Maia Sandu, APEL către cetățeni înaintea alegerilor: „Până acum, Rusia cumpăra CONDUCĂTORII R. Moldova, iar acum, prin intermediul grupărilor corupte, încearcă să cumpere ALEGĂTORII. Dacă se vinde votul, se vinde și interesul NAȚIONAL”
2332
Președinta Maia Sandu susține că Federația Rusă continuă să nu respecte R. Moldova și opțiunea proeuropeană a cetățenilor săi, încearcând pe orice căi, mai ales prin intermediul unor grupări corupte, partide care se declară proruse, dar și politicieni și formațiuni care se declară proeuropene, să obțină controlul politic majoritar în republica noastră. În acest sens, Kremlinul ar arunca sume imense de bani, prin intermediul grupările corupte, în încercarea de a cumpăra alegătorii din R. Moldova în preajma alegerilor locale generale din 5 noiembrie.
„Astăzi nu există un pericol de agresiune din partea Federației Ruse asupra R. Moldova, pentru că rezistă Ucraina. Dar Federația Rusă nu respectă R. Moldova, nu respectă cetățenii R. Moldova, nu respectă alegerea cetățenilor R. Moldova și vedem asta inclusiv la alegerile care se vor întâmpla în câteva zile, vedem imixtiune. Cetățenii trebuie să înțeleagă un lucru: în trecut, Federația Rusă cumpăra conducătorii R. Moldova. Astăzi, ei nu pot cumpăra conducerea, pentru că noi suntem oameni onești și, atunci, prin intermediul grupărilor corupte, grupărilor criminale, ei încearcă să cumpere alegătorul. Acesta este un risc major la adresa securității noastre și, evident, depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi ca acest lucru să nu se întâmple”, a declarat aseară Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni de la „Vocea Basarabiei”.
Potrivit șefei statului, în anul 2020, după alegerile prezidențiale, Rusia a înțeles că nu mai poate câștiga puterea în R. Moldova doar promovând partidele proruse.
„Chiar și Federația Rusă a înțeles că în R. Moldova majoritatea cetățenilor vor în Uniunea Europeană și că votul majoritar este vot proeuropean. Astfel, Federația Rusă investește, joacă cu partidele care se declară proruse, dar joacă și cu politicieni, și cu partide care se declară proeuropene doar pentru ca să ajute Kremlinul să obțină control politic majoritar. Repet, pentru că și lor le este clar că opțiunea majorității cetățenilor este opțiunea proeuropeană. Depinde de noi să înțelegem aceste riscuri, să nu se vândă votul, pentru că, dacă se vinde votul, se vinde și viitorul omului care își vinde votul, dar și interesul național. Rusia vrea să controleze cât mai multe țări din regiune și nu doar R. Moldova. Vedem ce se întâmplă în Ucraina, dar vedem și în Armenia, și în Georgia, și în multe alte țări din regiune. Așa cred ei că își slujesc țara, dar ei așa își slujesc regimul. E treaba lor, treaba noastră este interesul cetățenilor noștri. Și tot ce facem noi nu o facem împotriva cuiva, împotriva Kremlinului sau împotriva rușilor, noi facem pentru cetățenii noștri, pentru interesul republicii noastre”, a continuat Maia Sandu.
CITIȚI și VIDEO // Roșca, Dodon și Ion Ceban, eroii unui filmuleț despre „cameleonii” din politica R. Moldova, în interesul Moscovei: „Ceban e cameleon. Ca-me-le-on. Iaca aista-i Ceban Ion”
Potrivit președintei, Kremlinul încearcă să cumpere votul cetățenilor prin intermediul acestor grupări criminale.
„Îndemnul meu este să fim foarte atenți, să nu permitem acest lucru, pentru că interesul Federației Ruse nu este pentru binele cetățenilor R. Moldova. Binele cetățenilor R. Moldova este aici. Pentru noi, bine înseamnă pace, în primul rând, ceea ce contrazice interesul Federației Ruse”, a conchis Maia Sandu.
02.06.2026
10:01
238
Producția de lapte din fermele autorizate crește puternic în Republica Moldova, susținută de plățile oferite fermierilor
02.06.2026
09:51
199
Începe bacalaureatul 2026: prima probă la Limba și literatura română pentru 3.107 candidați din 55 de centre, peste 120 de note de „10” acordate din oficiu
02.06.2026
09:30
285
Dorin Junghietu promovează la Baku energia verde ca pilon al securității energetice a Moldovei și al cooperării regionale
02.06.2026
08:43
270
Horoscopul zilei 02.06.2026
02.06.2026
08:20
265
Zeci de medici veterinari din întreaga țară s-au reunit la Congresul Colegiului Medicilor Veterinari de la Chișinău
01.06.2026
22:41
744
Maia Sandu a sărbătorit Ziua Copilului la Stăuceni și a inaugurat noua Primărie modernizată
01.06.2026
20:35
629
Ploi și răcire ușoară marți, 2 iunie 2026, în Republica Moldova
01.06.2026
14:43
866
Cod galben de ploi puternice, 02.06.2026, orele 08–23
01.06.2026
08:23
782
Horoscopul zilei 01.06.2026
31.05.2026
19:47
1121
Maia Sandu, de Ziua Nistrului la Talmaza: festival cu dansuri, tradiții și apel la protejarea râului
31.05.2026
18:42
1200
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și încălzire treptată (1–7 iunie 2026)
31.05.2026
07:51
1193
Horoscopul zilei 31.05.2026
02.06.2026
10:01
90
Producția de lapte din fermele autorizate crește puternic în Republica Moldova, susținută de plățile oferite fermierilor
02.06.2026
09:51
72
Începe bacalaureatul 2026: prima probă la Limba și literatura română pentru 3.107 candidați din 55 de centre, peste 120 de note de „10” acordate din oficiu
02.06.2026
09:30
259
Dorin Junghietu promovează la Baku energia verde ca pilon al securității energetice a Moldovei și al cooperării regionale
02.06.2026
08:43
242
Horoscopul zilei 02.06.2026
02.06.2026
08:20
249
Zeci de medici veterinari din întreaga țară s-au reunit la Congresul Colegiului Medicilor Veterinari de la Chișinău
01.06.2026
22:41
725
Maia Sandu a sărbătorit Ziua Copilului la Stăuceni și a inaugurat noua Primărie modernizată
01.06.2026
20:35
618
Ploi și răcire ușoară marți, 2 iunie 2026, în Republica Moldova
01.06.2026
14:43
857
Cod galben de ploi puternice, 02.06.2026, orele 08–23
01.06.2026
08:23
773
Horoscopul zilei 01.06.2026
31.05.2026
19:47
1114
Maia Sandu, de Ziua Nistrului la Talmaza: festival cu dansuri, tradiții și apel la protejarea râului
31.05.2026
18:42
1195
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și încălzire treptată (1–7 iunie 2026)
31.05.2026
07:51
1189
Horoscopul zilei 31.05.2026
30.05.2026
20:22
1446
Vreme mai caldă și în mare parte fără ploi duminică, 31 mai 2026
30.05.2026
12:44
1453
Cod galben de furtuni, 30.05.2026, interval 11–17
30.05.2026
12:20
1658
Moldova și Suedia semnează un nou parteneriat pentru integrarea în Piața Internă a UE
30.05.2026
11:53
1597
Bruxelles sprijină integrarea economică a Republicii Moldova și pregătește Conferința de Investiții UE–Moldova 2026
30.05.2026
08:07
1430
Horoscopul zilei 30.05.2026
29.05.2026
20:23
1717
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
29.05.2026
18:13
1738
Republica Moldova își consolidează rolul în CEFTA: reuniune la Bruxelles pe digitalizare, comerț și integrarea în piața unică UE
29.05.2026
17:44
1572
Memorandum între Ministerul Educației și Fundația Martti Ahtisaari pentru dezvoltarea educației multilingve și coeziunii sociale în Republica Moldova
29.05.2026
17:09
1601
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
29.05.2026
16:49
2233
ULTIMA ORĂ // Larisa Miculeț revine la conducerea Ambasadei R. Moldova în Irlanda, în pragul Președinției Dublinului la Consiliul UE. Jana Costachi a fost rechemată din funcție
29.05.2026
15:45
1711
Primarii din toată țara, alături de Maia Sandu și oficiali de rang înalt, discută reforma APL și stimulentele pentru amalgamarea localităților
29.05.2026
15:41
1804
Val de escrocherii telefonice în R. Moldova: Peste 3 milioane de lei furați în 24 de ore. Un pensionar și-a vândut apartamentele și a rămas fără 2,1 milioane de lei
29.05.2026
15:35
2034
Răspuns diplomatic ferm al României după atacul de la Galați. Consulul Rusiei la Constanța, declarat persona non grata. Consulatul se închide
Producția de lapte din fermele autorizate crește puternic în Republica Moldova, susținută de plățile oferite fermierilor
Începe bacalaureatul 2026: prima probă la Limba și literatura română pentru 3.107 candidați din 55 de centre, peste 120 de note de „10” acordate din oficiu
Dorin Junghietu promovează la Baku energia verde ca pilon al securității energetice a Moldovei și al cooperării regionale
Horoscopul zilei 02.06.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.28
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














