Al cui președinte e Dodon?

Semne diacritice

Dodon depune azi jurământul și devine oficial președinte al Republicii Moldova. Nu va fi președintele tuturor, după cum a promis demagogic după alegeri, ci doar a celor care vor să dea roata istoriei înapoi, își leagă viitorul de Rusia lui Putin, promițându-le să ducă Republica Moldova în Uniunea Eurasiatică. Dodon nu îi va reprezenta pe cetățenii care își doresc continuarea drumului european și, cu atât mai mult, pe unioniștii pe care vrea să-i scoată în afara legii.

Noul președinte este antipodul lui Nicolae Timofti, pe care îl înlocuiește. Nu numai prin temperament, retorică, scopuri politice și geopolitice, dar și prin pretențiile legate de rolul și relațiile instituției prezidențiale cu celelalte ramuri ale puterii, Parlamentul și Guvernul. Cariera liderului socialist în politică e a unui om nu prea scrupulos, pornit să ajungă cât mai sus cu orice preț. S-a remarcat, din acest punct de vedere, la Ministerul Economiei. Mult mai „flexibil” din punct de vedere etic, mai zelos în a executa sugestiile și indicațiile venite de la Președinție (inclusiv privatizările dubioase ale hotelurilor Național și Codru), Dodon i-a luat destul de repede locul lui Valeriu Lazăr, care îl invitase în echipa sa.

L-a trădat în cele din urmă și pe Voronin, simulând un conflict cu grupul de „talibani” ai lui Mark Tkaciuk, care s-ar fi opus modernizării PCRM, ca, peste un timp, devenind președinte al PSRM, să preia strategia și lozincile acestor „talibani”, depășindu-i în manifestările pro-rusești, transformând partidul în cea mai radicală formațiune antioocidentală, antiromânească, pledând pentru federalizarea Republicii Moldova. După ce declara că aderarea la Uniunea Vamală a lui Putin este o utopie, fiindcă nu avem hotare comune cu Rusia, el vede acum prosperarea Republicii Moldova doar în cadrul Uniunii Eurasiatice, de parcă ar fi intervenit schimbări în geografia politică. Wikileaks a dezvăluit că Dodon discuta cu ambasadorul SUA situația internă a PCRM și se arăta disponibil să plece din partid, dacă i s-ar fi cerut. Dar nu i s-a cerut.

PSRM cheltuiește sume enorme de bani de proveniență obscură. Și Dodon personal trăiește în condiții materiale care depășesc cu mult posibilitățile sale financiare, dar aceasta nu îi deranjează pe simpatizanții săi. Fiindcă nu știm cu siguranță ce gândește și cine este el cu adevărat - omul lui Plahotniuc sau omul Moscovei, sau și una, și alta, - nu putem anticipa acțiunile sale, e greu de spus ce „traseu” va urma, cum vor coabita noul președinte și relativ noua majoritate parlamentară.

Ce crede el în realitate, cât de sincere sunt declarațiile sale rămâne o enigmă. Dodon minte fără să clipească, trădează ușor, conjuncturismul său nu pare să aibă limite. Adresându-i felicitări liderului separatist de la Tiraspol, vorbind despre „războiul civil” pe care l-ar fi declanșat Chișinăul pe Nistru, preferând rusificarea Republicii Moldova „românizării” prin bursele oferite de statul român, declarând un „jihad” împotriva unioniștilor, el s-a autodepășit când părea că atinsese culmile cinismului, ale minciunii.

În mod ciudat, interesele lui Plahotniuc și Putin, care au înclinat decisiv talerul electoral în folosul liderului socialist, se intersectează pe direcția antiromânească și antioccidentală a lui Dodon. Cu cât noul președinte va fi mai vocal împotriva unioniștilor, NATO și UE, cu atât rolul „coordonator” al lui Plahotniuc va fi mai apreciat nu numai la București, Washington și Bruxelles, ci și la Chișinău, în interiorul Republicii Moldova.

Dacă în campania electorală Dodon promitea că cu primul său decret în funcția de președinte va da jos povara miliardului de pe umerii poporului, acum el nu mai amintește de miliard, concentrându-se pe cetățenia lui Băsescu (nu este exclus că face aceasta la sugestia unor politicieni de la București, prin intermediul „coordonatorului executiv”, politicieni care privesc cu invidie popularitatea și scorul electoral al liderului PMP în Republica Moldova) și pericolul unionismului.

Sigur, unionismul, care a rezistat peste 50 de ani de teroare comunistă sub ocupație sovietică, nu are cum să fie speriat de Dodon, iar europenismul nici atâta. Pericolul, după cum s-a mai spus, e că Frankensteinul lui Plahotniuc poate scăpa de sub control, mai cu seamă dacă Putin va pune în mișcare „omuleții verzi” pe care i-a infiltrat și „coloana a cincea”, care mai așteaptă continuarea proiectului numit „Novorossia”.

Însă, oricare ar fi planurile lui Plahotniuc și Putin privitor la Dodon, vom avea un președinte energic în vorbire, căruia nu-i va tăcea gura, răstindu-se, amenințând zi și noapte, chiar dacă fără vreun efect simțitor, așa încât vom ajunge să prețuim decența lui Nicolae Timofti.