„Mesaj puternic” de susținere din partea Statelor Unite ale Americii pentru agenda de reforme inițiată de autoritățile R. Moldova: Nicu Popescu a mulțumit SUA pentru sprijinul în formatul de negocieri 5+2
2074
SUA susține schimbările inițiate în R. Moldova. Mesajul i-a fost transmis astăzi viceprim-ministrului, Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, de către șeful diplomației americane, Antony Blinken, în marja reuniunii Consiliului ministerial al OSCE, care are loc la Stockholm.
„Am fost bucuros să primesc mesajul puternic de susținere din partea Statelor Unite ale Americii pentru agenda de reforme inițiate de autorități”, a anunțat ministrul Nicu Popescu, după întrevederea cu oficialul american.
În cadrul întrevederii, șefii celor două diplomații au discutat despre dezvoltarea și consolidarea relațiilor moldo-americane pe diverse domenii în cadrul Dialogului strategic, necesitatea de a relansa grupurile de lucru sectoriale în domeniul justiției și statului de drept, comercial-economic, securității energetice.
Totodată, diplomații au efectuat un schimb de opinii cu privire la situația curentă în regiunea Europei de Est, precum și evoluțiile recente din dosarul transnistrean.
Vicepremierul Nicu Popescu a mulțumit interlocutorului său pentru sprijinul Statelor Unite ale Americii în formatul de negocieri 5+2.
„Am remarcat utilitatea asistenței și expertizei americane în consolidarea instituțiilor democratice, lupta împotriva corupției de nivel înalt, avansarea reformei justiției, și îmbunătățirea climatului investițional”, a mai spus vicepremierul Nicu Popescu, citat de un comunicat de presă al Ministerului de Externe.
13.11.2026
18:18
13.11.2026
18:09
13.11.2026
17:53
13.11.2026
17:49
13.11.2026
17:28
13.11.2026
17:08
13.11.2026
16:59
13.11.2026
16:58
13.11.2026
16:48
13.11.2026
16:25
13.11.2026
16:14
13.11.2026
16:05
13.11.2026
18:09
13.11.2026
17:53
13.11.2026
17:49
13.11.2026
17:28
13.11.2026
17:12
13.11.2026
17:08
13.11.2026
16:59
13.11.2026
16:58
13.11.2026
16:48
13.11.2026
16:25
13.11.2026
16:14
13.11.2026
16:05
13.11.2026
15:52
13.11.2026
15:25
13.11.2026
15:11
13.11.2026
14:58
13.11.2026
14:56
13.11.2026
14:52
13.11.2026
14:39
13.11.2026
14:28
13.11.2026
14:04
13.11.2026
13:50
13.11.2026
13:49
13.11.2026
13:47
13.11.2026
13:45
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor

















