Nicolae Negru // Cazul Irinei Rimes, câteva considerații după scandal

Semne diacritice

Cazul în sine e unul banal și nu ar prezenta niciun interes, dacă unii apărători basarabeni ai Irinei Rimes nu ar încerca să împingă acest scandal pe o pistă falsă a politicului, a relațiilor dintre români-români și români-basarabeni. Scriu în contra acestor încercări.

Înainte de a ne grăbi să sărim în ajutorul Irinei Rimes, să ne întrebăm dacă ea a fost atacată pentru că e basarabeancă sau pentru că s-a exprimat inadecvat. Ar fi fost sau nu criticată, dacă nu era basarabeancă? La această întrebare ar putea să ne răspundă Viorica Dăncilă, fost premier, munteancă. Ei nu i s-a iertat nicio greșeală de vorbire, de ce i s-ar ierta Irinei Rimes? Fiindcă a fost „sinceră”?

„Sinceritatea” și „inocența”, talentul Irinei nu au obligat-o să improvizeze un discurs important, nu justifică incoerența, dar mai cu seamă unele idei cu iz antieuropean, preluate pe negândite. Dacă se pregătea mai bine, înainte de a ieși în fața jurnaliștilor ca să le vorbească despre Brâncuși, scandalul ar fi fost evitat.

Patriotismul nu anulează alte legi ale firii, frustrările, rivalitățile. Dacă Irina Rimes nu s-ar fi bucurat de un oarecare succes artistic, reacția la gafele ei ar fi fost mai temperată, dar nimic nu o putea salva de „linșajul” din rețelele sociale. Basarabean nu ar trebui să însemne demn de indulgență peste Prut. Pretențiile de acest fel sunt ridicole, umilitoare.

Cu o singură excepție care confirmă regula (e vorba de CTP), intelectualii nu s-au implicat în scandal, unii chiar i-au luat apărarea „copilului” basarabean. Da, Irina Rimes a fost lovită dureros în presa de peste Prut, dar tot acolo a fost și apărată cel mai bine.