Medici moldoveni pentru Yemen

Experiență // Alungați de sărăcia de acasă și de un sistem care scârțâie din rădăcini, mai mulți lucrători medicali din Spitalul raional Ungheni au ales să plece într-o țară arabă pentru a-și câștiga existența

De mai bine de 15 ani, în Spitalul raional Ungheni are loc un exod al cadrelor medicale. Sunt medici care nu mai pot exista cu cele câteva mii de lei pe care le primesc pentru munca lor. Pe moment, cinci medici de aici sunt plecați în Angola – șefi de secții și specialiști a căror lipsă se face simțită. Alți cinci au plecat în Africa și nu au mai revenit: chirurgi, cardiologi și medici de familie. Banii pe care îi primesc acolo într-o lună echivalează cu salariile pentru un an de muncă aici. Golul lăsat în spital e mare: instituția are doar trei reanimatologi în loc de șapte, cât ar trebui. Managerul spitalului, Lidia Crăciun, spune că o dor plecările angajaților, însă nu poate face nimic ca să îi țină acasă. Pe lângă medicii care pleacă definitiv din R. Moldova, sunt și specialiști care revin acasă după unu, doi sau cinci ani.

Cu armele pe umeri

Maria Rotaru este medicul care a rezistat cel mai mult în Yemen, o țară arabă din Asia de Vest. Se întâmpla în 1997 când, la invitația unui coleg, a ajuns la spitalul de acolo împreună cu alți doi colegi. A plecat alungată de sărăcia din țară, de lipsa de căldură, lumină și bani de atunci. „A fost o aventură, am nimerit într-o lume necunoscută, total diferită de a noastră. Ne-au mințit de salariu, două luni nu ne-au dat bani. Umblau cu armele în spate, îmi era frică să nu mă împuște”, își amintește medicul ginecolog. A stat cinci ani acolo. „Psihologic a fost foarte greu, parcă eram cumpărați și trebuia să facem ce spune patronul”, își amintește specialistul. „Eram puși în situație dificilă: să rămână și bolnavul mulțumit, și patronul cu geanta de bani plină. Ne-am întors greu acasă și am spus că nu mai revin acolo vreodată”, zice Maria Rotaru.

„Doctura Romania”

Cei cinci ani trăiți într-o lume străină și-au lăsat amprenta în inima medicului. „Ca să trimită o scrisoare, soțul meu trebuia să se ducă la Iași și să trimită prin fax”, își amintește Maria Rotaru. Munca de ginecolog a apropiat-o foarte mult de femeile arabe. Multe fetițe născute acolo poartă numele Maria. „La început nu știau nimic de Moldova și îmi spuneau „doctura Romania”. Odată, am primit o naștere și am întrebat-o pe mamă cum își va numi fetița, iar ea spune: doctura Romania! Le-am spus, stați, oameni buni! Asta e țară!”, râde medicul. Au fost însă și momente când a plâns. „Nu pot uita un caz când o fetiță de 13 ani o fost cumpărată de un bărbat mult mai în vârstă – aș numi asta pedofilie – și au venit vreo cinci bărbați cu ea… i-am rugat să iasă, că ei insistau să fie prezenți… Am început să vorbesc cu fetița… era un copil, un copil vândut, era exploatată…”, zice medicul și se oprește din povestit.

Și-a reconstruit casa

„Doamne ferește să nu fie fata virgină… Le aruncă din vârful muntelui, le bat cu pietre… Veneau cu femeia îmbrăcată în mireasă, ca să le dovedesc eu că e așa sau nu e așa… Poate că am și spus vreodată o minciună, ca să mențin cuplul și să împac ambele părți”, continuă medicul. Cei cinci ani de muncă în Yemen s-au materializat într-o casă reparată. „Am reconstruit-o, am vândut apartamentul și i-am cumpărat fetei o casă în Chișinău. Adică, am înțeles ceva din banii aceștia”, conchide Maria Rotaru. „Eu nu condamn medicii care pleacă peste hotare, cum poți să trăiești în mizerie și sărăcie? Cum să profesezi, să fii flămând și neîmbrăcat, să întreții și copii? Nu știu de ce judecătorii sunt așa de scumpi. Trebuie să facem ceva ca să ținem acasă tinerii specialiști”, ginecologul face aluzie la majorarea recentă a salariilor magistraților.

Yemenul a lăsat amintiri dureroase

Dacă Maria Rotaru a rezistat mai mulți ani în Yemen, medicul chirurg Andrei Alexeev a ținut pumnii strânși numai până la expirarea contractului – un an. La 49 de ani, chirurgul fugea și el de sărăcia lucie din anii ’97. „Am pierdut un an din viață și din practică. Mă strădui să nu îmi aduc aminte. Nu a meritat”, spune scurt specialistul. „Din punct de vedere medical, acolo era mult mai ușor de lucrat, pentru că nu trebuie să ții așa multe acte și dosare, dar am fost trași în țeapă și mi-a trecut orice gust de străinătate”, zice medicul. Spune că a trăit într-o țară „riscantă”. „M-a frapat imunitatea pe care o are acest popor. Condițiile în care activam nu corespundeau cerințelor nici pe departe. Odată, venise o doamnă pe care niciun medic nu se apucase să o trateze, pentru că era vorba de pneumonie distructivă. Pe peliculă se vedea jumătate de piept albă complet. Mă gândeam ce să fac… Nu exista reanimare sau terapie intensivă. Am riscat și, dintr-o lovitură, am tratat bolnavul. Prima dată am văzut așa ceva, sunt foarte imuni”, povestește medicul.

Pacienți împușcați

În 2003, și chirurgul Arcadie Nastrașevschi a riscat și a mers în lumea arabă. „Aveam scris pe foi limba și mă uitam cum se traduce. În două luni am învățat-o. Ești pus în situație, nimeni nu te întreabă dacă vrei sau nu”, explică medicul. „Acolo, femeile nu se bat, dar se împușcă. Am avut foarte multe operații cu pacienți împușcați. Știți cum spun arabii? Noi mai întâi împușcăm, iar după asta ne gândim. Nu sunt răi, ci foarte impulsivi. Stăteau de multe ori la ușa sălii de operații înarmați și spuneau: dacă moare acesta, mori și tu. Și nimeni nu le face nimic, acolo nu există lege, nu aveam practic protecție”, își amintește Arcadie Nastrașevschi. „Am lucrat chirurg timp de 37 de ani, dar atâtea răni de la împușcături câte am văzut acolo nu am mai întâlnit anterior. Și gloanțele sunt diferite, își schimbă centrul, intră printr-un loc și ies prin altul. Sunt cazuri foarte grele”, zice chirurgul. Chiar dacă lumea arabă nu a fost cea mai fericită experiență din viața lui, medicul spune că ar fi gata să se mai întoarcă acolo. „Aveam 700 de dolari pe lună, dar aici, cu 2 000 de lei, cum poți să reziști?”, întreabă retoric medicul și ridică din umeri. Pe moment, salariul unui medic în Yemen ajunge și la 5 000 de dolari. În republică, însă, sunt tot aproximativ 5 000 – dar nu de dolari, ci de lei.