09:00:43 26.04.2024
Stiri

VIDEO // Comisia Slusari a primit documente SECRETE de la compania „Kroll” despre principalii BENEFICIARI ai furtului MILIARDULUI: Pe primul loc Plahotniuc, pe locul doi Filat și apoi Șor. Printre beneficiari ar mai figura Lucinschi și Stati

Politică 20.09.2019 19:42 Vizualizări4399 Autor: Ziarul National
VIDEO // Comisia Slusari a primit documente SECRETE de la compania „Kroll” despre principalii BENEFICIARI ai furtului MILIARDULUI: Pe primul loc Plahotniuc, pe locul doi Filat și apoi Șor. Printre beneficiari ar mai figura Lucinschi și Stati


Membrii Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare au recepționat astăzi mai multe documente solicitate de la compania „Kroll”, după ce Procuratura Generală și Banca Națională a Moldovei a refuzat să le pună la dipoziție.

Documentele scot în evidență principalii beneficiari ai fraudei bancare de proporții din R. Moldova și, deși și-au luat angajamentul să nu facă publice numele acestora, președintele Comisiei, Alexandru Slusari, le-a divulgat, făcând referire la interesul major al societății vizavi de acest furt.

Potrivit lui Alexandru Slusari, numele lui Vlad Plahotniuc se regăsește în raportul „Kroll 2” și anume dânsul ar fi principalul beneficiar al furtului miliardului, urmat de fostul premier Vlad Filat și gruparea lui Ilan Șor.

De asemenea, în raport figurează aproape toți deputații din fracțiunea parlamentară a Partidului „Șor”, notarul Olga Bondarciuc, fostul președinte Chiril Lucinschi și Gabriel Stati.

„În raportul „Kroll” figurează numele lui Vlad Plahotniuc. Nu numim sumele, conturile, tranzacțiile, dar dacă cineva o să ne cheme în judecată, noi o să arătăm tot. Este principalul beneficiar al miliardului furat, potrivit acestui document.

Pe locul doi se află gruparea lui Vlad Filat și tot sunt indicate sumele, conturile, tranzacțiile, companiile. Vlad Filat, cu câteva persoane din anturajul lui, figurează în acest document.

Desigur, asta nu e mare surpriză pentru nimeni, aici este Ilan Șor, Ilona Șor, Marina Tauber, care se făcea că este curată ca lacrima, Reghina Apostolova, Iurie Fotescu, aproape toată fracțiunea „raportul Kroll” care mai este în Parlament. Sunt cu toate sumele, aproape pe fiecare pagină. (...) Nu putem spune că ei au fost doar uneltele prin care au trecut aceste tranzacții, dar sunt și beneficiari ai acestui furt, potrivit documentului.

Este grupul din jurul „Unibank”. Am vorbit deja despre Tauber și Apostolova, este acolo și Petru Lucinschi, Vladimir Novosadiuc, sunt și alte persoane mai puțin cunoscute.

Figurează numele lui Gabriel Stati în raport, cu suma pe care a primit-o.

Figurează mai multe companii afiliate lui Plahotniuc, printre care „Prime Management”, „OTIV Prime”, „Prime TV”, „Finpar Invest”, „Basconslux” și „Gemenii”.

Un rol foarte mare, conform acestui document, i se atribuie Olgăi Bondarciuc. Practic pe fiecare a doua pagină figurează numele dânsei și sunt legăturile atât cu gruparea lui Plahotniuc, cât și cu gruparea lui Șor. Este o persoană care a participat activ, pe numele ei au fost transferate sume impunătoare”,
a declarat Alexandru Slusari.

De asemenea, în listă se regăsesc și alte nume mai puțin cunoscute, pe care membrii Comisiei urmează să le studieze, pentru a vedea căror politicieni le sunt apropiate.

Membrii Comisiei parlamentare susțin că această informație le-a fost transmisă organelor de anchetă în martie 2018, iar acestea nu au întreprins nimic pentru a-i trage la răspundere pe cei implicați în frauda bancară.

Comisia parlamentară de anchetă, condusă de Alexandru Slusari, va finaliza raportul până la 15 octombrie curent și îl va prezenta în plenul Parlamentului.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md