Moldoveni, ajunși în UE în cisterne cu vin
852
vrn.ro Mai mulți moldoveni au ajuns în Italia în cisterne destinate transportării vinului. Aceștia au fost ajutați de către un bărbat din Iași, România, care a fost condamnat recent la șase ani de închisoare pentru trafic de persoane.
Împreună cu alți trei bărbați, ieșeanul facilita intrarea unor moldoveni, cu acte false, în UE, uneori aceștia fiind trecuți peste frontieră chiar și în cisterne de vin.
Potrivit publicației Vremea nouă din România, membrii rețelei ar fi racolat mai mulți basarabeni de la care au perceput între două și patru mii de euro pentru a-i transporta în Italia. După intrarea ilegală pe teritoriul României, moldovenii primeau acte false cu care încercau să ajungă în Italia sau alte țări din spatiul UE.
Totul a ieșit la iveală după ce câțiva dintre moldovenii cu acte false, ce fuseseră procurate de către membrii rețelei, au fost prinși de autoritățile din Ungaria.
Ceilalți trei inculpați în dosarul de trafic de migranți, care nu și-au recunoscut faptele, sunt în continuare judecați, fiind posibil ca pedeapsa pe care o vor primi să fie chiar mai aspră decât a ieșeanului.
21.02.2025
16:15
2456
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
31.01.2025
11:30
3489
UE a suplimentat la 64 de MILIOANE de euro ajutorul de URGENȚĂ pentru R. Moldova, inclusiv pentru a aduce lumina și căldura în stânga Nistrului: „UE salvează din nou R. Moldova, în timp ce Rusia lasă oameni în frig și întuneric”
21.03.2024
15:20
1907
Șansele de ADERARE a R. Moldova la UE au CRESCUT considerabil, după ce Comisia Europeană a revizuit politicile pentru următoarea extindere: „Acum e momentul să ne dublăm eforturile și să profităm de această oportunitate istorică”
02.11.2022
11:33
2634
DOC // Mesaj PUTERNIC de sprijin pentru R. Moldova, inclusiv în privința modernizării capacităților de APĂRARE. Comitetul Parlamentar de Asociere UE – R. Moldova solicită instituțiilor UE să înceapă negocierile de ADERARE a R. Moldova
24.06.2022
10:55
2842
VIDEO // Maia Sandu prezintă obținerea de către R. Moldova a statutului de țară-candidată pentru aderarea la UE drept VICTORIA cetățenilor: Îndemnul şefei statului pentru moldoveni
05.05.2022
11:23
3252
REZOLUȚIE // Parlamentul European cere conducerii UE să acorde Republicii Moldova statutul de țară CANDIDAT la aderare: „Este cel mai ambițios document privind R. Moldova adoptat vreodată de o instituție a UE”
04.05.2022
12:59
2451
ASIGURĂRI ferme de la omul care va DECIDE când R. Moldova va primi statutul de țară candidat pentru ADERAREA la UE. Michel: „Susținem eforturile R. Moldova de a realiza condițiile, pentru a participa în acest proiect politic”
04.05.2022
11:51
3395
UE va acorda sprijin MILITAR R. Moldova, în contextul tensiunilor din Transnistria. Michel: „Putem să oferim mai mult sprijin militar, mai multe activități de consolidare a capacităților militare, dar e important să evităm ESCALADĂRILE”
26.10.2021
16:56
4001
Președinta Comisiei Europene anunță „măsuri suplimentare” de SPRIJIN pentru R. Moldova în DEPĂȘIREA crizei gazelor. Despre ce au discutat Ursula von der Leyen și Maia Sandu
04.06.2021
10:19
3534
Cum vor fi REPARTIZATE cele 600 de milioane de euro alocate de UE pentru R. Moldova. Maia Sandu îi răspunde lui Dodon de ce ajutorul vine acum: „Suntem într-o criză profundă”
29.12.2025
12:12
28
Curriculumul pentru „Istoria, tradițiile și cultura poporului găgăuz” primit cu entuziasm și provocări în UTA Găgăuzia
29.12.2025
11:39
99
Parisul găzduiește în ianuarie o întâlnire crucială a aliaților Kievului pentru garanțiile de securitate ale Ucrainei
29.12.2025
11:38
56
Ajutor financiar de 38,1 milioane lei pentru agricultori și industria prelucrătoare în 2025
29.12.2025
11:38
94
Guvernul dă startul unui proiect de pionierat în energia bidirecțională cu vehicule electrice în Republica Moldova
29.12.2025
10:54
336
Condamnare cu suspendare pentru tânărul care a furat aproape 500 000 de lei destinați Partidului „Șor” în scopul finanțării protestelor
29.12.2025
10:49
281
Bărbat condamnat la închisoare după un conflict violent pentru un loc de parcare în Chișinău
29.12.2025
10:30
275
Întâlnirea Trump-Zelenski la Mar-a-Lago: Pacea în Ucraina, încă un vis îndepărtat din cauza problemelor „spinoase” teritoriale
29.12.2025
10:06
345
Întâlnirea Trump-Zelenski nu clarifică drumul spre pace, dar prețul petrolului urcă alarmant din cauza tensiunilor globale.
29.12.2025
09:42
295
Condamnare în Sîngerei: Două femei găsite vinovate de corupere electorală la referendumul din 2024
29.12.2025
08:45
349
Horoscopul zilei 29.12.2025
29.12.2025
08:09
370
Von der Leyen salută progresele în discuțiile de pace pentru Ucraina și subliniază importanța garanțiilor de securitate
29.12.2025
02:03
591
Trump sugerează o posibilă întâlnire trilaterală SUA-Rusia-Ucraina pentru reluarea dialogului și reconstrucția Ucrainei
29.12.2025
01:52
547
Zelenski subliniază divergențele cu Rusia privind Donbas și posibilitatea unui referendum pentru soluționarea conflictului
29.12.2025
01:17
583
Trump se arată dispus să viziteze Ucraina pentru a sprijini un posibil acord de pace cu Rusia
29.12.2025
00:52
593
Planul de pace aproape finalizat: Zelenski și Trump cad de acord asupra a 90% dintre puncte
29.12.2025
00:31
606
Convorbire telefonică importantă între Putin și Trump despre Ucraina: cooperare și perspective economice pentru soluționarea conflictului
28.12.2025
22:17
564
Discuții de pace: Zelenski și Trump analizează un plan în 20 de puncte pentru încheierea războiului cu Rusia în Florida
28.12.2025
21:48
571
Trump și Putin dezbat viitorul Ucrainei: armistițiul temporar, o soluție riscantă pentru Donbas?
28.12.2025
20:38
619
Trump și Zelenski pregătesc un nou plan de pace pentru Ucraina, după discuții esențiale cu Putin
28.12.2025
18:49
749
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 29 decembrie 2025 - 4 ianuarie 2026
28.12.2025
16:51
641
Moscova continuă atacurile barbare asupra Kievului, în timp ce premierul canadian cere o Rusie cooperantă pentru pace durabilă în Ucraina
28.12.2025
08:30
725
Horoscopul zilei 28.12.2025
28.12.2025
07:38
994
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
28.12.2025
05:20
804
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
841
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
Curriculumul pentru „Istoria, tradițiile și cultura poporului găgăuz” primit cu entuziasm și provocări în UTA Găgăuzia
Parisul găzduiește în ianuarie o întâlnire crucială a aliaților Kievului pentru garanțiile de securitate ale Ucrainei
Ajutor financiar de 38,1 milioane lei pentru agricultori și industria prelucrătoare în 2025
Guvernul dă startul unui proiect de pionierat în energia bidirecțională cu vehicule electrice în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
19.77
1 USD
16.78
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














