldova istorică. România nu a procedat ca Grecia care i-a cerut fostei republici iugoslave a Macedoniei să-și schimbe denumirea, din cauza că „Macedonia” e parte a teritoriului național grec. Și după aproape 30 de ani de împotrivire, macedonenii s-au văzut nevoiți să se conformeze. În cazul nostru, problema e similară: numindu-se Moldova, Republica Moldova înaintează pretenții teritoriale față de România.

Modelul macedonean ar fi o ieșire din situație, dar confuzia identitară rămâne. Atâta timp cât afișăm steagul moldovenismului, suntem considerați în afara spațiului românesc, o margine a „lumii ruse”, o zonă gri, cu toate riscurile de securitate ce decurg de aici, are dreptate istoricul și diplomatul Anatol Țăranu. Un pas în direcția corectă e „consolidarea comunităţii de limbă, istorie şi cultură dintre România şi Republica Moldova”, care se conține în „foaia de parcurs” privind domeniile prioritare de cooperare, semnată anul trecut la București. Această „consolidare” ar trebui să se dezvolte cu timpul într-un proiect de creare a unei identități politice comune. Logica istoriei sugerează reunirea Republicii Moldova cu România.