Ministrul Educației a vizitat liceul „Mihai Eminescu” din Comrat, după ce autoritățile din UTA Găgăuzia au fost NEPĂSĂTOARE în privința extinderii instituției. Șarov: „Vom reuși să valorificăm ajutorul oferit de România. MECC se implică”
1903
deschide.md Implementarea sub-proiectului „Lucrări de construcție a blocului de studii la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din mun. Comrat, UTAG”, demararea lucrărilor de construcție a noului bloc de studii, studierea limbii române în UTAG, desfășurarea procesului educațional în instituția de învățământ, acestea și alte subiecte au fost abordate astăzi, 19 mai, în cadrul vizitei de lucru desfășurate de către ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Comrat.
La întrunire au participat și bașcanul UTAG, Irina Vlah, directorul Fondului de Investiții Sociale din Republica Moldova (FISM), Iurie Chiorescu, directorul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din mun. Comrat, Svetlana Stoianov, cadre didactice etc.
„Asigurarea accesului tuturor elevilor la studii de calitate reprezintă un deziderat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și doar prin consolidarea eforturilor comune vom reuși să valorificăm ajutorul nerambursabil oferit de România. Cele 5,6 milioane de lei, care urmau să fie achitate din bugetul autonomiei, vor fi acoperite din contul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”, iar pentru a nu tergiversa demararea lucrărilor de construcție, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va transmite neîntârziat către FISM o scrisoare de garanție privind asigurarea acoperirii contribuției autorității publice locale, pentru ca lucrările de construcție să înceapă imediat”, a afirmat ministrul Educației, Culturii și Cercetării.
Menționăm că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a identificat 5,6 milioane de lei pentru acoperirea contribuției autorităților locale privind construcția blocului nou de studii la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Comrat, după ce autoritățile locale au refuzat să aloce bani.
Construcția blocului de studii va fi posibilă grație sub-proiectului „Lucrări de construcție a blocului de studii la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din mun. Comrat, UTAG”, finanțat în cadrul Programului de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Guvernul României.
Costul lucrărilor constituie peste 20 de milioane de lei, dintre care peste 14 milioane de lei vor fi alocate de către România, și include lucrările de construcție a unui bloc nou de studii la această instituție, pentru a putea primi mai mulți elevi.
17.09.2020
12:59
19.06.2020
13:39
16.11.2018
08:30
28.09.2018
17:19
26.07.2018
14:19
15.05.2017
18:30
29.05.2016
10:20
04.12.2015
09:45
30.07.2015
11:26
14.01.2015
13:15
05.10.2014
10:00
25.09.2014
19:30
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026















