Stiri

Profesorii învață să folosească resurse digitale pentru predarea Holocaustului

Actualitate 22.10.2026 16:26 Vizualizări257
Profesorii învață să folosească resurse digitale pentru predarea Holocaustului

Cadre didactice din raioanele Edineț, Briceni și Florești învață să utilizeze resurse digitale pentru predarea istoriei Holocaustului și promovarea toleranței în școli. Atelierul de formare profesională se desfășoară la Chișinău, în perioada 21-22 octombrie 2026, la inițiativa Ministerului Educației și Cercetării, în parteneriat cu Misiunea OSCE în Moldova și Centrul Internațional de Training și Dezvoltare Profesională.

La activitate participă profesori de istorie și de alte discipline, precum și directori și directori adjuncți responsabili de activitatea educațională și extrașcolară. Atelierul urmărește să îi ajute să integreze resursele digitale în lecții și să organizeze activități educaționale dedicate memoriei Holocaustului.

„Toleranța, respectul pentru demnitatea umană și responsabilitatea față de ceilalți se formează nu doar la orele de istorie, ci prin toate disciplinele școlare și activitățile extrașcolare. De aceea, este important ca profesorii de diferite discipline și echipele de conducere ale școlilor să colaboreze”, a menționat Corina Lungu, șefă de direcție în cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

Reprezentanta Misiunii OSCE în Moldova, Izabela Sylwia Hartmann, a subliniat rolul educației în prevenirea antisemitismului și a altor forme de intoleranță. Ea a apreciat, totodată, colaborarea cu Ministerul Educației și Cercetării la elaborarea curriculumului, a materialelor didactice și a resurselor digitale pentru disciplina opțională „Holocaust: istorie și lecții de viață”.

În cele două zile de atelier, profesorii învață să utilizeze surse istorice și instrumente interactive pentru a dezvolta gândirea critică a elevilor. Acestea îi ajută pe elevi să înțeleagă consecințele discriminării și intoleranței. Participanții explorează și resursele digitale pentru disciplina opțională „Holocaust: istorie și lecții de viață”, destinată claselor a IX-a-a XII-a, precum și activități practice de elaborare a unor programe extrașcolare.

Atelierul are loc în cadrul proiectului educațional „Educație pentru Cultura Memoriei și Toleranței”, implementat în parteneriat cu Misiunea OSCE în Moldova și Centrul Internațional de Training și Dezvoltare Profesională. Inițiativa urmărește consolidarea competențelor cadrelor didactice și promovarea unei educație bazate pe adevăr istoric, respectarea drepturilor omului și valorile democratice.

Top stiri
Horoscopul zilei 22.10.2026 22.10.2026 13:32 477 Horoscopul zilei 22.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.15 1 USD 17.94 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 22.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri