Mașini second-hand, dezmembate și piesele auto vândute, fără a achita vreun ban la stat: Ce riscă proprietarii afacerii
1601
Proprietarii unei afaceri specializate în comercializarea pieselor autor de la mașini vechi riscă amenzi usturătoare, pentru că ar fi tăinuit veniturile obținute.
Serviciul Vamal anunță că a descins zilele trecute, împreună cu angajați de la alte instituții, la acest agent economic din Chișinău.
Proprietarii procurau ilegal automobile „second hand”, le dezmembrau și comercializau piesele auto, fără contabilizarea sumelor bănești percepute.
Oamenii legii au stabilit că suspecții nu dețineau actele permisive pentru un astfel gen de activitate, fiind depistate peste 100 de unități de transport destinate dezmembrării, piese auto uzate, piese noi, în lipsa actelor de proveniență, valoarea totală a bunurilor depășind suma de 8 milioane de lei.
Astfel, au fost ridicate piese noi în valoare de 100 000 de lei și 76 unități de transport în privința cărora nu a fost respectat regimul vamal, urmând a fi încasate la bugetul de stat aproximativ 3 000 000 de lei.
Cei găsiți vinovați în acest caz riscă amenzi de până la 117 500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de până la 200 de ore, iar persoana juridică ar urma să fie amendată cu 300 000 de lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
31.12.2025
09:59
69
Progrese semnificative: Finanțările pentru agricultură cresc cu peste 100 milioane lei în 2025, sprijinind fermierii și inovația tehnologică
30.12.2025
11:23
665
Perspective de creștere și integrare europeană: Realizările economice și planurile Ministerului Dezvoltării Economice pentru 2026
29.12.2025
14:32
736
Guvernul aprobă un an de protecție pentru fermierii afectați de calamități naturale
29.12.2025
13:55
845
MIDR își consolidează capacitatea administrativă pentru o mai bună gestionare a infrastructurii și dezvoltării regionale
29.12.2025
13:40
764
Guvernul aprobă strategii esențiale pentru securitatea cibernetică națională și protecția infrastructurilor critice în Moldova
29.12.2025
12:44
803
Guvernul susține IMM-urile printr-un nou acord pentru eficiență energetică și competitivitate sporită
29.12.2025
11:38
851
Ajutor financiar de 38,1 milioane lei pentru agricultori și industria prelucrătoare în 2025
29.12.2025
11:38
802
Guvernul dă startul unui proiect de pionierat în energia bidirecțională cu vehicule electrice în Republica Moldova
26.12.2025
14:28
1745
Val de interes investițional pentru Republica Moldova: 45 de propuneri primite de la companii europene și moldovenești
24.12.2025
14:55
1999
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
31.12.2025
09:59
68
Progrese semnificative: Finanțările pentru agricultură cresc cu peste 100 milioane lei în 2025, sprijinind fermierii și inovația tehnologică
31.12.2025
09:34
258
Atacurile cu drone lasă răni grave în Odesa: trei copii și un adult între victime
31.12.2025
08:42
371
Horoscopul zilei 31.12.2025
31.12.2025
06:53
336
Israel interzice activitatea agențiilor umanitare în Gaza, 10 țări atrag atenția asupra suferinței populației
31.12.2025
06:48
399
Diplomat rus susține că noua Comisie Europeană ar putea transforma dialogul Rusia-UE
31.12.2025
05:34
366
Varșovia solicită Comisiei Europene investigarea TikTok pentru dezinformare rusă orchestrată prin AI
31.12.2025
00:07
585
Acuzațiile Moscovei de atac ucrainean cu drone, negate de Kiev: Tensiuni în creștere și atacuri masive în Ucraina; un mort și evacuări în Zaporojie
30.12.2025
22:47
636
Evacuări de urgență în Cernihiv: 14 localități din apropierea graniței cu Rusia și Belarus, eliberate din cauza atacurilor rusești constante
30.12.2025
21:09
567
31.12.2025: Schimbări meteorologice și ninsori ușoare
30.12.2025
17:44
716
Atac asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră: Rusia vizează infrastructura critică și o navă civilă avariată în Odesa
30.12.2025
16:49
709
Atac la metroul din Paris comis de un român înarmat cu un ciocan, pe aceeași linie unde au fost rănite trei femei în urma unui incident anterior.
30.12.2025
15:27
629
Hoț în transportul public din Chișinău: sentință de 8 ani pentru furturi repetate de bunuri personale
30.12.2025
15:20
688
Directoarea unui centru medical din Chișinău, acuzată de falsificarea documentelor pentru a sprijini intrarea ilegală a cetățenilor ruși în perioada pandemică
30.12.2025
15:00
651
Maia Sandu cere măsuri mai ferme pentru o justiție eficientă și combaterea corupției în Moldova
30.12.2025
14:58
920
Ucraina ironizează acuzațiile Rusiei cu o caricatură ingenioasă a lui Lavrov pe stilul „Mincinosul mincinoșilor”
30.12.2025
13:59
665
Atenție! Cod galben de vânt 30-31 decembrie 2025
30.12.2025
13:48
638
Belarusul dezvăluie rachete rusești hipersonice cu capacitate nucleară pe teritoriul său, amplificând îngrijorările occidentale
30.12.2025
13:10
709
Maia Sandu cere o reformă rapidă în justiție și atrage atenția asupra întârzierilor intenționate ale dosarelor de corupție în instanțe
30.12.2025
13:08
586
Curier acuzat de finanțare ilegală în cadrul Partidului „Șor”, trimis în judecată de Procuratura Anticorupție
30.12.2025
13:06
608
Atelier național pentru promovarea educației și recunoașterea calificărilor prin platforma Europass în Moldova
30.12.2025
12:31
710
Maia Sandu propune măsuri urgente pentru curățarea justiției și combaterea corupției: Legea nouă și provocările persistente în sistemul judiciar din Moldova
30.12.2025
11:23
665
Perspective de creștere și integrare europeană: Realizările economice și planurile Ministerului Dezvoltării Economice pentru 2026
30.12.2025
10:30
876
Previziuni uluitoare ale șamanilor din Peru: boală pentru Trump și exil pentru Maduro în 2026, sfârșitul războiului din Ucraina și victoria lui Keiko Fujimori în Peru
30.12.2025
10:05
592
Bărbat de 38 de ani trimis în judecată după ce și-a ucis gazda în urma unui conflict violent
30.12.2025
08:51
831
Maia Sandu va aborda teme din domeniul justiției într-o conferință de presă marți, 30 decembrie
30.12.2025
08:29
652
Horoscopul zilei 30.12.2025
Progrese semnificative: Finanțările pentru agricultură cresc cu peste 100 milioane lei în 2025, sprijinind fermierii și inovația tehnologică
Atacurile cu drone lasă răni grave în Odesa: trei copii și un adult între victime
Horoscopul zilei 31.12.2025
Israel interzice activitatea agențiilor umanitare în Gaza, 10 țări atrag atenția asupra suferinței populației
1 MDL
1 EUR
19.76
1 USD
16.79
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














