Nicolae Negru // Cine alimentează sentimentele antiruse în Republica Moldova

Semne diacritice

Niciun cuvânt, niciun gest de pietate, de compasiune din partea guralivului, de la un timp, președinte al Republicii Moldova față de basarabenii (și bucovinenii) din primul val de deportări, la 13 iunie 1941. Dodon nici măcar nu și-a amintit de primele victime ale românofobiei și ale urii de clasă puse în aplicare de „primul stat al muncitorilor și țăranilor” în Basarabia (aceasta dacă nu-i luăm în calcul pe basarabenii nimiciți de NKVD până atunci, pe parcursul unui an, imediat după 28 iunie 1940.) Bărbații au fost separați de familiile lor și trimiși în lagăre de muncă, în timp ce femeilor și copiilor le-a revenit să „colonizeze” regiunile cu deficit de brațe de muncă din Rusia (Siberia, în particular) și Kazahstan.

Mulți dintre deportații din primul val nu au reușit să ajungă la destinație, murind în vagoanele sufocante. Cadavrele lor erau pur și simplu aruncate din vagoane, în șanțurile de pe marginea terasamentului de cale ferată. Rata de supraviețuire generală a celor deportați în 1941 a fost sub douăzeci la sută, conform unor cercetători.

Dodon, care se vede un fel de Ștefan cel Mare al Republicii Moldova și pozează în atlet al Ortodoxiei, escaladând, cu butoaie de vin în spate, Muntele Sfânt, manifestă un creștinism limitat, unilateral, discriminatoriu, vizându-i doar pe ostașii armatei roșii, sovietice, nu și pe miile de victime ale acestora. În schimb, nesimțirea și cinismul lui nu par să aibă limite. De teamă să nu supere cumva Moscova, actualul președinte nu își onorează funcțiile prevăzute de Constituție, refuză să fie președintele tuturor cetățenilor moldoveni. În mod sfidător, el pleacă la Moscova însoțit de 75 de militari Armatei Naționale, care vor mărșălui pe Piața Roșie, împreună cu militarii armatei care i-au deportat pe bunicii lor.

Paradoxal, această slugărnicie nu întărește prietenia, nu consolidează relațiile moldo-ruse, ci le zgândărește, le subminează, menținându-le pe o temelie nesănătoasă, nesinceră. De ce s-ar supăra Moscova, dacă Dodon ar depune niște flori la monumentul deportaților din fața gării din Chișinău sau ar aprinde o lumânare întru pomenirea lor în biserica de la Condrița? Fiindcă aceasta ar pune într-o lumină negativă Uniunea Sovietică a cărei dispariție o deplânge Putin cu lacrimi de crocodil și ar știrbi din superioritatea morală pe care Rusia o afișează cu tupeu în fața Occidentului. Aura ei de eliberatoare a Europei și-ar pierde imediat din strălucire, iar asemănarea dintre Stalin și Hitler ar sări în ochii occidentalilor cărora le place să creadă că dintre acești doi tirani unul e bun, iar altul e rău.

Nu înțelege Putin că, odată și odată, Rusia va trebui să-și asume trecutul său în întregime, să-și recunoască „greșelile” criminale pe care le-a comis față de alte popoare „frățești”, dacă vrea o schimbare de atitudine din partea vecinilor săi, dacă își dorește relații sincere, de prietenie și încredere cu statele din jur? Crede el că popoarele vecine își vor uita istoria, umilințele și suferințele la care i-a supus „fratele mai mare”?

După sute de ani de tăcere, amerindienii din SUA dau jos statuile lui Columb, iar urmașii foștilor sclavi doboară azi monumentele stăpânitorilor de sclavi și ale rasiștilor nu numai în America. Încet, dar sigur lumea se reașează, nu numai în acea parte a globului, pe principii morale noi, sănătoase. Cel mare și puternic nu are neapărat dreptate în mod automat. Și căderea statuii mareșalului sovietic Ivan Konev din Praga confirmă această tendință.

Faptul că o persoană coruptă ca Dodon încearcă să profite cu nerușinare primitivă, politic și financiar, de inerția, de reflexele mentalității și politicii imperiale ruse compromite în primul rând Rusia. Spre deosebire de Occident, care a apelat la serviciile ruse pentru a-l înlătura pe Plahotniuc, fiindcă l-a considerat corupt, Moscova nu va recurge niciodată la ajutorul occidental pentru a-l înlătura pe omul său, oricât de corupt ar fi acesta. Dimpotrivă, cu cât mai corupt, cu atât mai bine pentru ea, căci îl poate controla mai eficient.

Chiar dacă obține, cu Dodon, unele avantaje pe termen scurt, pe termen lung Rusia nu câștigă, ci pierde, ea nu-și face prieteni noi, ci alimentează în continuare sentimentele antiruse în Republica Moldova.