Nicolae Negru // Despre retragerea americanilor din Afganistan

Semne diacritice

Când Donald Trump a anuțat, anul trecut, că va retrage trupele americane din Afganistan până la 1 mai 2021, apoi când Joe Biden a confirmat că trupele vor fi retrase, făcându-se doar unele rectificări în grafic, reacțiile au fost, în mare parte, placide, diplomatice, deși se știa că, de facto, SUA transmite puterea talibanilor, căci cu ei purtaseră negocieri. Nimeni nu-și făcea iluzii, începând cu CIA, că guvernul sprijinit de americani va rezista mult timp, cu toate că dispunea de o armată bine echipată de 300 de mii de oameni (s-a dovedit, totuși, că sunt „numai” 182 de mii, ceilalți erau la dispoziția ministrului de Interne).

Estimările au fost eronate, structura guvernamentală construită sub îndrumarea experților americani s-a prăbușit fulgerător, ca un castel de nisip, și aceasta a declanșat valul de critici la adresa SUA, spunându-se nu numai ceea nu s-a spus anul trecut, ci și câte ceva în plus. Sub febra mediatică s-a ajuns la preziceri catastrofale și s-a cântat prohodul „imperiului american”. Dar ce se schimba, dacă talibanii intrau în Kabul peste câteva luni sau un an?

Doar percepția era un pic alta, consecințele rămânând aceleași, căci sunt rezultatul acelorași condiții: 1) SUA nu mai crede, și nu fără temei, în reușita proiectului afgan – construirea unui stat laic, democratic, capabil să stea pe propriile picioare - nu mai dorește să-și sacrifice cetățenii și să arunce bani în vânt (o bună parte din ei nimereau în buzunarele corupților); 2) cetățenii afgani nu recunosc legitimitatea morală a guvernului „proamerican”, talibanii nu au întâmpinat rezistență nici măcar în regiunile nordice, pe care nu reușiseră să le supună până în 2001. După cum s-a exprimat un soldat american întors din Afganistan, citat de presă, „țăranul afgan nu are nevoie de nicio libertate și democrație, dacă fiică-sa se dă cu ruj pe buze”.

Guvernul afgan însuși nu-și atribuia legitimitatea și motivația necesară pentru a apăra „cuceririle” democratice, fugind și autodesființindu-se de fapt. Despre necesitatea plecării trupelor americane de ocupație, președintele (acum fugar) Ashraf Ghani vorbea într-un interviu acordat revistei germane Spiegel, în luna mai (14 mai), când talibanii avansau deja spre Kabul și un război civil părea greu de evitat. Alți politicieni afgani nu credeau că SUA se vor retrage, invocând (acum se vede că fals) interesul geostrategic al americanilor.

Însă interesul geostrategic a lipsit, scopul inițial al invaziei a fost antiterorist și acesta a fost atins, talibanii s-au angajat să nu mai permită folosirea teritoriului afgan împotriva SUA. În comentariile catastrofiste se trece peste această nuanță, renunțarea la un proiect ideologic, apărut accidental, este abordată ca o dezangajare geopolitiă a lui Biden, ca o continuare a politicii trumpiste de izolare „America First”. În baza unei erori de ordin tactic, provocată de o evaluare incorectă a unei realități modelate de irațional, soldându-se cu panică și pierderea controlului asupra unor funcții ale statului afgan, se trag concluzii despre o schimbare profundă, fundamentală a politicii americane pe plan geopolitic.

Merele se compară cu perele. E adevărat, are de suferit mult pretenția SUA de apărător al drepturilor omului, de exportator de democrație, dar câștigul geostrategic atribuit rivalilor săi e discutabil. E și o reacție de spaimă. Înțelegând deodată cât de mult are nevoie de americani, Europa s-a speriat că America își abandonează aliații, se retrage în propria cochilie.

Prima deducție, folositore și pentru stataliștii noștri de toate culorile, după retragerea americanilor din Afganistan e că un stat poate eșua chiar dacă pompezi în el trilioane de dolari. Ceea ce e asemănător, de altfel, între Republica Moldova și Afganistan e caracterul artificial al statului, ambele sunt un produs imperial. A doua concluzie, care e la mintea cocoșului, e să nu supralicităm, ca unii politicieni afgani, geopoliticul: americanii nu vor lupta în locul nostru pentru libertatea noastră. Așa-zisa neutralitate a Republicii Moldova e neutralitatea șoricelului lângă o pisică pofticioasă. Să vă mai spun cine e… ursul?