Ministerul Justiției vrea să MIMEZE concursul de selectare a doi membri din partea societății civile în ANI? Regulament cu PROBLEME
1851
moldovacurata.md
Pachetul de legi cu privire la integritate, adoptat de Parlament pe 17 iunie 2016, a intrat în vigoare la 1 august curent.
Noua legislație prevede crearea Autorității Naționale de Integritate (ANI) în locul Comisiei Naționale de Integritate, responsabilă de verificarea averilor demnitarilor, iar președintele și vicepreședintele instituției vor fi numiți de președintele țării la propunerea unui Consiliu de integritate.
Acest Consiliu va fi format din șapte membri, câte un reprezentant al Parlamentului, Guvernului, Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor, Congresului Autorităților Locale din Moldova și două persoane din partea societății civile.
Cei doi membri ai societății civile urmează a fi selectați prin concurs de către Ministerul Justiției. Instituția a elaborat un regulament în acest sens, dar acesta este criticat de societatea civilă.
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) și Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT) au identificat mai multe probleme în procesul de selectare și a transmis Ministerului Justiției mai multe recomandări, care se referă, în principal, la componența comisiei de selectare, regulile de organizare a ședințelor, regulile de adoptare a hotărârilor, termenul de depunere a dosarelor de participare la concurs, reguli pentru fiecare etapă a concursului ș.a.
„CRJM și ADEPT consideră că Comisia de selecție a reprezentanților societății civile în Consiliul de Integritate, creată de Ministerul Justiției, ar trebui să includă, pe lângă angajați ai Ministerului Justiției, doi membri desemnați de Consiliul de Presă și un membru desemnat de Consiliul ONG. Introducerea reprezentanților societății civile în această comisie va asigura o componență echilibrată a Comisiei de selecție, dar și va crește încrederea într-un concurs corect și echidistant. Altă propunere se referă la numărul membrilor prezenți la ședințe pentru a fi considerate deliberative. Ministerul Justiției propune ca activitatea Comisiei să fie desfășurată în prezența a cel puțin trei membri. Având în vedere faptul că această Comisie va avea o activitate suficient de restrânsă, credem că la ședințele Comisiei trebuie să participe toți membrii. Hotărârile urmează să fie adoptate cu votul a cel puțin trei membri ai Comisiei. În cazul în care se păstrează versiunea actuală a Regulamentului, care prevede ședința deliberativă a Comisiei în prezența doar a trei membri, atunci hotărârea Comisiei ar putea fi adoptată cu votul doar a doi membri ai Comisiei. O asemenea prevedere nu este acceptabilă, deoarece reduce însăși esența creării unei Comisii din cinci persoane, acordându-se dreptul de decizie la două persoane. De aceea, propunem includerea votului a minimum trei persoane. Considerăm că, la adoptarea hotărârilor Comisiei, nu trebuie să existe secretul deliberărilor, iar adoptarea hotărârilor urmează să aibă loc prin vot deschis”, se arată într-un comunicat de presă al celor două organizații neguvernamentale.
O altă recomandare a societății civile se referă la termenul de depunere a dosarelor de participare la concurs care ar trebui să fie de cel puțin 25 de zile de la data publicării anunțului cu privire la concurs. Iar Regulamentul de selectare ar trebui să prevadă mai clar etapele concursului, ceea ce va asigura transparența acestuia.
Mai multe recomandări făcute Ministerului Justiției găsiți AICI.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
13:51
19.09.2026
13:49
19.09.2026
13:33
19.09.2026
13:31
19.09.2026
13:15
19.09.2026
12:40
19.09.2026
12:07
19.09.2026
12:07
19.09.2026
11:52
19.09.2026
10:59
19.09.2026
10:36
19.09.2026
10:03
19.09.2026
09:49
19.09.2026
08:51
19.09.2026
08:25
19.09.2026
07:54
19.09.2026
07:29
19.09.2026
06:40
19.09.2026
04:10
19.09.2026
00:42
19.09.2026
00:22
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere


















