Loterie în PREMIERĂ, desfășurată în R. Moldova: Plătește cu CARDUL și poți câștiga premii de până la 1 500 de lei. Autoritățile anunță un fond de un MILION de lei
2352
Noi Autoritățile anunță „Loteria Fiscală”, un concurs care va avea loc în premieră pe teritoriul R. Moldova.
Fondul total de câștiguri pentru desfășurarea Loteriei fiscale se ridică la 1 000 000 de lei, iar câștigători vor fi desemnate persoanele care vor achita cu cardul în unitățile comerciale sau unitățile de prestare a serviciilor.
Concursul va fi organizat în patru etape de către Serviciul Fiscal de Stat, suplimentar fiind desfășurate două ediții speciale cu ocazia sărbătorilor de Paști sau a sărbătorilor de iarnă, potrivit Regulamentului privind desfășurarea concursului „Loteria fiscală”, aprobat astăzi de Guvern, transmite Moldpres.
Organizarea concursului urmărește „combaterea evaziunii fiscale prin limitarea achitărilor efectuate prin numerar. Desfășurarea Loteriei fiscale are scopul de a contribui la sensibilizarea cetățenilor privind efectuarea achitărilor fără numerar prin utilizarea card-urilor bancare. La concurs pot participa deținători de card bancar emis de o bancă comercială licențiată emitentă din Republica Moldova, care au efectuat tranzacții de achitare a bunurilor/serviciilor.
La fiecare etapă a Loteriei se va efectua o tragere la sorți pentru tranzacțiile, efectuate cu carduri la POS terminale deservite de băncile comerciale licențiate emitente din Republica Moldova, în valoare mai mare de 30 lei. Informațiile despre tranzacții vor fi prezentate Serviciului Fiscal de Stat de către băncile comerciale licențiate.
Pentru fiecare etapă vor fi acordate 175 de premii a câte 1000 de lei, prin tragere la sorți, iar pentru edițiile speciale 100 de premii a câte 1500 de lei cu ocazia sărbătorilor de Paști și 100 premii a câte 1500 de lei cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Premiile vor fi transferate câștigătorilor pe conturile de card, în lei, în maxim 10 zile după publicarea listei câștigătorilor pe pagina web oficială a Serviciului Fiscal de Stat.
Potrivit Băncii Naționale a Moldovei (BNM), peste 55 la sută din numărul operațiunilor cu carduri emise în Republica Moldova efectuate în ţară în nouă luni ale acestui an au reprezentat-o plățile fără numerar. Numărul plăților fără numerar cu instrumente de plată electronică s-a cifrat la 26,4 milioane, dintr-un total de 47,3 milioane.
Datele BNM relevă însă că, în pofida numărului mare de tranzacții, valoarea plăților cu carduri este mult inferioară retragerilor de numerar, deși este în continuă creștere. Piaţa operațiunilor fără numerar efectuate în ţară cu carduri emise în Republica Moldova a atins în nouă luni nivelul de 7,4 miliarde de lei. Achitările cu instrumente de plată electronică la rețelele comerciale, benzinării și alte unități de prestare servicii au avut o pondere de 16,47 la sută din valoarea totală a operațiunilor.
Un număr de circa 19,9 mii POS terminale instalate în rețelele de magazine, benzinării şi alte unități de prestare a serviciilor sau comerț stau la dispoziția posesorilor celor peste 1,96 milioane de carduri aflate în circulație la sfârșitul trimestrului doi al anului 2019. Doar în acest an au fost instalate 1 474 de noi terminale.
19.04.2026
18:01
1035
Țară mică, ambiție uriașă // R. Moldova campioană MONDIALĂ a creșterii economice până în 2030, în viziunea FMI. De ce vom avea cea mai rapidă ascensiune a PIB-ului per capita de pe glob
17.04.2026
12:47
1437
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
16.04.2026
18:12
1501
Guvernul consolidează cooperarea cu UTA Găgăuzia: Comrat devine platformă pentru dezvoltare regională și investiții
16.04.2026
18:05
1304
Moldova aliniază legea insolvabilității la normele UE: consultări online pentru mecanisme moderne de restructurare a companiilor
16.04.2026
17:43
898
Buzăul, model pentru Republica Moldova în mobilitate urbană, digitalizare și regenerare a orașelor
15.04.2026
15:10
1328
Republica Moldova își aliniază mecanismul de sancțiuni la standardele UE, cu sprijinul experților TAIEX
15.04.2026
13:22
1112
Republica Moldova denunță acordul CSI din 1995 pentru a alinia aviația civilă la standardele UE
15.04.2026
12:39
1297
Guvernul întărește controalele la frontieră pentru produsele de origine animală, materiale germinative și subproduse, pentru a proteja consumatorii și sănătatea publică
15.04.2026
11:32
1490
Guvernul declară proiectul „Deșeuri solide” utilitate publică națională pentru a grăbi modernizarea sistemului de salubrizare
1313
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu delegația MAE al Estoniei despre dosarul transnistrean și sprijinul pentru integritatea Republicii Moldova
20.04.2026
08:02
250
Horoscopul zilei 20.04.2026
19.04.2026
23:08
533
Blue Origin reutilizează cu succes racheta New Glenn, dar plasează pe orbită greșită satelitul AST SpaceMobile
19.04.2026
19:11
642
Vreme schimbătoare, dar cu final de săptămână cald în Republica Moldova (20–26 aprilie 2026)
19.04.2026
18:01
1024
Țară mică, ambiție uriașă // R. Moldova campioană MONDIALĂ a creșterii economice până în 2030, în viziunea FMI. De ce vom avea cea mai rapidă ascensiune a PIB-ului per capita de pe glob
19.04.2026
16:59
641
Primele fisuri în boomul finanțărilor pentru energia de fuziune: listări grăbite la bursă și dispute privind afacerile paralele
19.04.2026
15:45
598
Blue Origin bifează prima reutilizare a rachetei grele New Glenn, în ofensiva directă contra SpaceX
19.04.2026
08:42
698
Horoscopul zilei 19.04.2026
18.04.2026
21:07
935
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
1044
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
1473
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
1119
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
1030
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
1302
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
1266
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
1076
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
1180
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
1141
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
1119
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
1214
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
1220
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
1190
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
1132
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1801
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1576
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
1434
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
S-a născut o nouă forţă în fotbalul mondial! Saul şi Bale au semnat deja! Urmează alte lovituri senzaţionale
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














