Stiri
Liberal-democrații au venit cu altă formulă matematică și vor să le revină șefia mai multor instituții în noua coaliție de guvernare. Declarația a fost făcută de reprezentantul democraților la negocieri, Valeriu Lazăr, după cea de-a patra rundă de negocieri în vederea formării unei noi majorități parlamentare.
„ Nu vreau să dramatizez, dar am rămas nițel surprinși, pentru că asta ar însemna îngreunarea acestui proces. Dumnealor au argumentat prin formule matematice de ce li s-ar cuveni mai multe instituții. Bine, mai multe instituții înseamnă și mai multă responsabilitate, dar oricum este de remarcat”, a menționat democratul Valeriu Lazăr.
Pe de altă parte, președintele interimar al Parlamentului, Liliana Palihovici, a spus că acum se dicută două variante de partajare a funcțiilor: schimbarea parțială a domeniilor sau menținerea celor anterioare.
„S-a pus sarcină în fața fiecărei părți să analizeze anumite principii cum se va face partajarea responabilităților. PLDM pledează pentru o mai bună calitate a guvernării și independența instituțiilor de drept. Astăzi s-au discutat câteva variante, schimbarea totală a domeniilor sau păstrarea domeniilor de responsabilitate pe care a avut-o fiecare partid membru al AIE. Decizia nu a fost luată, a fost dată ca o sarcină pentru toate trei părți să se gândească care este abordarea pe care trebuie s-o avem, lucru care va fi decis la una din întâlnirile viitoare”, a menționat Liliana Palihovici.
Ceea ce este clar, potrivit liberal-democratei, este că își doresc independenţa instituţiilor ce ţin de domeniul jurisprudenţei, Procuratura Generală, domeniii care nicidecum nu pot fi partajate.
Ca de obicei, liberalii reformatori s-au arătat optimiști prind formarea majorității parlamentare proeuropene.
„Am mai fost făcut un pas pentru constituirea noi coaliții proeuropene de guvernare. Cutia Pandorei a fost uşor deschisă și repede închisă. Urmează o etapă care este mai delicată şi trebuie să fim mai prudenți ca să nu apară animozităţi. Vorbim și de partajarea responsabilităților. Important e că atmosfera este una constructivă, de lucru, şi credem aşa va fi până la urmă”, a spus Ion Hadârcă.
Deputatul a mai spus că, în cadrul negocierilor, a pledat pentru formula de statu-quo, ceea ce înseamnă că partidelor să le revină șefia acelorași instituții.
Următoarea întrevedere ar putea avea loc chiar azi sau cel târziu mâine.
Galina Munteanu
Negocierile decurg ANEVOIOS. PD acuză PLDM că vrea să gestioneze mai multe domenii
Important
24.05.2013
15:51
922

Stiri relevante
19.12.2023
15:14
2350
Președintele Turciei încearcă să DESCURAJEZE Ucraina și R. Moldova, după ce Consiliul European a dat undă verde demarării negocierilor de aderare: „Asta nu înseamnă că Ucraina și R. Moldova vor deveni membre ale UE”
02.12.2022
18:13
5197
Chișinăul TAIE din poftele Tiraspolului în privința a două chestiuni PRINCIPIALE. Serebrian: „Vrem ca jurnaliștii, reprezentanții societății civile și politice din R. Moldova să se deplaseze oriunde, oricând, fără niciun fel de îngrădiri”
30.10.2021
10:15
5662
Prima CONCESIE făcută de R. Moldova pentru a avea un CONTRACT cu „Gazprom”: „Nu exclud că unele concesii s-au făcut cu implicarea Berlinului. Așteptăm să ni se spună ce preț vom plăti pentru gazele rusești, ce preț POLITIC, în primul rând”
23.10.2021
00:01
17951
Scurgeri de informații de la NEGOCIERILE dintre reprezentanții „Gazprom” și Andrei Spînu. Oferta făcută de ruși Chișinăului, care NU ar fi fost acceptată de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale
17.11.2020
13:44
3834
VIDEO // Dodon este IGNORAT și de „Pro Moldova”. PSRM mai are o singură SOLUȚIE pentru a forma o majoritate parlamentară. „Maia Sandu trebuie să inițieze aceste consultări. Trebuie să decidem cum și când vor avea loc anticipatele”
07.06.2019
10:51
2808
VIDEO // Negociatorii PSRM s-au întâlnit cu reprezentanții PD. Cebotari: „Aceste discuții au ca scop crearea NOII MAJORITĂȚI PARLAMENTARE”
08.05.2019
09:40
3653
GATA cu mimarea NEGOCIERILOR privind formarea unei majorități parlamentare. „Cred că a venit timpul ieșirii în scenă a PD”. De ce Dodon ar putea deveni INCONTROLABIL
24.05.2018
17:39
2112
O FOTOGRAFIE de la negocierile SUA-China a devenit VIRALĂ. Chinezii o văd că un INDICATOR al noii realități globale
12.11.2017
15:01
2235
Fostul consilier al lui Trump ar fi NEGOCIAT predarea lui Gulen către Turcia pentru 15 milioane de dolari
14.10.2017
13:01
7246
The Times: România BLOCHEAZĂ negocierile pe Brexit. Reacția președintelui
30.04.2017
11:01
2304
După ce i-a trimis armada la uşă, Trump îl LAUDĂ pe Kim Jong Un

Top stiri
06.04.2026
10:56
242
Piesa uitată „Silver”, înregistrată în anii ’90 pe Insula Man, renaște în serialul „Love Story” și ajunge la milioane de ascultători
06.04.2026
10:33
247
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
295
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
366
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
09:22
368
Șeful Palantir anunță cine va reuși în era inteligenței artificiale: doar meseriașii calificați și cei care gândesc diferit
06.04.2026
08:29
389
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
920
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
05.04.2026
15:03
869
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1008
Horoscopul zilei 05.04.2026
05.04.2026
03:25
1139
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1003
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
04.04.2026
18:55
1427
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
04.04.2026
17:40
1100
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1056
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1074
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1206
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1402
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1289
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1186
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1282
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1386
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1677
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
03.04.2026
18:28
1099
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1222
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1338
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi