Liderul PSDE, la întrevederea cu președintele Comitetului Economic și Social European, Oliver Röpke: „Ne dorim un viitor sigur și prosper pentru cetățenii noștri, iar acest viitor este în Uniunea Europeană”
2170
Situația social-politică și parcursul european al Republicii Moldova au fost subiectele abordate astăzi de către președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Ion Sula, împreună cu vicepreședintele pentru cooperare internațională, Eremei Priseajniuc, în cadrul întrevederii avute cu președintele Comitetului Economic și Social European (CESE), Oliver Röpke, însoțit de consilierul pentru relații internaționale, Charles Manoury.
Ion Sula a reiterat atașamentul PSDE față de valorile europene și importanța consolidării tuturor forțelor politice, dar și a societății civile pentru a demonstra unitate națională în realizarea obiectivului nostru european.

„Ne dorim un viitor sigur și prosper pentru cetățenii noștri, iar acest viitor este în Uniunea Europeană”, a declarat Ion Sula, citat de un comunicat de presă al PSDE.
Comitetul Economic și Social European, condus de Oliver Röpke, este prima instituție a UE care a decis să implice Republica Moldova în activitatea de la Bruxelles, facilitând astfel integrarea statului nostru în Uniunea Europeană.
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
14:25
26.10.2026
13:50
26.10.2026
13:41
26.10.2026
12:44
26.10.2026
12:35
26.10.2026
12:22
26.10.2026
11:05
26.10.2026
09:41
26.10.2026
09:28
26.10.2026
08:43
26.10.2026
08:41
26.10.2026
04:20
26.10.2026
04:09
26.10.2026
03:30
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026















