Maia Sandu, discuții cu premierul de la Bruxelles: „Belgia, cu o suprafață comparabilă cu cea a republicii noastre, este un bun exemplu a faptului că în UE toate țările sunt respectate, indiferent de mărime”
1883
R. Moldova își dorește să trăiască în pace și libertate, iar exemplul Belgiei, un stat cu o suprafață comparabilă cu cea a statului nostru, ne inspiră, i-a transmis miercuri președinta Maia Sandu premierului Belgiei, Alexander De Croo, care s-a aflat în vizită la Chișinău.
„Belgia, cu o suprafață comparabilă cu cea a țării noastre, este un bun exemplu a faptului că în Uniunea Europeană toate țările sunt respectate, indiferent de mărime. Ceea ce contează cu adevărat este unitatea și aspirația noastră de a trăi în pace și libertate”, a declarat șefa statului.

Președinția transmite că cei doi oficiali au discutat cu premierul belgian despre aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, reformele pe care le realizează autoritățile și cooperarea economică dintre cele două state.
După întrevederea de la Președinție, Maia Sandu și Alexander De Croo s-au întâlnit cu tineri din mai multe licee din capitală cu care au discutat despre viitorul nostru în UE.
„Belgia, una dintre cele șase țări fondatoare ale Uniunii, ne susține ferm în aspirația noastră de a face parte din marea familie europeană. De aderarea la UE vor beneficia în primul rând tinerii, de aceea este crucial ca vocile lor să se facă auzite, ca alegerile făcute azi să se reflecte în viitor, la modelarea Republicii Moldova europene așa cum și-o doresc”, a declarat Maia Sandu, îndemnând tineri să promoveze valorile europene inclusiv la referendumul din toamnă.
30.10.2026
14:30
30.10.2026
14:02
30.10.2026
13:56
30.10.2026
13:41
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
14:02
30.10.2026
13:56
30.10.2026
13:41
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
22:03
29.10.2026
21:55
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
















