Mold-street: Compania „Air Moldova” are un NOU beneficiar final: „Blue Air” din România a renunțat la cele 49% din pachetul de acțiuni
1834
Compania „Air Moldova” are un nou beneficiar final, după ce „Blue Air” din România a cedat pachetul de 49 la sută din capitalul „Civil Aviation Group”, firma care acum un an a privatizat compania aeriană de stat, informează Mold-street.
Noul asociat este un afacerist din Letonia care exercită şi funcţia de administrator al companiei „Civil Aviation Group”.
CITIȚI și Compania „Air Moldova”, privatizată acum un an, ar putea REVENI în gestiunea statului: „La baza acestei tranzacții este o FRAUDĂ”
Potrivit sursei citate, tranzacţia a avut loc tocmai în perioada când Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracționale şi Procuratura Anticorupţie au aplicat sechestru în valoare de peste 300 de milioane de lei pe capitalul „Air Moldova”, dar şi pe cel al „Civil Aviation Group”.
CITIȚI și SECHESTRU pe încă 670 de milioane de lei, bunuri care aparţin „Air Moldova”, inclusiv pe două avioane
În opinia experţilor şi a membrilor comisiei parlamentare care au analizat procesul de privatizare, retragerea „Blue Air” ar „distorsiona mesajul iniţial prezentat de autorităţi după privatizare şi ar deconspira intenţia reală a privatizării”. Unica soluţie pertinentă, recomandată de experţi, este revenirea la situaţia anterioară privatizării, se mai spune în articol.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















