Mostre ADN // Toţi europenii sunt „RUDE” între ei?

Shutterstock.com

Populaţiile europene în ansamblul lor şi-au păstrat astfel aceeaşi zestre genetică moştenită de la cei mai vechi strămoşi ai lor care au plecat din Africa, la care s-a adăugat material genetic de la populaţii indo-orientale sosite în urmă cu circa 8.000 de ani.

Secvenţierea unui ADN ce datează de acum cu 36.000 de ani a relevat o continuitate genetică surprinzătoare a populaţiilor eurasiatice, de la originea acestora, fapt ce explică succesul şi supravieţuirea lor, timp de milenii, în perioada glaciaţiunilor din Europa, potrivit unui studiu citat de AFP şi Mediafax.

Comparând genomul unui bărbat ale cărui oseminte fosilizate au fost dezgropate în Kostenki, în partea europeană a Federaţiei Ruse, cu rezultatele unor studii precedente, oamenii de ştiinţă au descoperit o unitate genetică "surprinzătoare", care urcă pe firul istoriei până la primii oameni din Europa.

"A existat o continuitate genetică a populaţiilor europene din Paleoliticul superior (în urmă cu 55.000 de ani) până în Mezolitic (între 10.000 î.e.n. şi 5.000 î.e.n.) şi acest fapt s-a produs într-o perioadă de glaciaţiune profundă", a precizat Marta Mirazon Lahr, cercetătoare la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, coordonatoarea acestui studiu publicat în revista americană Science.

"Descoperirea oferă detalii preţioase despre procesul de evoluţie care a permis succesul oamenilor", a adăugat ea.

Potrivit studiului, o "meta-populaţie" de vânători-culegători din preistorie care avea un număr mare de strămoşi comuni a supravieţuit ultimei ere glaciare şi a colonizat continentul european vreme de peste 30.000 de ani.

În timpul acelei perioade, gheţurile se extindeau şi se retrăgeau, acoperind - în timpul celei mai profunde glaciaţiuni - două treimi din Europa şi provocând, rând pe rând, dispariţia vechilor culturi şi apariţia unora noi, precum cea Aurignaciană (40.000 î.e.n. - 25.000 î.e.n.) şi cultura Gravettiană (29.000 î.e.n. - 22.000 î.e.n.).

"Acum ştim, graţie secvenţierii acestui genom, că niciun grup de gene nu a apărut în timpul acestor perioade şi că supravieţuirea acestor populaţii s-a făcut fără modificări biologice", a continuat Marta Mirazon Lahr.

Populaţiile europene în ansamblul lor şi-au păstrat astfel aceeaşi zestre genetică moştenită de la cei mai vechi strămoşi ai lor care au plecat din Africa, iar acest fapt a rămas valabil până la sosirea în Europa a populaţiilor indo-orientale, în urmă cu circa 8.000 de ani. Acestea din urmă au adus cu ele agricultura şi o culoare a pielii mai deschisă, marcând prima schimbare genetică importantă.

Secvenţierea celui de-al doilea genom ca ordin de vechime realizat până în prezent - cel mai vechi fiind cel al unui schelet găsit în Siberia şi care datează de 45.000 de ani - a relevat în plus faptul că eurasiaticii s-au separat în cel puţin trei populaţii distincte în urmă cu 36.000 de ani. Aceştia au fost eurasiaticii occidentali, asiaticii şi un al treilea grup din Orientul Mijlociu, a cărui evoluţie a rămas misterioasă.

"Acea populaţie reprezintă un mister, pentru că mărimea ei pare să fi rămas redusă timp foarte îndelungat, supravieţuind probabil în anumite locuri izolate precum munţii Zagros din Iran şi Irak", în contextul în care încrucişările se multiplicau în rândul eurasiaticilor occidentali, a precizat coordonatoarea studiului.

"Pentru moment, nu avem nicio idee despre locurile în care s-au aflat aceste grupuri în primii 30.000 de ani, ştim doar că ei erau în Orientul Mijlociu la sfârşitul erei glaciare, când au inventat agricultura", a adăugat ea. Potrivit acestei cercetătoare, au existat probabil o serie de bariere geografice care au împiedicat orice formă de contact între aceste populaţii, vreme de câteva milenii.

Descendenţii celor trei grupuri au dezvoltat caracteristici fizice unice existente la cea mai mare parte dintre populaţiile non-africane, dar nu înainte de a avea loc şi încrucişări cu omul de Neanderthal, explică echipa internaţională de cercetători, coordonată de Centrul de geogenetică de la Universitatea din Copenhaga.

Studiul oferă şi o nouă datare a primelor şi scurtelor încrucişări dintre populaţiile umane, abia sosite din Africa, şi omul de Neanderthal, un „verişor” al omului modern, în prezent dispărut, care s-au produs în urmă cu 54.000 de ani.