Stiri

Bullyingul afectează repetat aproape un elev din șase în școlile din Găgăuzia

Actualitate 22.10.2026 16:32 Vizualizări279
Bullyingul afectează repetat aproape un elev din șase în școlile din Găgăuzia

În UTA Găgăuzia, 17,4% dintre elevi se confruntă cu bullying repetat, iar aproape jumătate dintre copiii vizați nu au cerut ajutor. Datele au fost prezentate la un eveniment organizat la Comrat, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC). La reuniune au participat cadre didactice, psihologi școlari și reprezentanți ai organizațiilor naționale și internaționale din domeniul protecției drepturilor copilului.

Evenimentul s-a desfășurat în contextul studiului sociopsihologic „Siguranța mediului educațional în școlile din UTA Găgăuzia”, realizat de Centrul de Cercetări Științifice „M. V. Marunevici”. Cercetarea a cuprins 2.960 de respondenți: 1.192 de elevi cu vârste între 10 și 19 ani, 235 de cadre didactice și 1.533 de părinți. Studiul a evaluat răspândirea bullyingului, siguranța psihologică în școli și eficiența mecanismelor de prevenire și intervenție.

„Este important să identificăm la timp cazurile de bullying și să intervenim pentru a-i proteja pe copii. Avem nevoie de profesori pregătiți să recunoască aceste situații, de sprijin psihologic accesibil și de o cultură a respectului în fiecare școală”, a menționat Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC.

Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, implementează un plan comun de acțiuni pentru asigurarea securității elevilor și prevenirea violenței.

Totodată, în 2026 a fost lansat un program național de prevenire și intervenție în cazurile de bullying, care include 43 de instituții de învățământ din țară, inclusiv din UTA Găgăuzia. Acesta prevede instruirea a peste 2.500 de cadre didactice, consolidarea mecanismelor instituționale de raportare și acordarea asistenței specializate copiilor aflați în situații de risc.

Un alt subiect discutat a fost Planul sectorial de acțiuni privind prevenirea și gestionarea cazurilor de violență, bullying și cyberbullying în mediul educațional pentru perioada 2026-2030, aflat în proces de elaborare și consultare. Documentul include măsuri de prevenire, raportare în siguranță a cazurilor și protecție mai bună a copiilor în școli.

Potrivit studiului, 90,35% dintre elevi apreciază pozitiv nivelul de siguranță din școala lor. În același timp, 17,37% spun că se confruntă cu situații repetate de bullying, de la câteva ori pe lună până la episoade zilnice.

Cea mai frecventă formă de hărțuire raportată este cea verbală, care include porecle și batjocură. Aceasta a fost menționată de 14,26% dintre elevi.

Aproape jumătate dintre elevii afectați nu cer ajutor: sprijin au solicitat 51,4% dintre copiii care au trecut prin situații negative. Cel mai des, aceștia apelează la părinți (37,75%) și la diriginți (31,38%). Doar 1,93% au menționat psihologul școlar ca persoană la care ar cere ajutor.

În rândul părinților, 24,5% au declarat că propriul copil a fost implicat sau vizat de o situație de bullying. Deși 80,5% definesc corect fenomenul drept o formă de hărțuire sistematică, doar 5,8% ar contacta direct psihologul școlar într-o asemenea situație. Totodată, 98,2% susțin introducerea unor programe speciale de prevenire a bullyingului în școli.

Dintre cadrele didactice, 95,7% cunosc definiția bullyingului, iar peste 80% au observat astfel de cazuri pe parcursul activității profesionale. Profesorii consideră prioritare activitățile și instruirile pentru elevi (73,2%), implicarea mai activă a părinților (70,2%) și formarea continuă în prevenirea bullyingului (58,3%).

Top stiri
Horoscopul zilei 22.10.2026 22.10.2026 13:32 477 Horoscopul zilei 22.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.15 1 USD 17.94 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 22.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri