Nicolae Negru // Cât de istorică a fost „ședința istorică”?

Semne diacritice

A cincea ședința comună a guvernelor României și Republicii Moldova nu poate fi trecută cu vederea, a fost principalul eveniment în relațiile moldo-române din ultimii ani atât ca rezonanță în mass-media și societate, cât și ca posibil impact asupra perspectivei de dezvoltare și de integrare a celui de-al doilea stat românesc în spațiul românesc și european. Cele patru ședințe de până acum nu au lăsat urme adânci în cronicile jurnalistice, așa încât unele mass-media anunțau că ședința de vineri, ținută la Chișinău, ar fi fost prima, iar altele s-au grăbit să o numească „istorică”, pentru că a avut loc în condiții interne și externe inedite. Ceea ce e adevărat.

E pentru prima dată când o forță proeuropeană din Republica Moldova deține de una singură majoritatea în Parlament și nu își va mai putea declina responsabilitatrea pentru eventualele neîmpliniri, punându-le pe seama partenerilor, după cum s-a întâmplat în perioada guvernărilor proeuropene precedente, de coaliție. Și vulnerabilitatea guvernării PAS în fața Rusiei, șantajul pe care i-l aplică prin intermediul „Gazprom”-ului și căruia nu i-ar putea rezista fără sprijin extern, al României în primul rând, influențează optica asupra ședinței comune de vineri. Ideea că Republica Moldova are nevoie de România pentru a rămâne în picioare ca stat, că Rusia nu e numai ce se vede, pare să fi ajuns în sfârșit și în unele centre europene - Berlin, Bruxelles...

Contextul geopolitic regional - sabia războiului atârnată de Rusia asupra Ucrainei vecine - a conferit întâlnirii de la Chișinău un adaus de simbolism sentimental, frățesc, al păcii și normalității, dar și un rost practic neprevăzut inițial. Aflat sub umbrela NATO, statul român este privit de dincoace de Prut ca un pol de stabilitate și securitate, de la care putem să cerem protecție în caz că sminteala va triumfa la Kremlin și Putin va apăsa pe butonul dezastrului. Comparativ cu Republica Moldova, aflată în bătaia tunurilor și tancurilor transnistrene (rusești, de fapt), România e văzută de mulți moldoveni cu cetățenie română ca o cetate solidă în care se pot adăposti în vremuri de restriște, ca în 1918. Istoria ar putea să se repete...

Guvernul român, condus de Nicolae Ciucă, a promis, printre altele, să ajute Republica Moldova în caz de criză energetică, urmând să fie elaborat un plan comun de acțiuni și solidaritate în acest sens. Au fost semnate 13 acorduri în diferite domenii, inclusiv ieftinirea convorbirilor de telefonie mobilă, construcția podului peste Prut care va lega Ungheni de pe malul stâng cu Ungheni de pe malul drept, 2 500 de burse pentru liceeni și studenți, 100 de mii de euro asistență financiară nerambursabilă pentru dezvoltarea satelor noastre și alte proiecte incluse în Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare între România și Republica Moldova, semnată anul trecut la București, în noiembrie, în cadrul întâlnirii Maiei Sandu cu Klaus Iohannis.

Faptul că Moscova s-a alertat și i-a pus în mișcare pe socialiști, care au apucat imediat „furculița suveranității și independenței” (expresia îi aparține lui Ion Buraga) e un indiciu că de data aceasta există premise pentru reușită, că guvernele noastre nu se vor limita doar la vorbe, ci vor trece și la fapte. Dacă a fost sau nu istorică „ședința istorică” vom vedea în curând. Ar mai fi de precizat că ședințele comune ale cabinetelor de miniștri nu sunt o invenție românească, se mai practică printre țările europene. De exemplu, guvernele Germaniei și Israelului s-au întâlnit până acum în șase ședințe comune, în logica „parteneriatului singular” care leagă aceste țări. Despre singularitatea relațiilor româno-române ce să mai vorbim?

Așa că socialiștii se agită nemotivat, Guvernul român nu pune în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova, ei l-or fi confundat pe generalul (în rezervă) Nicolae Ciucă cu generalul Ernest Broșteanu, presupune, în cheie sarcastică, absurdă, același Ion Buraga. E ciudat, totuși, că puseul de suveranism vine de la o fracțiune care a mers după alegerile din 2019, in corpore, 35 de deputați, într-o vizită de confirmare a vasalității lor, la Moscova - gest nemaivăzut în practica parlamentară, iar șeful de partid, Igor Dodon, făcea, în calitate de președinte, sluj în fața lui Putin, stătea cu orele în anticameră, așteptându-l, se lăuda că îi scrie rapoarte și că primește până la un milion de euro recompensă lunară de la Dmitri Kozak pentru finanțarea PSRM.

Cum poate un partid care împrumuta de la guvernul rus 500 de milioane de euro cu dobândă și angajamente obscure, neavantajoase pentru Republica Moldova, să se pronunțe împotriva unui ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro, oferit de Guvernul României pentru proiectele de dezvoltare a satelor noastre? De ce se lasă folosiți atât de rușinos deputații socialiști? De ce? Ei știu de ce. „De-atâta...”.