Maia Sandu, despre intenția Moscovei de a semna un acord de colaborare în domeniul APĂRĂRII cu R. Moldova: „Pentru moment, noi o să semnăm următorul plan de acțiuni cu NATO”
5999
Premierul Maia Sandu susține că Guvernul de la Chișinău nu a promit nicio scrisoare oficială despre intenția Moscovei de a semna cu R. Moldova un acord de colaborare în domeniul militar, așa cum se arată într-un comunicat de presă al Ministerului rus al Apărării.
„Noi avem proceduri pe care le respectăm. Dl Șoigu (ministrul rus al Apărării - n.r.) a fost aici într-o vizită privată, așa cum am spus și anterior. Dacă o să vină o scrisoare oficială, o să vorbim despre asta. Pentru moment, noi o să semnăm următorul plan de acțiuni cu NATO”, a declarat astăzi la Guvern Maia Sandu.
Premierul a mai anunțat că a dispus o anchetă internă, după ce Poliția a tratat vizita lui Serghei Șoigu la Chișinău, de pe 24 august curent, ca pe una oficială: „Cineva nu a respectat ordinul prim-ministrului”.
Menționăm că, ieri, la întrevederea cu John Bolton, consilierul Preşedintelui SUA pentru securitate naţională, Maia Sandu a discutat cu oficialul american despre fortificarea și modernizarea sectorului de securitate și apărare.
„Anul acesta vom negocia un nou Plan Individual de Acțiuni al Parteneriatului Moldova – NATO și vom trece la cea de-a doua fază a Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare pentru Republica Moldova, susținerea SUA în aceste sens fiind fundamentală. Doar așa putem contribui la consolidarea capabilităților militare și la fortificarea sistemului de securitate național, abil în gestionarea amenințărilor atât convenționale, cât și hibride. Doar așa putem deveni un partener stabil care nu doar consumă, dar și oferă securitate”, a declarat Maia Sandu.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
21.09.2026
07:42
21.09.2026
00:35
21.09.2026
00:32
21.09.2026
00:01
20.09.2026
23:55
20.09.2026
23:26
20.09.2026
22:28
20.09.2026
20:27
20.09.2026
20:01
20.09.2026
20:01
20.09.2026
19:51
20.09.2026
19:36
20.09.2026
18:41
20.09.2026
18:16
20.09.2026
17:21
20.09.2026
15:37
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















