Moldovean, profesor de pian la o universitate din SUA
3843
Carieră // La cei 30 de ani ai săi, un moldovean a încântat audiența cu acorduri de pian pe cele mai mari scene ale lumii
Recent a împlinit 30 de ani, dar deja poate fi considerat un muzician împlinit, evoluând pe cele mai mari scene ale lumii și predând pianul la o universitate prestigioasă din SUA. Compune muzică clasică și promovează muzica compozitorilor moldoveni peste hotare. Oricât de departe s-ar afla, este cu gândul la publicul din R. Moldova, revenind în fiecare vară pentru a concerta. Este vorba despre talentatul pianist Alexandru Timofeev, care, după numeroase concursuri și colaborări susținute în Europa, a plecat la studii peste Ocean, unde a și rămas să activeze.
A debutat la concursurile pentru copii
Provine dintr-o dinastie de muzicieni, începând să studieze pianul cu tatăl său de la vârsta de șapte ani. A participat la festivalurile pentru copii din R. Moldova, Ucraina și Rusia, cântând nu doar la pian, dar și la fluier. Mărturisește că, după ce a interpretat un cântecel la emisiunile „De la cinci la zece” și „Micul Prinț”, s-a îndrăgostit și mai tare de muzică și de scenă. I s-a întipărit, în special, seara în care a mers pentru prima dată, împreună cu părinții, la Teatrul Național de Operă și Balet din Chișinău, la opera „Carmen”.
Pe scena mare a debutat în 1998, fiind acompaniat de Orchestra Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, interpretând un concert de Mozart. Tot cu această orchestră a cântat și muzică de Bach, Liszt, Ciaikovski, Prokofiev și Slonimsky. Sub bagheta maestrului Valentin Doni, a interpretat, în premieră, Concertul pentru pian și orchestră de Zlata Tcaci, fapt care l-a inspirat să alcătuiască ulterior o compoziție proprie. Înainte de plecarea la studii în SUA, în 2002, Alexandru a colaborat cu Orchestra Radio și TV din Sankt Petersburg și cu Orchestra Filarmonicii din Iași. În SUA a susținut la pian concerte ale marilor compozitori: Chopin, Liszt și Rahmaninov, alături de Orchestra Universității „Rowan” din New Jersey și „Eastman Orchestra” din Rochester, New York.
De asemenea, a dirijat două opere la Festivalul internațional „Northern Lights” din Minnesota (SUA). În opera „Potopul lui Noe” de Benjamin Britten, compozitorul folosește două orchestre simultan: cea profesională și cea de copii cu opera „Hansel și Gretel” de Humperdinck - o poveste folclorică despre victoria binelui asupra răului.
Trofee în România, SUA, Canada, Serbia, Rusia, Belarus, Cehia
Cât privește numeroasele sale trofee, zice că toate au o semnificație deosebită, însă cel mai drag îi este cel obținut la primul său concurs internațional – „Pro Piano” din București, din 1997. Pe lângă Marele Premiu, tânărul muzician a primit atunci și felicitări din partea profesoarei de canto de la Universitatea „Santa Cecilia” din Roma,Ioana Ungureanu, care i-a remarcat talentul, munca și inspirația. Ulterior, a obținut premii și la competițiile din New Jersey, Atlanta și Washington (SUA). A fost premiat și la Concursul internațional din Niș, Serbia, și la cel al profesorilor de muzică de la Toronto, Canada.
În calitate de compozitor a ieșit învingător la concursurile „Serghei Slonimsky” din St. Petersburg, Rusia, „Iuri Semenuako” din Grodno, Belarus, și „Carol Filtsch” din Sibiu, România. Compoziția sa „Viscol”, pentru țambal și pian, a obținut premiul întâi la Concursul-festival „Valsske Mezirici” din Republica Cehă.
Dilemă: muzica clasică sau cea ușoară
Întrebat ce gen de muzică este mai important - clasică sau de estradă -, muzicianul a afirmat că acestea au mai multe trăsături comune. „Dacă reieșim din faptul că muzica este o artă, atunci cea pop este în avangardă, fiind mai pe gustul ascultătorului contemporan. Totodată, anume muzica clasică atinge nivelul cel mai înalt al expresivității omenești. Este etajul superior, însă nu trebuie să uităm nici de folclor, acel izvor nesecat de inspirație pentru ambele curente”, susține Alexandru.
Muzicianul ne-a dezvăluit că, într-o lume dominată de muzica ușoară, compozitorii genului clasic au nevoie de mai mult efort pentru a sintetiza melosul și ritmul sec. al XXI-lea. Acesta este un proces mai dificil, pentru că urmează să transmită informația muzicală de la o generație la alta.
Se inspiră și din ringtonurile telefonului mobil
În creațiile sale, tânărul compozitor face uz frecvent de diferite stiluri. De exemplu, în „Balada pentru vioară și orchestră” a inclus un dans spaniol, iar în „Rondo alla Ringtone” s-a inspirat din melodiile de pe telefonul mobil. În ultimele sale lucrări, prezentate în cadrul unui show la „Rowan Planetarium”, a făcut o incursiune și în muzica electronică. A îmbrăcat într-o formă nouă un concert de Bach, preludiile lui Scriabin, piesele Zlatei Tcaci, ale lui Harold Oliver și Kevin Walker.
Apreciază înalt creațiile compozitorilor moldoveni contemporani Vladimir Beleaev și Igor Iachimciuc. O recunoștință aparte poartă Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor de la Chișinău și președintelui acestuia, Ghenadie Ciobanu, pentru organizarea Festivalului „Zilele Muzicii Noi”, unde mai mulți tineri compozitori și interpreți își fac debutul.
Chiar dacă e departe de baștină, Alexandru are mereu în suflet dorul de casă, revenind în fiecare vară pentru concerte și odihnă. Când evoluează pentru publicul moldovenesc, zice că se simte mult mai emoționat decât în alte părți. Anul trecut, de exemplu, a avut concerte de pian la Chișinău, Bălți și Tiraspol. Și-ar dori să evolueze și la sudul țării, însă acolo, din păcate, nu se găsește un pian potrivit.
Îi familiarizează pe americani cu muzica simfonică autohtonă
Acum cinci ani, Alexandru a înființat „Societatea Internațională a Pianiștilor și Compozitorilor”, promovând muzica pentru pian și comunicând cu muzicieni de pe toate continentele. Cu susținerea ei, au fost editate mai multe volume de note și înregistrate piesele pentru pian ale regretatei noastre compozitoare Zlata Tcaci.
Vorbește în termeni elogioși despre creația Zlatei Tcaci, al cărei discipol a fost, promovând lucrările ei la universități din statele New Jersey, Pennsylvania, New York și Maryland. Mai mult ca atât, tânărul muzician și-a propus să realizeze o suită de concerte cu piesele compozitoarei. El recomandă tuturor pianiștilor moldoveni să includă în repertoriu măcar o piesă a compozitorilor autohtoni.
În prezent, Alexandru predă studenților de la „Rowan University”. Vrea să transmită și altora ceea ce a însușit de la marii maeștri de pian, compozitori și dirijori, sperând pe viitor să aibă și învățăcei din R. Moldova.
Cătălin Mihai
03.02.2014
10:13
2056
VIDEO // Nu are DEGETE, dar cântă DUMNEZEIEȘTE la PIAN!
04.02.2026
16:46
23905
FOTO / Gustul de la Orac cucerește Bruxelles-ul: Cozi la brutăria unei moldovence, inspirată de rețetele bunicii
14.01.2026
12:15
27697
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
09.07.2025
12:11
44544
Veste bună pentru moldovenii aflați în Marea Britanie: Permisele de conducere vor fi recunoscute în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
13.06.2025
19:26
46992
Maia Sandu în dialog cu diaspora din Germania: întâlniri planificate la Frankfurt, München și Stuttgart
03.06.2025
17:26
28334
Noi zboruri directe din Chișinău spre Grecia: Atena sprijină parcursul european al R. Moldova
03.06.2025
10:22
25894
Moldovenii stabiliți în Grecia își doresc ca și R. Moldova să ajungă în UE pentru a se bucura de condiții de trai mai bune
03.06.2025
09:00
25436
Alertă de călătorie în Federația Rusă: Moscova aplică abuziv măsuri de constrângere în raport cu migranții străini, inclusiv cetățenii R. Moldova
02.06.2025
15:59
25756
Moldovenii care muncesc într-un alt stat din Europa vor avea dreptul la pensii și indemnizații legale: Acordul, semnat la Berna
29.05.2025
12:28
25942
Vinul și tradițiile din R. Moldova, la Expoziția Mondială Osaka 2025, una dintre cele mai mari la nivel internațional
28.05.2025
14:41
26276
O companie aeriană cu sediul la Dubai va opera zboruri din și spre Chișinău. Prețurile încep de la 249 de euro
26.05.2025
17:50
25873
Vinurile moldovenești cuceresc importatorii și jurnaliștii japonezi
10.06.2026
21:05
562
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
532
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
493
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
533
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
593
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
614
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
661
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
10.06.2026
11:31
553
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
10.06.2026
11:01
807
A abuzat sexual fiica concubinei sale de 14 ani și a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în nordul țării
10.06.2026
09:48
690
Bărbat din Chișinău, 7 ani de închisoare pentru furt cu implicarea unui minor și deținere de droguri
10.06.2026
09:48
700
Delegatie MIDR la Paris și Bruxelles pentru preluarea modelelor europene de tramvai și transport urban modern
10.06.2026
09:24
635
Și-a apărat mama, dar a depășit legitima apărare: 9 ani de închisoare pentru bărbatul care l-a omorât pe concubinul ei
10.06.2026
08:38
725
Horoscopul zilei 10.06.2026
09.06.2026
20:40
992
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
916
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
916
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
991
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
904
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
1096
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
1231
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
1084
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
1316
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
1042
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
1198
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1351
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.38
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39





Inapoi














