Maia Sandu le explică alegătorilor din diasporă de ce a ales să plece din Parlament și îi îndeamnă să iasă azi la vot pentru a alege un nou deputat în locul ei
1454
Premierul Maia Sandu îi îndeamnă pe cetățenii R. Moldova să iasă la vot pentru „a aduce schimbarea”.
În mod special, Maia Sandu s-a adresat celor din diasporă, care i-au oferit vot de încredere la parlamentarele din februarie 2019, în rezultatul căruia dânsa a ajuns deputat.
Într-o postare pe Facebook, Sandu îi îndeamnă pe cetățeni să iasă și astăzi la vot, chiar dacă „s-au săturat”.
„Mersul la vot nu e o plăcere, este un instrument necesar pentru a face ordine în republică. Nimeni nu spală geamurile, nu face curat în casă, nu curăță covoarele din plăcere. O facem cu regularitate, pentru că știm că nu e suficient să faci o dată și gata. O facem de fiecare dată când trebuie. Ai plecat ca să-ți ajuți părinții să aibă o bătrânețe demnă, să-ți asiguri o zi de mâine într-un mediu civilizat, să-ți duci copiii să învețe într-o școală mai bună, să câștigi bani pentru ca apoi să revii acasă? Înseamnă că mă adresez către tine. Ești acum în Italia, Franța, Spania, Anglia, Germania și peste tot prin lume? Nu-i așa că recent ai votat? Ai ieșit la vot alături de peste 100 000 de oameni. Ne-ai susținut, ai convins rudele să iasă la vot, ai crezut în noi, ai crezut în R. Moldova.
Datorită ție, astăzi avem un guvern care are relații bune cu toate țările din UE, care rupe scheme de corupție, dă afară persoane care au furat, creează un cadru necesar pentru ca judecătorii și procurorii să-și facă treaba. Însă această guvernare poate exista doar cu ajutorul tău. Prin participarea ta la vot, ajuți acest guvern să continue schimbările. Într-o țară chinuită și sărăcită ca R. Moldova, democrația nu se asigură dintr-o dată.
Deoarece eu am ales să fiu prim-ministru, trebuie să alegem pe altcineva în Parlament, un reprezentant pentru țările din Europa din circumscripția 50, la vest de Republica Moldova. Votul tău de astăzi va aduce în Parlament un deputat care, la un moment dat, poate fi decisiv. Uneori un singur deputat prin votul său poate schimba soarta țării”, scrie Maia Sandu, amintindu-le cetățenilor din diasporă că pot vota inclusiv cu pașaportul expirat sau cu buletinul.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
30.08.2026
19:04
30.08.2026
18:30
30.08.2026
18:14
30.08.2026
17:15
30.08.2026
16:08
30.08.2026
15:57
30.08.2026
14:55
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
30.08.2026
13:14
30.08.2026
12:47
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25


















