Localitățile din R. Moldova unde aproape 70% din localnici au ieșit la vot: Orașele Călărași și Florești - la coada clasamentului
1885
Rata de participare la vot către ora 18.00, a fost, la nivel republican, de circa 36%, procentaj egal cu cel din primul tur al alegerilor locale generale din 20 octombrie curent.
Potrivit președintelui Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil, la alegerile locale din 2015, până la ora 18.00, ieșiseră la vot circa 40% din alegători.
Localitatea cu cea mai înaltă rată de vot este Mihălășeni din raionul Ocnița - peste 68%, urmată de satul Goleni din Edineț - circa 66%.
La polul opus, cu cei mai puțini alegători, se află orașele Călărași și Florești - 23 și, respectiv, 24%.
În Chișinău, rata de participare la vot până la ora 18.00 a fost de circa 32%, cei mai activi votanți fiind în sectorul Râșcani - 34%. La Ciocana au ieșit la vot numai 29%.
În cazul suburbiilor capitalei, rata de prezență la vot este de 33%, cei mai numeroși fiind alegătorii din Condrița (44%) și Ghidighici (38%). La Cruzești au ieșit la vot numai 29%.
Dorin Cimil a mai declarat, într-o conferință de presă, că astăzi au fost semnalate 52 de încălcări ale procesului electoral, dintre care 14 cazuri vizează agitația electorală, 10 - transportarea organizată la vot și șase cazuri de corupere a alegătorilor.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE

















