VIDEO // Orășelul European 2019, inaugurat oficial în centrul Chișinăului: „Apropierea de UE se face nu prin declarații, pancarte și VUVUZELE, ci prin fapte concrete, în fiecare zi”
1974
Orășelul European 2019, amenajat în Grădina publică Ștefan cel Mare din Chișinău, a fost inaugurat în această după-amiază de către Ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, și diplomații statelor europene acreditați în R. Moldova.
Fiecare stat membru al UE a amenajat câte un stand, prezentând cetățenilor R. Moldova și oaspeților capitalei cultura, bucătăria tradițională, dar și proiectele sprijinite în republica noastră.
Șeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Peter Michalko, a menționat că relația dintre UE și R. Moldova rămâne a fi una strânsă. Printre principalele progrese înregistrate în ultimii ani, diplomatul a evidențiat reformele economice, implementarea Acordului de Liber Schimb, creșterea exporturilor spre piața UE și stabilizarea sistemului financiar.
Totodată, oficialul european a încurajat autoritățile să continue eforturile privind reformarea sistemului justiției, lupta împotriva corupției, consolidarea statului de drept.
Prezent la inaugurarea Orășelului European 2019, premierul Pavel Filip a declarat că apropierea de UE se face prin fapte concrete. „Europa nu este despre geopolitică, ci despre oameni. Este un model de dezvoltare bazat pe democrație, libertate și înțelegere. Europa este nu doar o destinație, Europa este un drum. Noi ne dorim aderarea la UE, aceasta este destinația noastră. Apropierea de UE nu se face prin declarații, pancarte și vuvuzele. Apropierea de UE se face prin fapte concrete, în fiecare zi”.
Totodată, premierul a accentuat că trebuie să gândim și să acționăm în stilul valorilor europene. „Iar Europa condamnă astăzi pe toți cei care se pronunță pentru distrugere, lichidare, anihilare. Europa construiește democrație, libertate și înțelegere. Și acest lucru trebuie să-l înțeleagă și politicienii. Haideți să devenim europeni prin gândire și acțiuni, nu prin declarații. Să fim europeni făcându-ne meseria cu dedicație, acționând cu responsabilitate și fiind mai toleranți și mai buni. Haideți în fiecare zi, împreună, să construim Europa aici, acasă, în Moldova”, a conchis Pavel Filip.
Orășelul European va fi deschis în Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală în perioada 11 și 12 mai. Vizitatorii vor avea posibilitate să cunoască cultura și bucătăria țărilor europene, să asculte muzică și să vizioneze filme.
Agenda activităților dedicate Zilei Europei:
Orășelul european Chișinău: 11 mai 2019
Loc: Grădina publică „Ștefan cel Mare”
13:00 – 13:30 Ceremonia oficială de deschidere
13:30 – 17:00 Program muzical
13:00 - 17:00 Activități în cadrul orășelului european:
Cultura și gastronomia țărilor membre ale UE, proiecte de asistență tehnică, școala limbilor europene, Zona Urban Vibes, zona copiilor
19:00 – 21:30 Moldovan National Youth Orchestra și corului La La Play – un concert organizat în parteneriat cu UNICEF
Loc: Scuarul Catedralei
Zilele filmului și culturii europene Chișinău: 12 mai 2019
Loc: Grădina publică „Ștefan cel Mare”
14:00 – Deschidere
14:20 – Recital Jazz-n-Chisinau
15:00 – Charleen Macht Schluss (Despre o fată, Germania) – pentru adolescenți
17:00 – Concert Via Dacă
18:00 – Moromeții-2 (România) – dramă istorică
20:00 – Truman (Spania) – dramedie
22:00 – Încheierea zilei
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
10.09.2026
18:58
10.09.2026
18:56
10.09.2026
18:53
10.09.2026
18:48
10.09.2026
18:40
10.09.2026
18:20
10.09.2026
18:14
10.09.2026
18:00
10.09.2026
17:35
10.09.2026
17:25
10.09.2026
17:22
10.09.2026
16:55
10.09.2026
16:42
10.09.2026
16:37
10.09.2026
16:36
10.09.2026
16:27
10.09.2026
16:20
10.09.2026
16:03
10.09.2026
15:59
10.09.2026
15:34
10.09.2026
15:00
10.09.2026
14:54
10.09.2026
14:46
10.09.2026
14:34
10.09.2026
14:33
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”


















