Liderul EXTREMEI drepte franceze şi-a început campania pentru preşedinţie: Frexit, renunţarea la euro, impozite mai mici, viaţă grea pentru străini
1230
Sursa: ziare.com
Liderul extremei drepte franceze, Marine Le Pen, şi-a lansat sâmbătă campania electorală pentru prezidenţiale cu un program de guvernare care conţine 144 de propuneri, printre care renunţarea la moneda euro şi un referendum cu privire la ieşirea din Uniunea Europeană.
„Scopul acestui program este să îi redăm Franţei libertatea şi să îi redăm vocea poporului său”, a spus Le Pen în discursul său, scrie Reuters.
Printre principalele propuneri din manifestul electoral al lui Le Pen se află şi un posibil „Frexit”. În viziunea Frontului Naţional, tratatul UE ar trebui renegociat, nu ar trebui să mai existe moneda unică, nici uniunea vamală şi nici reguli de contribuţie la bugetul comunitar sau legislaţia europeană să aibă întâietate în faţa legislaţiei locale.
Dacă ţările membre UE nu sunt de acord cu aceste propuneri, Marine Le Pen îşi doreşte declanşarea unui referendum cu privire la statutul de membru în UE la şase luni după alegeri, în cazul în care devine preşedinte.
Programul nu oferă detalii prea multe în ceea ce priveşte renunţarea la moneda europeană unică, însă un oficial al FN, citat de Reuters, spune că va merge în paralel cu re-denominarea stocului datoriei în noua monedă şi dreptul guvernului de a ordona băncii naţionale să îi cumpere obligaţiunile. De asemenea, programul prevede o cooperare lejeră care ar ține sub control fluctuaţiile ratelor schimbului.
Un guvern al FN ar fi protecţionist: achiziţiile publice ar fi deschise doar firmelor franceze dacă diferenţa de preţ nu este foarte mare. Consilierul lui Le Pen, Jean Messiha a declarat pentru Reuters că FN vrea să forţeze comercianţii să aibă un anumit procent de produse franceze în magazine, să reconstruiască industria Franţei şi să respingă toate tratatele comerciale internaţionale.
Le Pen promite scăderi de impozite
Marine Le Pen promite şi scăderea impozitelor pe venit şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, vrea să scadă vârstă de pensionare la 60 de ani de la 62 în prezent, să dea alocaţii pentru copii indiferent de veniturile părinţilor, să reducă preţul utilităţilor şi să menţină săptămâna de lucru de 53 de ore.
De asemenea, numai cetăţenii francezi ar avea dreptul la educaţie gratuită, iar firmele care angajează străini ar fi nevoite să plătească o taxa de 10% din salariile lor.
Programul FN mai prevede angajarea a 15.000 de poliţişti şi construcţia unor spaţii de detenţie pentru 40.000 de deţinuţi. Cetăţenii străini care au condamnări, care se află sub supravegherea serviciilor de informaţii pentru legături cu organizaţii islamice radicale ar fi deportaţi, iar moscheile cu astfel de legături ar fi închise.
În ceea ce priveşte imigraţia, FN plănuieşte măsuri care să facă imposibilă legalizarea statutului imigranţilor fără documente, ar reduce cererile de azil politic depuse la consulatele Franţei din străinătate. Migraţia ar fi redusă la cel mult 10.000 de oameni pe an, iar imigranţii fără documente nu ar mai avea acces la sistemul de sănătate.
De asemenea, numărul parlamentarilor francezi ar fi redus la jumătate, iar cetăţenii ar putea declanşa referendumuri dacă reuşesc să strângă 500.000 de semnături.
Sondajele de opinie arată că Le Pen, în vârstă de 48 de ani, ar câştiga primul tur de scrutin prevăzut la 23 aprilie, însă ar pierde al doilea tur la 7 mai în faţa oricărui candidat.
Cu toate acestea, liderii FN speră că sondajele vor da aceleaşi erori ca şi în Statele Unite.
„Ni s-a spus că Donald Trump nu va câştiga niciodată războiul cu mass-media din Statele Unite, dar a câştigat... Ni s-a spus că Marine Le Pen nu ar putea câştigă alegerile prezidenţiale, dar pe 7 mai va câştigă”, a spus Jean-Lin Lacapelle, unul dintre liderii partidului.
Emmanuel Macron, candidatul centrist pro-european, care, conform sondajelor, ar trebui să se confrunte cu Le Pen în turul al doilea, va participa şi el la un miting electoral tot la Lyon.
Sursa: ziare.com
29.09.2025
11:20
1031
VIDEO // Liderul PAS, după VICTORIA obținută la alegerile parlamentare: „Moldova, mă-nchin în fața ta! Ai câștigat bătălie după bătălie în fața unor dușmani ai țării care păreau imposibil de câștigat”
28.09.2025
16:32
1562
VIDEO // Gruparea criminală Șor încearcă să FRAUDEZE alegerile prin așa-zisul „carusel”, dar și să împiedice procesul de vot în secțiile cu prezența mare. Maia Sandu: „Să demonstrăm că suntem mai puternici decât banii lor murdari”
16.04.2025
16:11
2461
Data ALEGERILOR parlamentare, anunţată: „În toamnă, avem niște alegeri definitorii pentru istoria R. Moldova - fie dăm cu piciorul la tot și blocăm orice șansă de aderare la UE, fie mergem înainte pe calea dezvoltării și a păci”
12.03.2024
13:17
1993
R. Moldova va achiziționa cel de-al doilea RADAR de supraveghere a spațiului aerian. Costul aparatului se ridică la 20 de MILIOANE de euro și va fi acoperit din fonduri externe
14.07.2021
13:25
3068
După mai multe tentative EȘUATE, Guvernul în exercițiu a alocat banii necesari pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate
13.05.2021
10:43
6163
Maia Sandu: „Alegerile ANTICIPATE reprezintă o OPORTUNITATE pentru următorii 30 de ani”. Cum vede șeful statului următorul PARLAMENT și ce spune despre alianța dintre Dodon și Voronin: „Vad DISPERARE pe stânga…”
05.05.2021
14:59
4983
Încă o tentativă de a AMÂNA ALEGERILE? Socialiștii intenționează să scoată MII de oameni în stradă de 9 mai, chiar dacă Dodon avertiza în privința unei CREȘTERI spectaculoase a numărului de cazuri noi și a DECESELOR provocate de COVID-19
15.11.2020
21:13
4062
PREZIDENȚIALE 2020: Rata de participare la vot a depășit 52%: Peste 1,6 MILIOANE de alegători au ieșit la urne, iar DIASPORA a înregistrat un RECORD
15.11.2020
11:19
2892
FOTO, VIDEO // MOBILIZARE FĂRĂ PRECEDENT în diaspora din VEST: Mii de oameni în cozi kilometrice la secțiile de vot deschise în Franța, Germania, Italia sau România. HORE încinse de moldoveni chiar în fața secțiilor electorale
15.11.2020
09:57
2478
VIDEO // Maia Sandu a VOTAT pentru SCHIMBARE. „Astăzi decidem cum vom păși în următorul DECENIU. Aveți puterea să-i pedepsiți pe cei care v-au MINȚIT, furat, sărăcit sau alungat de acasă”
15.12.2025
20:29
314
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
376
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
385
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
416
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
388
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
408
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
375
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
431
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
411
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
570
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
423
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
619
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1335
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
501
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
538
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
531
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
710
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
779
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
620
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
607
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
784
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
698
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
922
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
14.12.2025
18:53
987
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
700
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.93
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














