Năstase comentează GRABA lui Dodon de a PROMULGA legile controversate votate pe 3 decembrie: „Dodon ne spune că tare se vrea la PUȘCĂRIE”
6070
Președintele în exercițiu, Igor Dodon, riscă să ajungă la pușcărie pentru că s-a grăbit să promulge legea care prevederea scoaterea SIS de sub controlul Președinției, în condițiile în care Curtea Constituțională a suspendat luni, 7 decembrie, acțiunea acesteia.
„Dodon ne spune că tare se vrea la pușcărie, promulgând de urgență o lege controversată, contestată vehement în Parlament, în stradă și în cancelariile europene, apoi suspendată de Curtea Constituțională. Ceea ce nu înțelege, însă, e că s-ar putea să ajungă și mai rău. Dacă lui și politicienilor de toată mâna le e de campanii electorale continui, populației, chinuite de sărăcie, de nedreptate, de această cruntă pandemie nu-i arde deloc. Răbdarea oamenilor va crăpa, nu a mai rămas mult”, a menționat liderul Platformei „DA”, Andrei Năstase.
Și vicepreședintele PAS, Sergiu Litvinenco, consideră că Igor Dodon a încălcat principiul loialității constituționale prin promulgarea unui document suspendat de Curtea Constituțională.
„Dacă Igor Dodon a promulgat legea care ține de SIS până la adoptarea deciziei Curții Constituționale de suspendare a acțiunii legii (adică în cursul zilei de ieri, până pe la 16.00), este o situație. Dacă Dodon a promulgat legea care ține de SIS (nr.218/2020) după adoptarea deciziei CC de suspendare a acțiunii legii, apoi e un caz de o gravitate ieșită din comun. Or, pe de o parte, Dodon a încălcat principiul loialității constituționale consacrat în Legea Supremă. Pe de altă parte, în așa caz, există toate premisele pentru a constata comiterea de către Dodon a infracțiunii prevăzute de art.327 din Codul penal – Abuzul de putere sau abuzul de serviciu.
Cert este că, indiferent că a promulgat legea până la adoptarea deciziei CC sau după aceasta, acțiunea legii este suspendată, adică ea nu este în vigoare și nu produce efecte juridice”, a punctat Litvinenco.
De menționat că președintele în exercițiu a promulgat mai multe legi aprobate în grabă, joia trecută, 3 decembrie, de majoritatea PSRM - Platforma „Pentru Moldova”.
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026















