A câștigat Igor Dodon sau a pierdut Maia Sandu?

Semne diacritice

A câștigat Igor Dodon sau a pierdut Maia Sandu? Depinde de atitudinea față de liderul PAS. Cei care au votat pentru Maia Sandu din obligația de „proeuropeni” (unii ținând în secret pumnii pentru liderul socialist), sau de „unioniști” (unii spunând că nu e nicio diferență între acești doi candidați) preferă partea a doua a frazei – „Maia a pierdut”, explicându-ne, de la înălțimea lor analitică, foarte logic, foarte convingător uneori, și de ce. Numai că logica alegătorilor este o ființă rară, enigmatică. În lipsa unor sondaje la ieșirea din secțiile de votare, toate construcțiile explicative, oricât de solide ar părea, nu sunt decât niște ipoteze.

Da, Maia Sandu (și noi toți cei care am sprijinit-o) nu a reușit să învingă sistemul și pe avatarul acestuia, Dodon. Dar oare putea reuși, în condițiile în care Dodon purta și el armura antioligarhică, având de partea sa mașina propagandistică a Rusiei și mașina propagandistică a PD? Din ură irațională față de Plahotniuc sau conform unor scenarii scrise pe Liubeanka, liderii Platformei DA au comis o eroare ireparabilă, înfrățindu-se cu Dodon și Usatâi, care par să aibă, ambii, polițe de plătit, și Moscovei, și „coordonatorului executiv” (care, de altfel, a mai jucat la două capete, dacă ne amintim de alegerile parlamentare anticipate din 2010, când l-a invitat pe generalul KGB și șeful administrației prezidențiale de atunci, Serghei Narîșkin, să medieze formarea unei coaliții PD-PCRM).

Astfel, aparent, în loc de aliați, platforma DA s-a ales cu concurenți primejdioși, dependenți, într-o măsură mai mare sau mai mică, de Plahotniuc. Usatâi a și dat bir cu fugiții, iar Dodon, în funcția de „președinte ales” nu mai amintește despre întoarcerea miliardului și lupta cu corupția. Desfătat de presa rusă, el vorbește despre ceea ce se așteaptă de la el: că socialiștii vor mătura actuala guvernare și vor întoarce Republica Moldova din mersul ei spre Europa. (Așa că deputații PLDM, Andrei Năstase și ceilalți lideri ai Platformei DA care și-au dorit un președinte „ales de popor” se pot bucura dublu, iar membrii Curții Constituționale, care au dat curs, cu surprinzătoare inventivitate cazuistică, acestei doleanțe, se pot mândri de modul în care au „rezolvat” problema blocajului constituțional. Dodon este o „operă” complexă, e vârful unui aisberg, care se numește răzbunare, improvizație, amatorism sau diversiune. Sau toate la un loc.)

Poate dacă Maia Sandu arunca batista pe țambalul luptei antioligarhice, concernul lui Plahotniuc ocupa o poziție neutră sau se alinia în spatele ei. Și devenea președintă prin indulgența și generozitatea liderului PD. Pe absenteiștii indiferenți, dacă au ignorat „nada” alegerii unui președinte pe placul lor și șansa răzbunării antioligarhice, cum aveau să-i scoată din casă niște lozinci proeuropene care le-au ros urechile? Votanți proeuropeni, decât simpatizanți ai PD, în interiorul Republicii Moldova nu au mai rămas, iar potențialul diasporei proeuropene limitat de numărul de secții de votare și numărul maximum 3 000 de buletine per secție a fost consumat aproape în întregime.

Aceasta nu înseamnă că tactica electorală și prestația Maiei Sandu au fost ireproșabile. Uneori s-a reacționat pripit, s-a improvizat, în loc să se adopte o linie bine elaborată. Dar la resursele și timpul disponibil s-a obținut un rezultat maxim, în condițiile când aderența la ideea europeană e minimă. Ar fi reușit altcineva să-i recupereze pe toți dezamăgiții coborâți din „trenul european” pe parcursul ultimilor șase ani?

Maia Sandu nu a pierdut în aceste alegeri mai mult decât a pierdut fiecare dintre noi, cei cărora le repugnă să fie conduși de un președinte imoral, hoț, lipsit de bun-simț, superficial, conjuncturist ca Dodon. Ea avea puține șanse să devină președintă fără suportul tacit al lui Plahotniuc, care, însă, l-a preferat, din motive de „echilibru”, de confort personal, pe liderul socialist, demonstrând astfel că nu o controlează pe lidera PAS și se teme de persoanele pe care nu le poate controla. Nu Maiei Sandu îi aparține rateul, ci democrației, europenismului nostru.

Cum va dispune de capitalul politic adunat până acum, va depinde numai de ea. Timp a rămas foarte puțin până la alegerile parlamentare din 2018. PAS e încă în schele, Maia Sandu mai urmează să-și formeze echipa și să demonstreze că poate construi un partid. Un prim pas ar fi să coboare cu picioarele pe pământ și să recunoască adevărul frust că pentru aceasta are nevoie nu numai de entuziasm, ci și de bani.