Moldova, pe locul 117 în clasamentul mondial al exportatorilor de îngrășăminte. Rusia conduce topul

Țările care domină comerțul mondial cu îngrășăminte: Rusia conduce clasamentul

Rusia a fost cel mai mare exportator de îngrășăminte din lume în 2024, cu 23.234.623 de tone de nutrienți livrate pe piețele internaționale.

Canada, China, Maroc și Rusia au asigurat împreună aproximativ 53% din exporturile globale de îngrășăminte. Poziția fiecărei țări este influențată de accesul la zăcăminte minerale, resurse energetice și infrastructură industrială.

Comerțul mondial cu îngrășăminte este concentrat într-un grup relativ restrâns de state, iar aprovizionarea globală cu alimente depinde în mare măsură de aceste fluxuri comerciale.

Fermierii folosesc îngrășămintele pentru a reface substanțele nutritive din sol și pentru a susține creșterea culturilor. Producția la scară mare depinde însă de accesul la materii prime esențiale, precum potasiul, fosfații, gazele naturale și cărbunele.

Clasamentul de mai jos se bazează pe cele mai recente date disponibile pentru anul 2024, furnizate de Organizația pentru Alimentație și Agricultură. Cifrele combină exporturile de îngrășăminte cu azot, fosfați și potasiu și sunt calculate în funcție de conținutul de nutrienți, nu de greutatea totală a produselor comercializate.

Cele mai mari patru țări exportatoare de îngrășăminte au depășit împreună jumătate din totalul mondial. Rusia s-a clasat pe primul loc, cu 23,2 milioane de tone, fiind urmată de Canada, cu 14,4 milioane de tone, Maroc, cu 12,2 milioane, și China, cu 10,1 milioane.

În total, exporturile globale de îngrășăminte au ajuns la 113.373.883 de tone în 2024. Diferențele dintre țări reflectă specializarea în anumite categorii de produse, nu neapărat o dominație uniformă asupra întregii industrii.

Clasamentul mondial al exportatorilor de îngrășăminte în 2024:

1. Rusia – 23.234.623 de tone

2. Canada – 14.419.294 de tone

3. Maroc – 12.154.362 de tone

4. China – 10.126.069 de tone

5. Statele Unite – 6.372.572 de tone

6. Arabia Saudită – 5.589.139 de tone

7. Germania – 3.136.446 de tone

8. Israel – 2.782.901 de tone

9. Qatar – 2.471.034 de tone

10. Belarus – 2.436.719 de tone

11. Țările de Jos – 2.244.415 de tone

12. Egipt – 1.910.594 de tone

13. Belgia – 1.830.168 de tone

14. Algeria – 1.753.242 de tone

15. Oman – 1.649.407 de tone

16. Norvegia – 1.641.508 de tone

17. Laos – 1.629.908 de tone

18. Nigeria – 1.415.355 de tone

19. Polonia – 1.070.679 de tone

20. Malaezia – 1.061.170 de tone

21. Turkmenistan – 1.024.841 de tone

22. Spania – 865.510 de tone

23. Indonezia – 748.316 de tone

24. Lituania – 727.186 de tone

25. Trinidad și Tobago – 689.636 de tone

26. Vietnam – 610.681 de tone

27. Chile – 601.601 de tone

28. Turcia – 513.686 de tone

29. Brunei – 497.215 de tone

30. Iordania – 433.747 de tone

31. Bulgaria – 381.202 de tone

32. Coreea de Sud – 374.965 de tone

33. Slovacia – 360.260 de tone

34. Uzbekistan – 359.536 de tone

35. Bahrain – 318.528 de tone

36. Franța – 301.235 de tone

37. Italia – 297.626 de tone

38. Venezuela – 276.721 de tone

39. Australia – 271.208 de tone

40. Regatul Unit – 265.615 de tone

41. Bolivia – 263.910 de tone

42. Kazahstan – 260.759 de tone

43. Azerbaidjan – 259.871 de tone

44. Africa de Sud – 254.092 de tone

45. Grecia – 245.335 de tone

46. Tunisia – 223.833 de tone

47. Brazilia – 205.427 de tone

48. Suedia – 201.946 de tone

49. Thailanda – 198.058 de tone

50. Serbia – 184.174 de tone

51. Portugalia – 175.072 de tone

52. Ungaria – 174.732 de tone

53. India – 155.111 de tone

54. Cehia – 145.631 de tone

55. Georgia – 131.526 de tone

56. Taiwan – 124.326 de tone

57. Mexic – 121.036 de tone

58. Japonia – 105.137 de tone

59. România – 95.519 de tone

60. Coasta de Fildeș – 94.742 de tone

61. Croația – 86.147 de tone

62. Letonia – 64.310 de tone

63. Slovenia – 59.726 de tone

64. Liban – 59.118 de tone

65. Finlanda – 51.017 de tone

66. Columbia – 40.997 de tone

67. Namibia – 40.182 de tone

68. Honduras – 36.650 de tone

69. Mozambic – 34.813 de tone

70. Tanzania – 29.417 de tone

71. Danemarca – 29.249 de tone

72. Senegal – 28.976 de tone

73. Kenya – 28.094 de tone

74. Republica Dominicană – 22.095 de tone

75. Peru – 21.757 de tone

76. Emiratele Arabe Unite – 20.627 de tone

77. Guatemala – 19.637 de tone

78. Ghana – 19.325 de tone

79. Filipine – 19.041 de tone

80. Iran – 16.938 de tone

81. Austria – 15.574 de tone

82. Singapore – 15.198 de tone

83. Irlanda – 14.811 de tone

84. Madagascar – 14.692 de tone

85. Costa Rica – 13.587 de tone

86. Ucraina – 13.291 de tone

87. Mali – 13.089 de tone

88. Luxemburg – 12.538 de tone

89. El Salvador – 12.420 de tone

90. Eswatini – 9.464 de tone

91. Uruguay – 7.628 de tone

92. Estonia – 6.768 de tone

93. Panama – 4.340 de tone

94. Guyana – 3.527 de tone

95. Macedonia de Nord – 2.869 de tone

96. Ecuador – 1.585 de tone

97. Bosnia și Herțegovina – 1.543 de tone

98. Coreea de Nord – 1.265 de tone

99. Hong Kong – 1.244 de tone

100. Kuweit – 1.237 de tone

101. Malawi – 1.000 de tone

102. Paraguay – 972 de tone

103. Bahamas – 884 de tone

104. Siria – 612 tone

105. Angola – 583 de tone

106. Irak – 579 de tone

107. Pakistan – 570 de tone

108. Noua Zeelandă – 543 de tone

109. Burkina Faso – 539 de tone

110. Camerun – 523 de tone

111. Tadjikistan – 450 de tone

112. Libia – 349 de tone

113. Uganda – 334 de tone

114. Elveția – 327 de tone

115. Togo – 315 de tone

116. Botswana – 233 de tone

117. Republica Moldova – 232 de tone

118. Kârgâzstan – 176 de tone

119. Mauritius – 155 de tone

120. Bangladesh – 131 de tone

121. Armenia – 116 tone

122. Gambia – 101 tone

123. Benin – 54 de tone

124. Jamaica – 42 de tone

125. Albania – 36 de tone

126. Liberia – 20 de tone

127. Congo – 18 tone

128. Cipru – 9 tone

129. Republica Democrată Congo – 8 tone

130. Palestina – 8 tone

131. Cuba – 6 tone

132. Niger – 6 tone

133. Cambodgia – 3 tone

134. Muntenegru – 3 tone

135. Sri Lanka – 2 tone

136. Surinam – 1 tonă

Totalul exporturilor: 113.373.883 de tone.

Aceste cifre reunesc mai multe segmente ale industriei îngrășămintelor, fiecare furnizând nutrienți esențiali pentru agricultură. Îngrășămintele pe bază de potasiu furnizează potasiu, cele fosfatice asigură fosfor, iar îngrășămintele cu azot au un proces de producție diferit.

Prin urmare, forța unei țări într-o singură categorie de îngrășăminte nu înseamnă automat că aceasta domină toate segmentele pieței. Cele patru state aflate în fruntea clasamentului au avantaje diferite și sunt puternice în zone distincte ale industriei.

Canada își bazează poziția în primul rând pe resursele aflate în subsol. Industria potasiului din această țară exploatează zăcăminte extinse din provincia Saskatchewan. Acest avantaj natural este dificil de reprodus de producătorii care nu dispun de resurse similare.

Canada furnizează peste 70% din potasiul consumat în Statele Unite. Din acest motiv, încercările de a înlocui livrările canadiene prin producători mai mici, precum Belarus, care a exportat 2,4 milioane de tone, se confruntă cu provocări logistice importante.

Marocul este, la rândul său, un producător major de rocă fosfatică. Grupul OCP, controlat de stat, extrage această resursă și o transformă în acid fosforic și îngrășăminte fosfatice.

OCP deține singur peste 30% din piața mondială a fosfaților, iar veniturile sale au fost de aproape 10 miliarde de dolari în 2024. Rezervele de rocă fosfatică și capacitățile de procesare au consolidat astfel poziția Marocului printre principalii exportatori ai lumii.

Producția îngrășămintelor cu azot are alte constrângeri. Azotul se găsește din abundență în atmosferă, însă transformarea acestuia în amoniac, materia primă pentru îngrășămintele minerale cu azot, necesită multă energie și o sursă de hidrogen.

Gazul natural furnizează în mod obișnuit atât combustibilul, cât și materia primă necesară pentru obținerea hidrogenului. Accesul la gaze relativ ieftine a ajutat Rusia să-și extindă producția de amoniac. Același avantaj a sprijinit exportatori precum Qatar, cu 2,5 milioane de tone, și Statele Unite, cu 6,4 milioane de tone.

China și-a dezvoltat o mare parte din industria amoniacului pe baza rezervelor abundente de cărbune. Țara produce mai mult cărbune decât toate celelalte state ale lumii la un loc, ceea ce îi oferă o sursă importantă de energie pentru fabricarea îngrășămintelor cu azot.

Structura comerțului mondial arată că agricultura depinde de trei categorii principale de îngrășăminte: cele cu potasiu, cele fosfatice și cele cu azot. În timp ce resursele minerale stabilesc avantajele unor țări, energia ieftină și capacitatea de procesare determină competitivitatea altora.

Concentrarea exporturilor în mâinile unui număr redus de state poate influența prețurile, rutele de transport și securitatea aprovizionării fermierilor. Orice întrerupere a livrărilor din marile țări exportatoare poate avea efecte asupra pieței agricole internaționale.