MedEspera 2016 stimulează progresul în medicină!
14639
Congres // MedEspera este cel mai mare forum științific din Republica Moldova, organizat de studenți
Congresul internațional al studenților și tinerilor medici MedEspera 2016, desfășurat la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în perioada 12-14 mai curent, a reușit să impresioneze prin calitate și performanță.
MedEspera este cel mai mare forum științific din Republica Moldova, organizat de studenți, și a înregistrat 850 de participanți, inclusiv 147 internaționali, dintre care 18 premianți în cadrul celor nouă secțiuni, care au cuprins mai multe domenii ale medicinei și farmaciei. În premieră pentru MedEspera, patru echipe de studenți din Republica Moldova și România au concurat în cadrul unei competiții de simulare - SimOlympic.
„Au fost trei zile de lucru intensiv, de creație, de emoții, de inspirație și de împărtășire colegială cu tot ce ați realizat mai bun”, a menționat în cadrul ceremoniei de închidere președintele Congresului, Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate științifică al Universității.
„Suntem convinși că întâlnirile și discuțiile din cadrul secțiunilor științifice, schimbul de idei și experiența între diferite școli de medicină vor deschide noi orizonturi și oportunități pentru viitorii medici și savanți – schimbul nostru de mâine”, a adăugat prorectorul.
Evenimentul s-a bucurat de o atenție deosebită din partea oaspeților de peste hotare, care au venit atât pentru a conduce sesiunile științifice, cât și pentru a ține cursuri în diverse domenii.
Printre aceștia se numără: Karin Bauer, specialist principal în Departamentul de reabilitare generală din cadrul Spitalului de Medicină Urgentă din Murnau, Germania, și Marc Schaan, specialist în neuroreabilitare la același spital; Vladislav Brașoveanu, șeful Secției de transplant hepatic „Dan Setlacec” al Institutului Clinic Fundeni din București, România; Alexandru Mustea, vicedirector și medic superior al Clinicii și Policlinicii de Ginecologie și Obstetrică a Universității de Medicină din Greifswald, Germania; Grigore Tinică, director la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I. M. Georgescu” din Iași, România.
Cu impresii plăcute și amintiri frumoase au plecat acasă tinerii de peste hotare, participanți la MedEspera 2016, care au ținut să împărtășească din trăirile lor, mulțumindu-le studenților noștri pentru ospitalitate și pentru atitudinea prietenoasă.
„Am fost profund impresionat de rezultatele dumneavoastră științifice, care știu cât de greu sunt de obținut”, a menționat Nicholas Keller din Germania, care a mărturisit că a beneficiat din plin de „lipsă de somn”, ceea ce reprezintă un indicator bun pentru calitatea Congresului.
Aurelia Zaharia, studentă în anul IV la Facultatea de Medicină Dentară a Universității „Dunărea de Jos din Galați”, a fost impresionată de partea practică a conferinței, în special de workshopuri, pe care le consideră foarte educative și utile. A fost entuziasmată să lucreze alături de profesorii de la USMF „Nicolae Testemițanu”, care au demonstrat profesionalism și s-au arătat deschiși să împărtășească din experiența lor.
Congresul internațional al studenților și tinerilor medici MedEspera este organizat bienal de Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină și în acest an s-a aflat la cea de-a VI-a ediție.
Departamentul Comunicare și Relații Publice al USMF „Nicolae Testemițanu”
20.12.2024
15:58
21.11.2024
18:17
08.11.2024
16:50
11.10.2024
18:10
12.09.2024
13:51
13.06.2024
16:19
21.12.2023
11:28
28.09.2023
16:54
17.08.2023
22:47
05.04.2023
09:52
04.08.2022
18:33
27.05.2022
11:31
27.06.2026
06:45
27.06.2026
05:18
27.06.2026
02:40
27.06.2026
01:28
27.06.2026
01:07
27.06.2026
00:41
26.06.2026
23:38
26.06.2026
20:28
26.06.2026
20:06
26.06.2026
18:36
26.06.2026
18:30
26.06.2026
18:19
26.06.2026
18:07
26.06.2026
18:05
26.06.2026
17:59
26.06.2026
17:20
26.06.2026
17:12
26.06.2026
16:32
26.06.2026
16:32
26.06.2026
15:47
26.06.2026
15:35
26.06.2026
15:26
26.06.2026
14:01
26.06.2026
13:46
26.06.2026
12:55
UE pregătește „integrarea treptată”: beneficii economice timpurii pentru Moldova, Ucraina și alte state candidate
Consiliul Europei acuză Suedia de discriminare a imigranților romi prin refuzul accesului la îngrijiri medicale
Atacuri aeriene americane asupra Iranului după incidentul din Strâmtoarea Ormuz. Acordul provizoriu de pace, în mare pericol
SUA lovesc ținte strategice în Iran după incidentul din Strâmtoarea Ormuz, armistițiul este pus în pericol

















