„Ce vor descoperi arheologii despre noi?”
3598
Carieră // Originar din Călărași, un tânăr din R. Moldova este astăzi top manager la o companie IT de succes din SUA
În urmă cu opt ani, a absolvit Universitatea Tehnică din R. Moldova, iar astăzi este deja top manager la o prestigioasă companie IT din Danemarca, numit responsabil pentru dezvoltarea și extinderea reprezentanței acesteia din SUA. Modest, dar foarte ambițios, Oleg Ciubotaru, 31 de ani, a urcat „în viteză” treptele carierei și își dorește același ritm de creștere și pentru țara pe care a lăsat-o la mii de kilometri distanță. „Ne lipsește viziunea”, crede el despre motivul pentru care R. Moldova continuă să se zbată între trecut și viitor.
Aplicații web pentru „Samsung”
Despre specialiștii în IT se spune că sunt firi închise și scumpi la vorbă. Oleg Ciubotaru contrazice aceste supoziții și vorbește cu plăcere despre succesele obținute, mai mult peste hotare, din păcate. În 2004, atunci când încă mai era student la Universitatea Tehnică din Chișinău, s-a angajat la un internet provider pentru a câștiga niște bani de cheltuială, iar de atunci, programele pe care le-a scris „i-au clădit” drum până în California, unde se află deja de doi ani și jumătate, în calitate de chieftechnologyofficer al companiei „ProPeople”, specializată în dezvoltarea aplicațiilor web pentru clienți ca Stanford University, „Samsung”, „Pinterest”, „Tesla”.
„Sunt responsabil de partea tehnică de executare a proiectelor de către echipele din R. Moldova, SUA și Ucraina, dar și de extinderea producției în America de Sud, Asia”, ne explică tânărul, subliniind cu mândrie că, de când a fost transferat la oficiul din California, compania „ProPeople” a reușit să își dubleze cifra de afaceri în SUA. „Nu spun că e meritul meu exclusiv, dar am contribuit și eu”, precizează el.
„O comunitate în care te integrezi ușor”
Oleg afirmă că s-a acomodat rapid cu viața din SUA și cu sistemul de gândire de acolo. „Modul în care gândesc cei din Silicon Valley este unul special. E o cultură pe care eu o numesc de „pionieri-exploratori”. Cred că s-a format în urma migrației în Vest a oamenilor. În condițiile grele de mutare, fiind înconjurați de locuri sălbatice, urși, indieni neprietenoși, de colaborarea lor depindea dacă supraviețuiau sau nu. Astăzi, această cultură se manifestă prin ajutorul necondiționat, fărăa aștepta beneficii”, descrie Oleg Ciubotaru primele diferențe pe care le-a remarcat între moldoveni și americani. Tânărul își amintește că, în primele luni de aflare în SUA, i s-a întâmplat ca la un semafor un american să coboare din mașina lui și să vină să-i închidă capacul de la rezervorul de benzină pe care îl uitase deschis.
„Într-o astfel de comunitate este ușor să te integrezi”, spune el, răspunzând evaziv la întrebarea dacă își dorește să revină în R. Moldova: „Greu de spus. Vreau să am confortul să știu că pot sta aici cât voi vrea și să nu depind de o viză de lucru. În rest, copiii sunt la școală și grădiniță. S-au integrat deja în sistemul american. Eu am un serviciu, plătesc taxe. Îmi lipsește doar Green-cardul. Vin în R. Moldova de trei-patru ori pe an, în vizite de lucru. Cred că e suficient”, zice el.
„E prea mult negativism acasă”
Oleg crede că un cetățean care își iubește patria poate face multe și de la distanță pentru țara sa pe care și-o dorește altfel. „Nu cred că locul geografic în care ne aflăm pe Pământ e decisiv în modul cum putem ajuta Moldova. Cred că din afară pot să ajut mai ușor țara. Sunt multe lucruri pe care mi le doresc altfel în R. Moldova: infrastructura, sistemul de învățământ și sănătate, justiție și poliție mai aproape de cetățeni, deschiderea țării. Mă bucur că au fost eliminate vizele pentru călătoriile în UE, dar nu aș vrea ca acest drept să fie unul provizoriu și să depindă de rezultatele de la o campanie electorală la alta. Îmi doresc mai mult optimism în R. Moldova. Eprea mult negativism acasă, toți se gândesc cum să-și facă bine lor, nu șicomunității.Americanii, dimpotrivă,țin mult la comunitatea lor. Pentru ei, mahalaua, biserica, școalasunt lucruri foarte importante și vor depune mult efort, pe bază de voluntariat, vor dona bani pentru a-și face comunitatea frumoasă, vor construi parcuri, vor îmbunătăți școlile”, afirmă el.
„E aiurea când vezi țări mai mici cu rezultate mai mari”
Potrivit lui Oleg, autoritățile moldovenești, poporul ar trebui să decidă odată și odată ce vor să facem pe această planetă.
„Să facem vin mediocru și să dansămsau să avem un rol important în dezvoltarea speciei umane? Totul depinde de cum ne mobilizăm. Estonienii sunt 1,3 milioane de oameni, dar au putut crea skype-ul, care a fost vândut, dacă nu greșesc, cu vreo 8,5 miliarde de dolari la Microsoft,și multe alte start-up-uri IT care aduc economiei bani. E aiurea când vezi că o țară de trei ori mai mică face lucruri mai mari ca noi. Dar ei au reușit să se mobilizeze, iarnoi nu avem o idee națională care ne-ar aduna pe toți, indiferent de etnie sau religie, să lucrăm la dezvoltarea țării în care ne-am născut. Haideți să ne gândim ce vor descoperi arheologii despre noi peste două-trei mii de ani? Vor descoperi o civilizație importantă?”, întreabă retoric Oleg, în încercarea de a-și mobiliza conaționalii.
„Dor de casă”
Chiar dacă este departe de casă, Oleg urmărește „cu un ochi” știrile din R. Moldova și este sigur că va parcurge cei 200 km până la Sacramento pentru a participa la alegerile din 30 noiembrie.
De sărbătorile naționale ale R. Moldova, familia Ciubotaru, alături de alți moldoveni stabiliți în SUA, organizează petreceri moldovenești și peste Ocean. Îmbrăcați în haine naționale, fluturând tricolorul, ei aduc vin și plăcinte moldovenești pentru sărbătoarea comună la care ascultă muzică populară, iar unii chiar declamă poezii. „Dor de casă”, zice Oleg.
05.11.2018
12:00
16016
MILIONARUL moldovean de la Londra, cu restaurante lângă Palatul Buckingham
01.11.2018
10:19
4506
Român, martorul unui accident CUMPLIT în Franța: „Nu îmi venea să cred ce am trăit”
10.10.2018
17:30
2949
I s-a BLOCAT mașina pe șinele unui tramvai și a fost amendată
05.09.2018
16:00
3123
Povestea unei românce care a plecat la muncă în Italia pentru un TRAI MAI BUN, dar a trecut prin clipe groaznice!
29.07.2018
10:05
5073
O englezoaică i-a împrumutat 500.000 de lire IUBITULUI român. Ce-a făcut acesta cu ei
24.01.2018
15:19
4323
O tânără din R. Moldova, angajata celei mai mari companii aeriene din China: Recrutează căpitani de aeronave!
07.01.2018
16:29
6344
GALERIE FOTO, VIDEO // Cum şi-a ÎMPODOBIT maşina o moldoveancă stabilită la Londra. Toţi se opresc să-i facă fotografii
27.09.2017
18:00
6212
E multimilionară şi celebră în America! Am filmat-o la Bucureşti cu fetiţa de 2 ani și soţul ucrainean! Imagini fabuloase…
17.07.2017
10:30
17105
Frumoasa moldoveancă din Malaezia: „Acasă e acolo unde te simţi tu bine”. Ce lecție ar putea învăța R. Moldova de la această țară
30.08.2016
19:00
17842
OFICIAL // Câți cetățeni ai R. Moldova se află peste hotare? Răspunsul MAEIE
14.07.2016
09:00
8092
RECORD // O tânără din R. Moldova a călătorit în peste 100 de orașe ale lumii până la doar 23 de ani
27.05.2016
09:20
8273
Un filolog din R. Moldova a cunoscut succesul după ce a plecat în Dubai
10.04.2026
13:03
0
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
263
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
387
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
381
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
412
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
595
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
599
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
596
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
531
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
504
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
606
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
662
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
700
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
617
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
567
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
571
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
635
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
638
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
643
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
576
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
680
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
608
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
616
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
935
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
600
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














