Marea Dictare Națională, de Ziua Limbii Române: Peste 2 500 de persoane au omagiat în mod inedit, pentru al doilea an la rând, Limba Română. „Felul în care ne vorbim limba, cât facem de dragul ei rămâne a fi un însemn al demnității noastre naționale”
2795
Circa 2 500 de persoane au participat sâmbătă, pe 31 august, la Marea Dictare Națională, pentru a marca într-un mod inedit Ziua Limbii Române. Cele mai multe dintre acestea, peste 1 800, au scris dictarea în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din centrul Chișinăului, iar celelalte - în 15 centre raionale. De exemplu, în municipiul Strășeni au scris textul dictat de la tribuna amplasată în PMAN circa 180 de persoane.
Președinta Maia Sandu, care a dat startul Marii Dictări Naționale alături de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a apreciat faptul că s-a adunat „atât de multă lume” pentru a onora Limba Română.
„De toate vârstele, de toate profesiile, din toată Republica Moldova, voi, îndrăgostiți de limba română, înțelegeți responsabilitatea care vine prin cuvânt. Cuvântul are puterea de a crea sau a distruge lumi, iar pentru noi cuvântul în limba română are o putere dublă, pentru că vine ca o moștenire prețioasă lăsată de înaintași, dar și ca o responsabilitate aproape sacră pe care o ducem înainte către urmași. Cu recunoștință față de cei care au păstrat limba română vie pe aceste meleaguri în cele mai cumplite timpuri, când pentru rostirea unei poezii în limba română puteai fi arestat, azi celebrăm libertatea și bucuria de a trăi în limba noastră. Vă mulțumesc tuturor pentru grija de a vorbi și a scrie corect. Mulțumim tuturor scriitorilor, oamenilor de cultură care cultivă Limba română prin literatură, teatru, muzică și care o poartă cu mândrie dincolo de hotarele noastre. Le mulțumesc tuturor profesorilor de Limbă română. De munca și pasiunea Dvs. depinde atitudinea copiilor față de vorbirea și scrierea corectă”, a declarat Maia Sandu de la tribuna instalată în PMAN.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a adăugat că Ziua Limbii Române „ne unește pe toți, pe cei care vorbim și simțim românește”.
„Limba Română este un element esențial al identității și unității naționale, ea reprezintă nu doar un mijloc de comunicare, ci un simbol al culturii, istoriei și tradițiilor noastre, unind toți vorbitorii ei într-un spațiu cultural comun. Felul în care ne vorbim limba, cât facem de dragul ei și pentru ea rămâne a fi un însemn al demnității noastre naționale. Generații au luptat pentru ea și este de datoria noastră să păstrăm vie amintirea acelor sacrificii. (...) Lupta pentru Limba Română, pentru valorile noastre naționale a fost inclusiv o luptă pentru independență și libertate, luptă pentru dreptul nostru de a trăi sub cer senin, în pace, demnitate, respirând liber și scriindu-ne singuri destinul. Această luptă nu s-a încheiat, ea continuă și e de datoria noastră să o ducem până la capăt. Anul acesta avem datoria să punem statul la adăpost, acolo unde limba română ne așteaptă în Uniunea Europeană la locul său de cinste, alături de celelalte limbi europene”, a declarat Dan Perciun.

Participanții la cea de-a doua ediție a Marii Dictări Naționale au scris un fragment din volumul „Școala Vieții”, semnat de regretatul scriitor Spiridon Vangheli, numit și „tatăl lui Guguță”, care a decedat pe 21 iunie curent la vârsta de 92 de ani.
„Am ales acest text ca să omagiem marele nostru scriitor”, a punctat Dan Perciun, amintind că operele acestuia au fost traduse în zeci de limbi.
Menționăm că o comisie specială formată de Ministerul Educației și Cercetării va verifica, pe parcursul lunii septembrie curent, textele scrise de participanți, iar cele mai bune lucrări vor fi premiate în cadrul unei ceremonii publice. La evaluare se va ține cont de corectitudinea scrierii dictării, o atenție deosebită fiind acordată ortografiei.
Câștigătorii vor fi premiați cu abonamente de trei luni la sport la „Arena Chișinău”, seturi de cărți de la editura „Cartier”, vouchere de la librăria „Librarius”, „Biletul de Aur” (invitație dublă) la Teatrul „Luceafărul”, seturi de accesorii Orange cu pachete PrePay incluse.
Menționăm că la prima ediție a Marii Dictări Naționale, organizată în anul 2023 de Ziua Limbii Române, au participat 450 de persoane.
Menționăm că Ziua Limbii Române este sărbătorită și în România, începând cu anul 2011.
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















