LECȚIE DE VIAȚĂ // Supravieţuitoarea lui Mengele la Auschwitz care i-a iertat pe NAZIŞTI şi l-a înfiat pe nepotul şefului lagărului: „Orice problemă aţi avea, mereu există o soluţie“

Originară din România, Eva Mozes Kor (83 de ani) are o poveste de viaţă impresionantă: a supravieţuit miraculos experimentelor teribile ale doctorului Mengele la Auschwitz, i-a iertat pe nazişti şi l-a adoptat pe nepotul lui Rudolf Höss, comandantul lagărului. Stabilită în America de peste 50 de ani, Eva Mozes Kor a acordat un amplu interviu în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“. A fost un dialog extraordinar, o adevărată lecţie de viaţă.

Am aflat de Eva Mozes Kor în urmă cu câteva luni, după ce am citit mai multe materiale despre supravieţuitoarea de la Auschwitz în presa americană („The New York Times“, CNN şi „Miami Herald“).

Am descoperit o poveste emoţionantă, dureros de reală şi plină de miracole. Mi-am dorit să stau de vorbă cu Eva Mozes Kor, cu atât mai mult cu cât am aflat că este originară din România. După mai multe căutări şi documentări pe internet, i-am găsit adresa de e-mail şi i-am scris cu rugămintea să îmi acorde un interviu, trimiţându-i o lungă listă de întrebări. După o lună de la acel e-mail, când deja făceam eforturi să mă obişnuiesc cu ideea cu nu voi primi un răspuns, Eva Mozes Kor mi-a scris. Mi-a spus că nu a răspuns la întrebări deoarece a fost plecată într-o lungă călătorie în Germania şi Israel.

„Nu ai vrea să facem interviul prin telefon? Ai atât de multe întrebări, încât ar dura foarte mult dacă m-aş apuca să scriu“, mi-a propus ea. De comun acord, am stabilit şi ziua interviului. Am sunat-o şi am stat de vorbă mai bine de o oră.

A fost o reală lecţie de viaţă de la o eroină plină de curaj, altruism şi cu o putere a iertării incredibilă. Iar această putere a iertării manifestată faţă de nazişti este cu atât mai impresionantă, cu cât părinţii şi două surori ale Evei Mozes Kor au murit în lagărul de la Auschwitz, iar ea şi sora ei Miriam au supravieţuit miraculos după ce au trecut printr-o serie de teste teribile ale doctorului Josef Mengele, supranumit „Îngerul Morţii“, cel care făcea experimente pe copii.

În martie 1944, familia Mozes a fost mutată cu forţa în ghetoul din orăşelul Şimleu Silvaniei (judeţul Sălaj). Eva şi Miriam aveau doar 10 ani, iar nord-vestul Transilvaniei era sub jurisdicţia Ungariei din 1940.

Câteva săptămâni mai târziu, soţii Mozes şi cele patru fete ale lor au fost înghesuiţi, alături de sute de evrei, în vagonul unui tren ce transporta în mod normal animale. Au ajuns la Auschwitz după patru zile fără mâncare şi fără apă. Acolo au mers pe platforma de selecţie. Jaffa Mozes, mama fetelor, le-a strâns puternic de mână pe Eva şi pe Miriam. În aglomeraţia de nedescris, tatăl şi celelalte două fetiţe fuseseră deja îndepărtate. Un ofiţer german a întrebat-o pe mamă dacă fetele sunt gemene. I-a confirmat că Eva şi Miriam sunt născute în aceeaşi zi. A fost smulsă imediat cu brutalitate de lângă ele şi împinsă spre o coloană din dreapta.

Eva şi Miriam au fost mutate în stânga. Nu aveau să-şi mai vadă familia niciodată. În mai puţin de o jumătate de oră, au rămas orfane şi fără cele două surori mai mari. Eva şi Miriam au stat la Auschwitz din martie 1944 până în ianuarie 1945. Au fost una dintre cele 1.500 de perechi de gemeni care au fost folosiţi în experimentele lui Mengele.

Doar 250 au supravieţuit, inclusiv Eva Mozes Kor şi sora sa Miriam. După război, cele două surori au stat vreme de nouă luni într-o tabără pentru refugiaţi din Polonia, apoi s-au dus la Cluj-Napoca, unde au stat cu o mătuşă, până în 1950. În 1950, cele două surori au primit permisiunea de a pleca în Israel. Acolo, gemenele au fost trimise la o şcoală agricolă, unde erau înscrişi doar copiiI rămaşi orfani în perioada războiului, care proveneau din 30 de ţări.

Patru ore pe zi învăţau, alte patru ore participau la muncile câmpului. În 1952, când au împlinit 18 ani, fetele s-au înrolat în armata israeliană. Eva a studiat desenul tehnic, iar Miriam – asistenţa medicală. Mai târziu, ambele şi-au întemeiat familii.

Eva s-a căsătorit cu Michael Kor, şi el supravieţuitor al lagărelor de concentrare, şi l-a urmat în SUA în 1960. S-au stabilit la Terre Haute, în statul Indiana. Acolo, Eva Kor a fondat în 1984 organizaţia CANDLES (Children of Auschwitz Nazi Deadly Lab Experiments Survivors), iar în 1995, CANDLES Holocaust Museum, prin care şi-a propus să contribuie la educarea publicului pe teme legate de eugenie, Holocaust şi puterea iertării.

A devenit public speaker şi ţine zeci de conferinţe pe an. După moartea surorii sale Miriam, în 1993, Eva l-a vizitat în Germania pe Hans Münch, un medic nazist care îl cunoscuse pe doctorul Josef Mengele la Auschwitz şi care participase activ la exterminarea evreilor în camerele de gazare.

În 1995, la împlinirea a 50 de ani de la eliberarea Auschwitz-ului, Eva Kor a participat la comemorare împreună cu Münch. În faţa asistenţei înmărmurite, ea a declarat că-i iartă pe nazişti pentru tot răul pe care i l-au făcut ei şi familiei ei.

Eva şi sora sa Miriam când aveau 12 luni

Adevărul: V-aţi născut în România, în satul Porţ din judeţul Sălaj. Care sunt primele dumneavoastră amintiri despre România?

Eva Mozes Kor: Prima mea amintire despre România datează din 1940, atunci când armata ungară a ocupat satul nostru. Aveam șase ani atunci şi ţin minte că toată lumea a ieşit din case pentru a întâmpina armata ungară. Pentru noi, copiii, era ceva interesant, nu ştiam exact ce înseamnă sosirea armatei ungare. Mai ţin minte că steagul românesc a fost dat jos şi în loc a fost pus steagul maghiar.

Cum era viaţa familiei dumneavoastră până în momentul în care aţi fost transportaţi, în 1944, în ghetoul regional din Şimleu Silvaniei?

Problema era ca ungurii împrăştiau multă ură, iar la şcoală ne spuneau „evrei murdari“. Era greu, pentru că ungurii aveau puterea şi românilor le era teamă să li se opună. Era o viaţă în care se cultiva ura din ce în ce mai mult, iar din 1942, ungurii au început să impună tot felul de legi care ne-au făcut viaţa mai grea. În vara acelui an, s-a îmbolnăvit mama şi tot atunci s-a dat o lege conform căreia evreii aveau voie să angajeze doar evrei. Nu aveam pe cine să angajăm să lucreze ca să ne ajute. Aşa că i-am spus tatălui meu că ar fi mai bine să fugim în România – aşa cum am spus, partea din Transilvania unde locuiam noi fusese ocupată de unguri –, pentru că auzisem că viaţa era mai bună în România. Tatăl meu mi-a spus că sunt doar o fetiţă şi că nu înţeleg totul. Până la urmă, nu am fugit în România. Hărţuirile şi ura împotriva evreilor au crescut. În 1944, am fost ridicaţi din casă şi duşi în ghetoul regional din Şimleu Silvaniei. Problema nu era că satul nostru cauza probleme, ci că legile impuse de unguri împotriva evreilor şi românilor făceau să nu poţi fugi de acolo.

Citește continuarea AICI:

Sursa: adevarul.ro