Stiri
Ministrul Apărării, Vitalie Marinuță, recunoaște că ar fi primit înainte de termen gradul de general, dar încălcarea respectivă ar fi fost făcută de președintele interimar Mihai Ghimpu.
„Eu nici nu am dorit să primesc gradul de general, pentru că eram conștient că la acel moment trebuia mai întâi să primesc gradul de colonel. Am mers la președintele interimar Mihai Ghimpu și am propus ca alți trei colegi din cadrul Ministerului Apărării să fie avansați în grad, dar dânsul a insistat ca și eu să primesc gradul de general. Mi-a zis, în stilul caracteristic, să plec din birou că știe ce face”, a dezvăluit Marinuță în cadrul emisiunii Fabrika.
Ministrul a aflat că a fost avansat în septembrie, de Ziua Armatei Naționale. „Nu pot să spun că nu m-am bucurat. Îi sunt foarte recunoscător domnului Ghimpu pentru că m-a avansat, dar în același timp nu sunt de acord cu ceea ce spune dânsul acum. Noi vom pregăti un proiect de hotărâre care să prevadă că președintele Republicii Moldova va avea dreptul exclusiv de a decide cui și când acordă acest grad de general”, a menționat Marinuță.
De menționat că președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat recent că Marinuță a primit înainte de termen gradul de general. „Ca să îi dau eu gradul de general trebuia mai întâi să fie colonel. A primit acest grad înainte de termen, cu doi ani înainte, ilegal”, a spus acum o săptămână Mihai Ghimpu.
Ministrul Apărării a DEZVĂLUIT cum a devenit GENERAL
Social
27.06.2013
09:53
980


„Eu nici nu am dorit să primesc gradul de general, pentru că eram conștient că la acel moment trebuia mai întâi să primesc gradul de colonel. Am mers la președintele interimar Mihai Ghimpu și am propus ca alți trei colegi din cadrul Ministerului Apărării să fie avansați în grad, dar dânsul a insistat ca și eu să primesc gradul de general. Mi-a zis, în stilul caracteristic, să plec din birou că știe ce face”, a dezvăluit Marinuță în cadrul emisiunii Fabrika.
Ministrul a aflat că a fost avansat în septembrie, de Ziua Armatei Naționale. „Nu pot să spun că nu m-am bucurat. Îi sunt foarte recunoscător domnului Ghimpu pentru că m-a avansat, dar în același timp nu sunt de acord cu ceea ce spune dânsul acum. Noi vom pregăti un proiect de hotărâre care să prevadă că președintele Republicii Moldova va avea dreptul exclusiv de a decide cui și când acordă acest grad de general”, a menționat Marinuță.
De menționat că președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat recent că Marinuță a primit înainte de termen gradul de general. „Ca să îi dau eu gradul de general trebuia mai întâi să fie colonel. A primit acest grad înainte de termen, cu doi ani înainte, ilegal”, a spus acum o săptămână Mihai Ghimpu.
Stiri relevante
01.03.2021
09:23
2460
DOC // Adrian Dupu, noul secretar de stat al DRRM. „Este mai important ca niciodată ca România să fie aproape de R. Moldova și să promoveze proiecte care să întărească relația deosebită dintre cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului”
30.11.2020
14:59
1972
Ana Guțu EXPLICĂ de ce basarabenii trebuie să VOTEZE pentru echipa PMP la alegerile parlamentare: „Unele partide politice încearcă să-și adjudece unele VICTORII care nu le aparțin”
04.11.2020
18:56
2625
VIDEO // România a RENOVAT 1 144 de grădinițe din R. Moldova: „România poate nu este cea mai BOGATĂ țară din Europa, dar contribuie esențial la DEZVOLTAREA R. Moldova. Mulțumim, România, pentru copilăria fericită a picilor!”
17.10.2020
14:40
5336
Ambasadorul Ioniță, MÂHNIT de faptul că ajutorul românesc de 70 de milioane de lei a fost întâlnit la marginea Chișinăului, dar mașinile la mâna a doua din Rusia - în PMAN: „Unii par să acorde mai multă importanță mașinilor de deszăpezire...”
13.07.2020
15:20
2170
SEMNAT // Acord între DRRM și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Documentul prevede o COLABORARE mai strânsă cu instituțiile academice, universitare din R. Moldova
06.05.2020
08:30
7122
INTERVIU // Ana Guțu, secretar de stat în Guvernul de la București: „România a adus ceea ce are mai valoros – resursa umană. Vine și echipamentul cu medicamentele, în valoare de 3,5 milioane de euro, ajutor non-rambursabil și necondiționat”
17.04.2020
10:35
18635
Vești PROASTE pentru Igor Dodon. Plahotniuc NU uită „TRĂDAREA” și îi va aplica o LOVITURĂ FATALĂ șefului statului. „El așteaptă momentul potrivit pentru a folosi tot ce are împotriva lui Dodon”
15.01.2020
12:57
3052
VIDEO // Cinci partide UNIONISTE au semnat, la Chișinău, Acordul de constituire a Mișcării „UNIREA” care va avea propriul candidat la alegerile PREZIDENȚIALE: „La parlamentare vom avea o listă comună”
19.08.2019
14:00
2637
Prim-vicepreședintele PUN vorbește despre PERICOLELE numirii lui Țurcan la șefia CCM: „Este rezultatul evident al partajărilor de funcții. Urmează o ofensivă antiromânească de cea mai neagră speță, cu blagoslovirea lui Dodon”
19.08.2019
12:18
2813
FOTO, VIDEO // Un politician din R. Moldova a venit cu o ARMĂ la o conferință de presă: Replică ministrului Apărării Voicu și comandantului Marelui Stat Major




















Top stiri
17.07.2025
23:23
326
Atac devastator asupra Bisericii Sfintei Familii din Gaza: trei morți și numeroși răniți într-un incident controversat
17.07.2025
22:03
428
Vicepreședintele PAS: Ceban nu este pro-european, ci reprezentantul intereselor Kremlinului în Chișinău
17.07.2025
20:33
415
Vreme umedă și scăderi de temperatură în Republica Moldova pe 18 iulie 2025
17.07.2025
19:13
403
Lotul național de box cucerește patru medalii la Campionatul European pentru juniori din Serbia
17.07.2025
19:08
654
Chișinăul respinge dezinformările Moscovei: Zaharova continuă să răspândească minciuni despre Moldova
17.07.2025
18:04
432
Vasile Șarban evaluează progresul proiectului AGGRI în raionul Ștefan Vodă
17.07.2025
18:04
385
Șase noi servicii digitale oferite de ANSA pentru agricultură și cetățeni prin platforme online
17.07.2025
17:12
464
Angajații „Fulger” își îmbunătățesc abilitățile de intervenție cu vehicule de tip D în cadrul unui proiect european
17.07.2025
16:59
504
Atenție, cod galben de ploi puternice între 17-18 iulie 2025
17.07.2025
16:21
474
Raid aerian controversat: Atacul asupra bisericii catolice din Gaza, unde fostul papă Francisc suna zilnic, stârnește reacții internaționale
17.07.2025
14:54
530
Doina Gherman, despre guvernarea PAS și provocările integrării în UE la „Dialog Deschis”
17.07.2025
14:49
533
Iulia Svîrîdenko devine prim-ministru al Ucrainei și promite un audit complet al cheltuielilor publice
17.07.2025
14:27
675
Decizia de interzicere a intrării primarului Chișinăului în România: legături controversate cu Rusia, explică ministrul Ţoiu
17.07.2025
14:01
651
Podul Ismail din Chișinău: tensiuni între PAS și Primărie pe tema reparațiilor urgente
17.07.2025
13:44
602
Apel din mediul academic: unitatea proeuropenilor și unioniștilor, imperativă la parlamentarele din 28 septembrie pentru viitorul european al Moldovei
17.07.2025
13:31
455
Profesorii de educație fizică pregătiți pentru sportul adaptat, sprijinind incluziunea elevilor cu nevoi speciale
17.07.2025
13:13
422
Proiecte rurale transformate prin LEADER și AIPA: investiții majore în infrastructură și educație
17.07.2025
12:54
455
Trei tineri din Sîngerei, condamnați pentru trafic de droguri evaluat la 500.000 de lei pe piața neagră
17.07.2025
12:26
847
Moscova revine cu amenințări nucleare împotriva Occidentului, invocând riposte la sprijinul occidental pentru Ucraina
17.07.2025
12:02
521
SUA își reafirmă angajamentul față de parcursul european al Republicii Moldova în cadrul unei întâlniri la nivel înalt
17.07.2025
11:42
451
Noua propunere de buget UE provoacă nemulțumiri în rândul fermierilor și controversă în Parlamentul European
17.07.2025
11:35
523
Bărbatul acuzat de uciderea cu ciocanul și incendierea victimei în Ivanovca, Hâncești, primește 18 ani de închisoare
17.07.2025
11:05
565
Operațiune internațională de amploare împotriva grupului de hackeri ruși NoName: șapte mandate de arestare emise în Germania și Spania
17.07.2025
09:53
576
Centrala de la Costești își extinde capacitatea cu un nou parc eolian și un proiect fotovoltaic inovator
17.07.2025
06:31
769
Atac fatal în Dobropillia: bombardament rusesc asupra unui centru comercial și a pieței, zeci de răniți și pagube masive în Donețk


















































Actualitate
Parteneri
Actualitate




Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri