Maia Sandu a solicitat FBI și CIA să pună sechestru, cu ulterioară confiscare, pe propriertățile din SUA care aparțin persoanelor implicate în furtul miliardului: „Este vorba despre Vlad Plahotniuc”
2679
Premierul Maia Sandu a anunțat că a solicitat, în cadrul vizitei sale recente de la Washington, sprijinul autorităților americane, inclusiv al CIA, FBI și al Departamentului de Justiție, în investigarea dosarului care vizează furtul bancar, precum și în înghețarea activelor de pe teritoriul SUA ale persoanelor implicate în acest furt.
„Anumite personaje care au beneficiat de furtul miliardului au proprietăți semnificative pe teritoriul SUA. La această etapă, vom lucra împreună cu Procuratura din R. Moldova și cu organele din SUA ca să fie înghețate și, evident, ulterior confiscate aceste proprietăți ale celor vizați în furtul miliardului. Concret, este vorba de Vladimir Plahotniuc, care are acolo proprietăți și care trebuie să întoarcă statului ceea ce a furat”, a declarat premierul astăzi, într-o conferință de presă susținută la Guvern, în cadrul căreia a făcut bilanțul vizitei sale în SUA.
CITIȚI și VIDEO // Comisia Slusari a primit documente SECRETE de la compania „Kroll” despre principalii BENEFICIARI ai furtului MILIARDULUI: Pe primul loc Plahotniuc, pe locul doi Filat și apoi Șor. Printre beneficiari ar mai figura Lucinschi și Stati
Vicepreședintele Mike Pence, cu care Maia Sandu s-a întâlnit la Casa Albă a declarat că autoritățile SUA vor analiza cererea R. Moldova de a investiga acest caz.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
16.09.2026
20:10
16.09.2026
19:47
16.09.2026
19:29
16.09.2026
19:20
16.09.2026
18:49
16.09.2026
17:54
16.09.2026
17:50
16.09.2026
17:42
16.09.2026
17:40
16.09.2026
17:39
16.09.2026
17:30
16.09.2026
16:47
16.09.2026
16:29
16.09.2026
16:12
16.09.2026
15:52
16.09.2026
15:45
16.09.2026
15:45
16.09.2026
15:32
16.09.2026
15:29
16.09.2026
15:12
16.09.2026
15:08
16.09.2026
15:05
16.09.2026
14:30
16.09.2026
14:25
16.09.2026
14:25
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026


















