Somelier din Șoldănești în vinăriile din California

HOBBY // Toată săptămâna muncește contabilă la un spital, iar în zilele de odihnă oferă consultații americanilor la o vinărie din San Francisco, California

A ajuns în SUA în anul 2006. La fel ca și mulți studenți din R. Moldova, a mers să facă un ban, dar și să vadă America. Nu bănuia atunci că drumul spre San Francisco, California, nu va mai avea cale întoarsă decât după șapte ani. Dina Anghelenici, originară din satul Cobâlea, raionul Șoldănești, era studentă la Universitatea de Stat din R. Moldova, Facultatea de Jurnalism, atunci când a decis să meargă „în lume”. S-a îndrăgostit de orașul San Francisco de cum a făcut primii pași pe acest pământ și spune că este „unul dintre cele mai romantice orașe din lume”.

Nu știu de R. Moldova, dar știu de Vlad Țepeș

A ales să rămână peste Ocean. Știa că nu-i va fi ușor, pentru că trebuia s-o ia de la capăt. Nu a speriat-o acest lucru, fiindcă avea o dorință arzătoare de a realiza ceva, ceea ce în R. Moldova, pe moment, spune că nu e posibil. A urmat studii, iar acum, după opt ani de trai printre americani, poate spune că a deprins să gândească la fel ca ei, încearcă să fie mai indiferentă față de problemele de zi cu zi și să se bucure de viață. Ori de câte ori are ocazie, nu obosește să le vorbească americanilor despre R. Moldova, tradițiile populare și obiceiurile noastre. „Americanii nu prea cunosc nimic de R. Moldova. Când le explic, le spun că am fost parte a României. Atunci își dau seama în ce colț al lumii ne aflăm, pentru că știu despre gimnasta română Nadia Comăneci și domnitorul Vlad Țepeș”, ne spune moldoveanca din America.

Contabilă și consultant, în același timp

Pe moment, tânăra din R. Moldova muncește contabilă la un spital de reabilitare din San Francisco, iar în zilele de odihnă, oferă consultații la o vinărie din oraș. „Am făcut școala ca să cunosc vinurile din lume și am avut ocazia să prind experiență de la un somelier de excepție, desigur și cele deprinse de la tata acasă mi-au fost de folos. La scurt timp după ce am trimis CV-ul pentru angajare, m-au sunat și m-au invitat la interviu. Acum ofer lecții la vinărie și îi învăț pe americani cum să servească vinul. Este o frumusețe rară aici, mai cu seamă toamna, când viile se întind pe văile Californiei în toate culorile toamnei asemeni celor din R. Moldova. În general, moldovenii noștri sunt apreciați de către americani. Pe lângă faptul că sunt deștepți, sunt responsabili și știu să-și facă bine munca, ceea ce americanilor uneori le lipsește. Poate de asta și suntem apreciați aici”, susține Dina Anghelenici.

După șapte ani, a văzut R. Moldova altfel

S-a întors în R. Moldova abia peste șapte ani. „Cu toate că mi-am alinat dorul revăzându-mi familia și prietenii, am văzut R. Moldova altfel, am simțit o milă față de cei rămași acasă, dar și o supărare față de indiferența și mentalitatea moldoveanului. Îmi aduc aminte de Balonaș, câinele nostru, care era legat tot timpul și când i s-a rupt lanțul, nu fugise nicăieri, dar tot alerga în jurul cuștii. Așa și moldovenii, toată viața. Am fost cu lanțul la gât și când, în final, acesta s-a rupt, nu profităm de libertate, dar monoton continuăm ceea ce am tot făcut până acum și doar știm să facem gălăgie multă și fără de folos”, este de părere Dina.

O dorință din Marea Britanie

Își amintește de o prietenă din Marea Britanie, care, atunci când ne-a vizitat țara, și-a pus o dorință - ca moldovenii să trăiască mai bine. „Când am fost în vizită la părinți cu o prietenă din Anglia, în drum spre casa părintească, Lucy a stat mai tot timpul cu frica în sân. Se temea să nu moară din cauza gropilor de pe drumurile de țară. O luasem în seara de Paști la biserică, iar atunci când la ora 24.00 am înconjurat biserica, i-am spus să-și pună o dorință. Mai târziu, mi-a spus că dorința ei a fost ca într-un viitor mai apropiat lumea din R. Moldova să trăiască mai bine”, își amintește moldoveanca.

Nostalgia casei părintești

Chiar și așa, nostalgia de R. Moldova, de casa părintească, o copleșește uneori. „Adeseori, în zilele libere, îmi făceam un pachețel pentru prânz și după ce conduceam mașina pe toate dealurile cu vii, mă opream sub o tufă, cât mai departe de civilizație, și mâncam acolo, în singurătate. Era exact ca la tata în grădină… Era un fel de refugiu și un fel de a-mi zădărî sufletul, ca mai apoi să fiu copleșită de lacrimi”, ne mărturisește Dina.

Cel care i-a fost alături în tot acest răstimp a fost Paul, un tânăr pe care l-a întâlnit chiar în primele zile de când venise în America. Nu avea să știe atunci că, peste șapte ani, acesta avea să-i devină soț. Nunta au făcut-o în R. Moldova, așa a vrut mireasa, pentru că, deși americanii trăiesc mai bine, tradițiile moldovenești și horele jucate de moldoveni nu se mai întâlnesc nicăieri în lume.

Nu se mai întoarce în R. Moldova

Tânăra susține că nu mai vrea să se întoarcă în R. Moldova. Nu pentru că nu-și iubește țara, neamul, limba și tradițiile, dar pentru că nu mai vrea să se „scârbească vorbind limba rusă” și să muncească pentru nimic. „Viața e prea scurtă ca să o trăiesc astfel. Au suferit părinții mei, bunicii și toți cei rămași acasă, e timpul să fac excepție”, își încheie gândurile moldoveanca stabilită peste Ocean.