Maia Sandu dă undă verde EXPULZĂRII SPIONILOR ruși de pe teritoriul R. Moldova. Ce spune șefa statului despre „agenții de influență” din Parlament și riscurile de securitate la adresa R. Moldova
6754
Spionii ruși, veniți în R. Moldova pe cale diplomatică, nu ar trebui să fie admiși pe teritoriul republicii, iar cei care se află acum aici și lucrează împotriva R. Moldova ar urma să fie expulzați, a declarat aseară președinta Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova. Șefa statului admite că, așa cum a declarat și directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteață, spionii ruși sunt cunoscuți, inclusiv cei cu pașaport diplomatic, și spune că instituția de inteligență are pârghiile necesare pentru a interveni.
„Dacă îi lăsăm să intre pe teritoriul R. Moldova? E o întrebare către șeful SIS. Acolo trebuie consolidate capacitățile, trebuie îmbunătățite procesele. Au suficiente pârghii pentru ca să nu admită pe teritoriul R. Moldova oameni care vin aici să lucreze împotriva intereselor statului nostru și împotriva cetățenilor noștri. Da, există un acord internațional pe subiectul drepturilor deținătorilor de pașapoarte diplomatice, dar există și soluții în cadrul acestui acord. Ceea ce facem noi și trebuie să continuăm să facem este să ne consolidăm instituțiile, să le facem mai eficiente, să poată acționa prompt, repede și inteligent, pentru a combate aceste riscuri. Și expulzarea este o soluție, evident”, a precizat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi”, moderată de Vasile Munteanu la TVR Moldova.
Întrebată dacă avem „agenți de influență” și în Parlamentul de la Chișinău, președinta a menționat: „Dacă vă referiți la membrii unor partide politice, care deschis sprijină războiul și politicile de agresiune, inclusiv militară a Federației Ruse… da, îi vedem cu toții cum își exprimă punctul de vedere în fața camerelor. Nu ascund acest lucru”.
De asemenea, Maia Sandu consideră că SIS trebuie să se clarifice și în cazul concertelor recente organizate la nordul republicii de către Ambasada Federației Ruse în R. Moldova. În câteva orașe, inclusiv municipiul Bălți, copiii au fost îmbrăcați în uniforme sovietice și au interpretat cântece în limba rusă despre „apărarea patriei” URSS, în plin război al Federației Ruse cu Ucraina.
„Nu știu detalii despre aceste concerte. Bănuiesc că au avut loc cu acordul administrațiilor publice locale. Sunt subiecte la care trebuie să lucreze SIS și să determine dacă ele reprezintă un pericol din perspectiva securității naționale și, dacă da, atunci să întreprindă măsuri. Repet, cei care promovează războiul în formă directă sau subtil trebuie sancționați”.
Președinta Sandu a mai adăugat că trebuie conjugate eforturile pentru combaterea propagandei rusești. În primul rând, e vorba de un plan comun cu Bucureștiul.
„Discutăm cu toată lumea democratică. S-au făcut niște pași în R. Moldova în privința combaterii propagandei, dar eu cred că trebuie să se facă și următorii pași. Să fim un pic mai insistenți. Avem anumite măsuri în lege, dar ele nu sunt insuficient de dure în anumite cazuri. Astfel, trebuie să se aplice elementele dure ale legii, pentru că altfel nu vom reuși să reducem acest fenomen. Suntem conștienți că, practic, va fi imposibil să eliminăm definitiv acest fenomen, dar putem să reușim să-l reducem, dacă ne unim efortul cu Bucureștiul și venim cu măsuri și acțiuni care să reducă propaganda și efectele ei. În strategia noastră de securitate trebuie să identificăm riscurile și, respectiv, cum luptăm, cum lucrăm să eliminăm aceste riscuri”, a conchis Maia Sandu.
09.07.2026
10:07
03.07.2026
10:12
02.02.2026
12:06
22.01.2026
14:40
25.09.2025
11:11
11.09.2025
11:51
09.09.2025
13:32
01.08.2025
10:57
30.07.2025
14:38
30.07.2025
12:09
01.08.2026
17:19
01.08.2026
17:07
01.08.2026
16:48
01.08.2026
16:18
01.08.2026
15:54
01.08.2026
15:49
01.08.2026
15:24
01.08.2026
15:00
01.08.2026
14:29
01.08.2026
14:28
01.08.2026
14:27
01.08.2026
14:18
01.08.2026
14:17
01.08.2026
14:16
01.08.2026
14:15
01.08.2026
14:15
01.08.2026
14:09
01.08.2026
14:04
01.08.2026
13:37
01.08.2026
13:06
01.08.2026
12:45
01.08.2026
11:05
01.08.2026
10:52
01.08.2026
09:36
01.08.2026
09:28
De ce a rămas Kievul aproape fără apărare: Ucraina nu a putut doborî decât o singură rachetă balistică rusă din 27, din cauza epuizării muniției Patriot
SUA își avertizează cetățenii din Orientul Mijlociu: fiți pregătiți să părăsiți regiunea în cazul escaladării conflictului
Zece morţi la Kiev după un nou atac rusesc cu rachete balistice, în timp ce Trump întârzie decizia privind rachetele Patriot pentru Ucraina
Navă Rosatom scufundată de drone ucrainene în Marea Neagră, în timp ce Kievul cere Patriot și Trump ezită să decidă


















