Legea bugetului de stat pentru 2016 este gata! Deficit bugetar de miliarde
1527
Ministerul Finanțelor a definitivat propunerile la proiectul Legii bugetului de stat pentru anul curent și l-a propus pentru dezbateri, iar ulterior va fi aprobat de Parlament. Documentul prevede venituri de 31,3 miliarde de lei și cheltuieli de 35,5 miliarde de lei. Respectiv, deficitul bugetar va fi de peste patru miliarde de lei.
Potrivit propunerilor, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va primi 900 de milioane de lei pentru Fondul de subvenționare a producătorilor agricoli, dintre care 387,6 milioane de lei din contul Programului de suport bugetar ENPARD al Comisiei Europene.
Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor îi vor fi alocate peste 199 de milioane de lei pentru Fondul naţional pentru dezvoltare regională, iar alte 311 milioane de lei vor ajunge în Fondul ecologic național gestionat de Ministerul Mediului.
Ministerul Culturii va primi 122 de milioane de lei pentru susţinerea activităţii instituţiilor teatral-concertistice și alte patru milioane de lei pentru a finanța , proiecte și programe culturale desfășurate de asociaţiile obşteşti de cultură.
La bugetul asigurărilor sociale de stat se vor face transferuri în sumă de 4,7 miliarde de lei, la fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală – 2,5 miliarde de lei, iar în bugetele locale vor fi direcționate circa 7,8 miliarde de lei.
Ministerul Educației va primi 180 de milioane de lei pentru renovarea instituţiilor de învăţământ primar, gimnazial și liceal din subordinea autorităţilor publice localei. Banii vor fi din contul împrumutului acordat de Banca Mondială în cadrul proiectului „Reforma în educaţie”,
Pentru Fondul de rezervă și Fondul de intervenție ale Guvernului au fost prevăzute câte 35 de milioane de lei.
Iar alte 88 de milioane de lei vor fi cheltuite de autorități pentru a plăti cotizaţiile în organizaţiile internaţionale al căror membru este Republica Moldova.
În același document, Ministerul Finanțelor stabilește că, la 31 decembrie 2016, datoria de stat internă nu va trebui să depăşească 21 009,1 milioane de lei, iar datoria de stat externă – 35 103,9 milioane de lei, adică echivalentul a 1 609,5 milioane de dolari.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
07.09.2026
13:52
07.09.2026
13:23
07.09.2026
13:04
07.09.2026
12:28
07.09.2026
12:13
07.09.2026
12:02
07.09.2026
11:49
07.09.2026
11:25
07.09.2026
11:06
07.09.2026
10:55
07.09.2026
10:55
07.09.2026
10:49
07.09.2026
10:42
07.09.2026
10:34
07.09.2026
09:45
07.09.2026
09:44
07.09.2026
09:27
07.09.2026
09:17
07.09.2026
08:01
07.09.2026
06:45
07.09.2026
06:19
07.09.2026
06:02
07.09.2026
04:19
07.09.2026
02:09
07.09.2026
01:53
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
Horoscopul zilei 31.08.2026
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
















