Mitropolitul Vladimir, pe patul de SPITAL. Supusul Patriarhului Kirill a fost OPERAT de urgență la Moscova
1678
Conducătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova (BOM), ÎPS Mitropolitul Vladimir, a suferit o intervenție chirurgicală la coloana vertebrală într-o clinică specializată din orașul Moscova, Federația Rusă, a anunțat astăzi Mitropolia Moldovei.
Potrivit bisericii subordonate Patriarhiei Ruse, operația a fost efectuată cu succes, iar ÎPS Vladimir se află pe patul de spital, sub monitorizarea medicilor.
„În acest moment, ÎPS Mitropolit Vladimir dorește să transmită sincere mulțumiri celor care s-au rugat pentru sănătatea sa în această perioadă dificilă. Din patul de spital, ÎPS Vladimir dorește să transmită părintești binecuvântări tuturor fiilor și fiicelor BOM. El apreciază profund sprijinul și solidaritatea manifestate în aceste momente deloc ușoare.
CITIȚI și Mitropolitul Vladimir ar fi zburat la Moscova: „Colonelul Nikolai Vasilievici Kantarean, cetățean rus cu acte în regulă, are aproape o lună întreagă pentru raportare și instructaj"
În continuare, vă îndemnăm să rămânem uniți în rugăciune pentru însănătoșirea grabnică a ÎPS Mitropolit Vladimir. Fie ca rugăciunile noastre comune pentru Vlădica Vladimir să fie primite de Dumnezeu în această perioadă plină de provocări. Să ne rugăm împreună pentru sănătatea și puterea sa de a depăși această încercare cu tărie și credință”, se arată într-un comunicat de presă al Mitropoliei Moldovei.
Menționăm că Mitropolitul Vladimir a zburat la Moscova la începutul lunii martie curent.
01.04.2026
20:18
46
Salt de temperatură și posibile ploi slabe în Republica Moldova, joi 02.04.2026
01.04.2026
20:07
103
SpaceX pregătește în secret cel mai mare IPO din istorie, la o evaluare uriașă de 1,75 trilioane de dolari
01.04.2026
20:03
115
Startupul Cognichip vrea ca AI să proiecteze cipurile pentru AI și atrage o finanțare de 60 de milioane de dolari
133
Palantir pasează armatei responsabilitatea pentru utilizarea în război a inteligenței artificiale Maven
01.04.2026
19:08
351
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
343
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
18:34
286
Hasbro, lovită de un atac cibernetic: recuperarea ar putea dura câteva săptămâni
01.04.2026
18:18
270
Raportul privind Programul de susținere a romilor 2022-2025: progrese semnificative în educație, sănătate și protecție socială
01.04.2026
17:43
356
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
981
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
16:51
381
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
20:07
34
SpaceX pregătește în secret cel mai mare IPO din istorie, la o evaluare uriașă de 1,75 trilioane de dolari
01.04.2026
20:03
44
Startupul Cognichip vrea ca AI să proiecteze cipurile pentru AI și atrage o finanțare de 60 de milioane de dolari
74
Palantir pasează armatei responsabilitatea pentru utilizarea în război a inteligenței artificiale Maven
01.04.2026
19:08
276
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
333
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
18:34
279
Hasbro, lovită de un atac cibernetic: recuperarea ar putea dura câteva săptămâni
01.04.2026
18:18
263
Raportul privind Programul de susținere a romilor 2022-2025: progrese semnificative în educație, sănătate și protecție socială
01.04.2026
17:43
347
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
944
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
16:51
374
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
16:17
590
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat SCUMPIREA carburanților pe piața mondială, pe cale să se ÎNCHEIE. Trump anunță că Iranul a cedat. Condiția pusă de SUA pentru a se ajunge la pace
01.04.2026
15:57
415
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
15:42
402
Guvernul actualizează regulile fitosanitare pentru plante și produse vegetale, aliniind Republica Moldova la normele UE
01.04.2026
15:36
434
Moldova accelerează modernizarea energetică și integrarea în piața UE, în pofida atacurilor și riscurilor regionale
422
Anthropic, probleme cu Claude Code: utilizatorii își epuizează prea repede tokenurile, compania promite remedierea situației
01.04.2026
14:24
409
AIPA a acordat în martie subvenții de 166 milioane de lei pentru fermieri, ferme zootehnice și proiecte rurale
01.04.2026
13:50
391
MIDR preia modelul leton pentru modernizarea transportului public de pasageri în Republica Moldova
01.04.2026
13:49
444
Guvernul înăsprește regulile de import pentru produsele de origine animală, pentru mai multă siguranță alimentară în Republica Moldova
01.04.2026
13:27
500
Guvernul prelungește termenul de privatizare a locuințelor și interzice buteliile de gaz în blocurile locative
01.04.2026
13:25
427
MIDR analizează la Riga modele letone pentru modernizarea și organizarea transportului rutier de pasageri
01.04.2026
13:05
439
Vitalie Mîța discută cu Expertise France noi priorități pentru securitate și eficiență energetică în Republica Moldova
01.04.2026
12:45
500
Lucrări avansate pe Nistru la sistemul de irigare Crocmaz–Căplani–Tudora, care va asigura apă pentru 2500 ha de terenuri agricole
01.04.2026
12:34
480
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
12:32
496
Maia Sandu, la Riga: „Europa va fi mai puternică și mai sigură cu Moldova în interiorul Uniunii Europene”
01.04.2026
12:21
468
Ministerul Energiei cere investiții urgente în rețelele electrice uzate pentru a permite integrarea energiei regenerabile și a evita noi blackout-uri
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














