CNA și Garda Financiară din Italia își consolidează cooperarea împotriva criminalității economico-financiare
1071
Centrul Național Anticorupție (CNA) și Garda Financiară din Italia (Guardia di Finanza – GdF) au semnat, la 15 septembrie, un Memorandum de înțelegere privind cooperarea în domeniul combaterii criminalității economico-financiare. Documentul a fost semnat la Roma de directorul CNA, Alexandr Pînzari, și comandantul general al Gărzii Financiare italiene, Andrea de Gennaro.
La ceremonia de semnare a participat și Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Italiană, Oleg Nica, a cărui contribuție a sprijinit dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre cele două state.
Acordul prevede colaborarea și schimbul de experiență în investigarea infracțiunilor de corupție și a celor economico-financiare. De asemenea, documentul stabilește schimbul de informatii necesare pentru identificarea, urmărirea, înghețarea, recuperarea și gestionarea eficientă a activelor obținute ilegal.
Directorul CNA, Alexandr Pînzari, a subliniat importanța Memorandumului și a remarcat că criminalitatea economico-financiară, corupția, evaziunea fiscală și spălarea banilor nu cunosc frontiere. În acest context, cooperarea eficientă, schimbul rapid de informații și acțiunile comune sunt esențiale pentru identificarea persoanelor responsabile și tragerea acestora la răspundere.
„Semnarea acestui Memorandum este un pas important pentru consolidarea cooperării dintre CNA și Garda Financiară din Italia. La aproape 25 de ani de la fondarea CNA, instituția noastră își extinde competențele în investigarea infracțiunilor economico-financiare, iar experiența de peste 250 de ani a Gărzii Financiare reprezintă o sursă importantă de bune practici. Este începutul unei cooperări eficiente, bazate pe dialog, experiență comună și rezultate concrete”, a subliniat directorul CNA.
La rândul său, comandantul general al Gărzii Financiare italiene, Andrea de Gennaro, a accentuat necesitatea extinderii rețelei de colaborare internațională. El a evidențiat și importanța operativității în schimbul de date, pentru ca infracțiunile economico-financiare să fie combătute mai eficient.
Inițiativa a fost desfășurată în cadrul proiectului „Sprijinirea eforturilor anticorupție ale Republicii Moldova”, implementat de Biroul Coordonatorului activităților economice și de mediu al OSCE. Proiectul urmărește susținerea instituțiilor Republicii Moldova în consolidarea capacităților de prevenire și combatere a corupției și a criminalității economico-financiare.
Garda Financiară din Italia este o autoritate de poliție cu statut militar, specializată în combaterea criminalității economico-financiare. Instituția a fost fondată în anul 1774 și are o experiență de peste 250 de ani în investigarea încălcărilor legii din acest domeniu.
07.10.2026
08:36
07.10.2026
08:04
07.10.2026
07:20
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
07.10.2026
08:36
07.10.2026
08:04
07.10.2026
07:20
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
06.10.2026
18:43
06.10.2026
18:08
06.10.2026
17:52
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
















