Misterul morții premature a lui Chopin ar fi fost rezolvat
2742
sursa: google.ro O echipă de cercetători din Polonia susţine că a rezolvat misterul morţii premature a compozitorului Frédéric Chopin - la vârsta de 39 de ani, după ce i-a examinat inima conservată timp de aproape 170 de ani într-un borcan cu coniac. Cauza morţii ar fi fost pericardita, o complicaţie rară a tuberculozei cronice.
Potrivit The Guardian, această concluzie, publicată în revista American Journal of Medicine săptămâna trecută, este cea mai recentă şi cea mai convingătoare dintr-o serie de cauze pe care alţi cercetători le-au anunţat de-a lungul timpului: fibroza chistică, deficit de alfa-1 antitripsină (o cauză genetică ce l-ar fi predispus la infecţii pulmonare), şi stenoza mitrală.
Însă, examinând inima lui Chopin, fără să deschidă borcanul, care a fost păstrat în cripta Bisericii Sfânta Cruce din Varşovia, cercetătorii au observat că aceasta era acoperită cu materiale fibroase albe. În plus, aceştia au observat leziuni mici – simptome care indică o complicaţie gravă a tuberculozei.
„Nu am deschis borcanul. Însă, după starea în care se află inima putem spune că există o mare probabilitate ca Chopin să fi suferit de tuberculoză, în timp ce pericardita probabil că a fost cauza imediată a morţii lui”, a spus pentru Observer liderul echipei de cercetători, profesorul Michael Witt de la Academia Poloneză de Ştiinţe.
Frédéric Chopin a murit în octombrie 1849 în Paris şi a fost înmormântat în cimitirul Père Lachaise din capitala Franţei – unde se află şi mormintele unor personalităţi precum Marcel Proust, Oscar Wilde şi Jim Morrison. Totuşi, fiind considerat erou naţional în Polonia, inima compozitorului a fost subiectul unei controverse.
La scurt timp după moartea lui, sora sa, Ludwika, i-a dus inima în Polonia, trecând de securitatea din Rusia. Inima lui Chopin a fost închisă în Biserica Sfânta Cruce din Varşovia.
În 1944, inima lui Chopin i-a fost dată unui ofiţer SS care s-a declarat admirator al compozitorului. Apoi, aceasta a fost păstrată la sediul central de comandă german, înainte de a fi dusă înapoi la biserică, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Această examinare a inimii realizată de profesorul Michael Witt şi echipa sa a fost prima efectuată după 1945 şi până în prezent.
„Am găsit-o încă perfect conservată în borcan. Unii oameni încă vor să deschidă borcanul pentru a lua mostre de ţesut în vederea efectuării unui test ADN, astfel încât să îşi probeze teoria conform căreia Chopin suferea de o boală genetică. Însă, acest lucru ar fi complet greşit. Ar putea distruge inima şi oricum, în prezent sunt destul de sigur că ştim ce anume a dus la moartea lui Chopin”, a explicat Michael Witt.
Sursa: news.ro
23.01.2019
19:30
2701
ESTIMARE // Peste 250 000 de oameni ar putea muri, în fiecare an, din cauza schimbărilor climatice
15.01.2019
14:19
2855
A murit încercând să salveze o fetiță de șase ani
21.12.2018
17:03
3920
CELEBRITĂȚI care au sfârșit în MIZERIE - care au fost ultimele lor cuvinte
29.11.2018
17:40
2920
Declarații EMOȚIONANTE // Care sunt ultimele dorințe ale lui Alain Delon înainte de a muri?
26.11.2018
17:03
2840
Femeia care aproape a murit din cauza unei DESPĂRȚIRI, după ce a suferit de „sindromul inimii frânte”
13.11.2018
08:02
4636
O campioană a murit după ce a fost bătută cu bestialitate de față cu copilul ei în vârstă de cinci ani
31.10.2018
07:30
3520
A murit din cauza unei diete?
03.10.2018
15:19
3173
A murit de cancer la 46 de ani și a lăsat un bilet emoționant pentru soțul ei și cei doi copii ai lor. Mesajul ei s-a viralizat imediat
25.08.2018
14:05
3125
Ce a declarat în față instanței românul care și-a ucis iubita însărcinată! „Vreau să fiu...”
23.08.2018
13:20
2617
Profesor renumit: „Stresul, ura și invidia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii…”
05.08.2018
19:30
3665
Cel mai MIZERABIL job din lume duce zeci de oameni la moarte în fiecare an. Imagini ireale
31.07.2018
19:30
3176
Cum ne-ar putea AJUTA tehnologia să trăim (aproape) veșnic
18.03.2026
10:48
70
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
10:48
0
ULTIMA ORĂ // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
18.03.2026
09:26
238
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
18.03.2026
08:33
296
Horoscopul zilei 18.03.2026
424
Reclamă la aplicație AI de editare foto-video, interzisă în Marea Britanie pentru că sugerează „dezbrăcarea” digitală a femeilor
17.03.2026
23:51
509
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
17.03.2026
21:10
564
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
17.03.2026
20:31
559
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
17.03.2026
19:01
667
Risc uriaș ca „clubul băieților” din AI să adâncească prăpastia economică dintre femei și bărbați, avertizează investitoarea Rana el Kaliouby
17.03.2026
18:33
524
Gigantul medical Stryker își repornește sistemele după ce hackeri pro-iranieni au șters de la distanță zeci de mii de dispozitive ale angajaților
17.03.2026
17:37
611
Misiunea de Afaceri Republica Moldova–Franța consolidează parteneriatele și atrage investiții pentru dezvoltarea economică a țării
17.03.2026
17:31
592
World lansează AgentKit, instrument care confirmă că în spatele agenților AI de cumpărături se află oameni reali
17.03.2026
17:27
557
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Filosofie și Științe politice” în liceu
17.03.2026
17:16
753
Moscova este pe cale să mai PIARDĂ un aliat. Putin îi răspunde lui Trump, după ce liderul SUA a declarat că are „onoarea de a cuceri Cuba”, dar evită să-l critice pe liderul de la Casa Albă
17.03.2026
17:08
596
Moldova primește încă 189 de milioane de euro de la UE pentru reforme și investiții în infrastructură și energie
17.03.2026
16:23
572
Val de lansări Apple: MacBook Neo ieftin, AirPods Max 2 și iPhone 17e, plus noi MacBook Pro, iPad Air și monitoare Studio Display
17.03.2026
15:48
709
Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Paștele ortodox
17.03.2026
15:40
571
Pansament inteligent creat în Australia promite să schimbe tratamentul rănilor cronice
17.03.2026
15:08
871
ULTIMA ORĂ // Minciunile lui Ion Ceban, DEMONTATE. Autoritățile spun că NU pot admite ca zeci de mii de oameni să ajungă în spitale, iar rețeau de alimentare cu apă să fie CONTAMINATĂ. Bălțenii ar putea avea APĂ la robinete în această seară
17.03.2026
14:39
802
Calificările din Republica Moldova, recunoscute și comparabile în spațiul european al educației și formării
17.03.2026
14:26
620
Casa Verde 2026: granturi de până la 200.000 de lei pentru încă 1.000 de gospodării care își renovează energetic locuințele
17.03.2026
13:46
617
Maia Sandu consolidează cooperarea culturală cu Grecia printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
17.03.2026
13:07
647
Procuratura Generală deschide dosar penal după declararea stării de alertă de mediu pe Nistru
17.03.2026
12:53
520
Gecko Robotics semnează cel mai mare contract de robotică al Marinei SUA pentru mentenanța flotei
17.03.2026
12:02
566
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline școlare „Psihologie” în liceu
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
Horoscopul zilei 18.03.2026
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














