Lecție de ISTORIE în Parlament pentru cei care o FALSIFICĂ și vor să sărbătorească „eliberarea” pe 24 august: „Documentele arată că Dodon NU are dreptate. Cum poți, la nivel de Președinție, să faci propagandă sovietică și să falsifici istoria?”
19077
Președintele Igor Dodon promovează propaganda ideologică sovietică, cea care a falsificat istoria, în condițiile în care chiar documentele Partidului Comunist de la Moscova îl contrazic.
Declarația îi aparține deputatului Octavian Țîcu și a fost făcută astăzi în Parlament, în contextul inițiativelor președintelui Igor Dodon de a „sărbători” pe 24 august curent „eliberarea Moldovei de sub fascism” și „660 de ani de statalitate” a Moldovei. Istoricul le numește „o încălcare grosolană a istoriei”.
„Socialiștii ne sunt prieteni acum, dar adevărul e mai scump”, și-a argumentat intervenția Țîcu, exprimându-și nedumerirea că Dodon și socialiștiii insistă pe „probleme ideologice”, deși s-a vorbit despre un moratoriu la acest subiect în cadrul actualei coaliții de guvernare între PSRM și ACUM.
După ce a prezentat date istorice din acte oficiale, ținându-și discursul în limba rusă, ca să se facă mai bine înțeles de către cei care promovează „sărbătorile”, Țîcu a precizat că „baza istoriei sunt documentele”: „Iar documentele arată că Dodon nu are dreptate”.
Vedeți mai jos întreaga lecție de istorie ținută în Parlament de către Octavian Țîcu pentru socialiști și pentru Igor Dodon:
Ce-a fost, totuși, pe 20 - 24 august 1944? Dacă nu credeți istoricii noștri și pe cei occidentali, citiți-i pe cei ruși - Victor Suvorov, Boris Sokolov, Anatol Vișnevski - și veți vedea ce s-a întâmplat pe 20 - 24 august. A fost un măcel în care s-au confruntat trei armate pe teritoriul Basarabiei. Ce făceau germanii și sovieticii pe teritoriul Basarabiei este clar. Luptau pentru supremație pe continentul european. Ceea ce trebuie înțeles este ce făcea Armata Română - apăra pământurile pe care locuiesc românii de veacuri. Asta trebuie de înțeles, reieșind din faptul că, dacă pe 28 iunie 1940 nu era anexarea Basarabiei, țăranul român stătea acasă și nu ajungea să lupte sub Stalingrad.
Eu înțeleg că englezii au eliberat Europa de Vest, bună eliberare - au strivit fasciștii, au oprit comunismul, au implementat Planul Marshall, 13 miliarde pentru restabilirea economică a acestor state, și-au luat mantaua și au plecat acasă. Ce ne-a revenit nouă după „eliberare”? 400 de mii de refugiați. Cea mai mare recesiune a populației din Basarabia. Au fugit de „eliberare”. Salagor, primul secretar al partidului, i-a scris lui Malenkov la Moscova că nu sunt învățători, profesori - toți au fugit, ce să facem? Malenkov răspunde - întorceți-i! Sunt documentele Partidului Comunist. Le puteți verifica, ele sunt și la MAI, și la SIS.
Pe acești refugiați îi căutau pe tot teritoriul României. I-au concentrat la Ungheni și în alte lagăre - care în Siberia, care împușcați pe loc. 36 de mii de decizii de judecată politice, opt mii împușcați ca „trădători români”. Numai 1 800 din octombrie până în decembrie. 260 de mii de moldoveni luați în Armata Sovietică, împotriva convențiilor internaționale care interzic acest lucru pe teritoriul statelor eliberate. 70 de mii de moldoveni au murit prin toată Europa (în război - n.r.). 70 de mii de deportați. Dar ce să facem cu 152 de mii de morți pe timpul foametei organizate (de sovieticii „eliberatori” - n.r.)? Aceste lucruri trebuie înțelese. Și cu asta trebuie cumva de trăit.
Sigur, poți sta în tranșeele celui de-al Doilea Război Mondial și să aperi granițele unei „lumi ruse” închipuite, dar nu ne vom mișca din acest punct mort. Asta este istoria noastră și istoria noastră este europeană. Sigur, de acest lucru trebuie să se ocupe istoricii și asta le este predat copiilor în școli. Cum se poate de vorbit astfel la nivel de Președinție, să faci propagandă în favoarea ideologiei sovietice care a falsificat istoria?
Despre cei 660 de ani de statalitate... Da, a fost Țara Moldovei. Ce s-a întâmplat cu ea? Au împărțit-o trei imperii - cel Otoman, cel Habsburgic și cel Rus (partea de Est, ceea ce numim Basarabia). Gata, ea nu mai există. Astăzi se regăsește în trei state. Puteți inventa orice, dar Ștefan cel Mare este îngropat la Putna și a domnit la Suceava. Iată acesta este statul Moldova care a fost. Moldova este românească. Eminescu, cel mai mare poet român, da, s-a născut în Moldova, dar nu a vorbit niciodată altceva. El este român și punctum! Iorga, cel mai mare istoric, s-a născut la Botoșani, tot moldovean, dar a vorbit și a scris istoria românilor.
Dacă Igor Dodon vrea să sărbătorească astfel cei 660 de ani, atunci îl cuprind și dansăm hora împreună.
Baza istoriei sunt documentele. Iar documentele arată că Dodon nu are dreptate”.
22.04.2026
10:16
1192
I-a ABANDONAT pe cetățenii din stânga Nistrului în ÎNTUNERIC și frig, iar acum vrea să-i „salveze” de R. Moldova. Serghei Șoigu amenință cu intervenția în Transnistria pentru a „proteja” cetățenii ruși. Reacția Chișinăului: „Declarații nefondate”
21.04.2026
18:46
1138
Maia Sandu discută cu europarlamentarii despre parcursul european și reformele pentru aderarea Republicii Moldova la UE
21.04.2026
17:52
1069
Mihai Popșoi, discurs de bilanț la APCE: „Nu poate exista pace durabilă fără responsabilitate”. Chișinăul devine capitala diplomației europene în luna mai
21.04.2026
12:33
2946
Dodon se laudă că i-ar fi spus în față lui Putin că el e „pro-moldavskii politic” și așteaptă ca R. Moldova să intre într-o CRIZĂ profundă, pentru a o debarca pe Maia Sandu ți PAS de la guvernare: „O să le iasă pe ochi…”
21.04.2026
11:12
1388
R. Moldova, SCUTUL democrației la granița UE. Marta Kos: Chișinăul conduce în procesul de aderare cu o rată de implementare a reformelor de 93%
18.04.2026
12:02
2486
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
17.04.2026
14:34
2243
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
09:29
2364
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
16.04.2026
21:52
15791
Decizie RADICALĂ luată de autoritățile de la Chișinău. Igor Grosu CONFIRMĂ că ofițerii GOTR care staționează ilegal în Transnistria vor fi EXPULZAȚI: „Ne-am luat inima în dinți și am luat această decizie”
1544
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu fostul președinte al Poloniei despre traficul de droguri și securitatea regională
23.04.2026
23:55
265
Șeful propus de Trump pentru agenția americană de securitate cibernetică CISA își retrage candidatura, instituția rămâne fără conducere permanentă
23.04.2026
23:40
345
Moldova și Regatul Unit întăresc cooperarea economică și strategică la a 5-a reuniune a Dialogului Strategic de la Londra
23.04.2026
23:04
340
OpenAI lansează GPT-5.5, noul model de inteligență artificială care apropie compania de „superaplicația” AI unificată
23.04.2026
21:47
411
ULTIMA ORĂ // Halterofilul Marin Robu cucerește AURUL european și stabilește un nou record continental
23.04.2026
20:29
455
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
23.04.2026
20:01
427
X renunță la funcția Communities din cauza utilizării reduse și a exploziei de spam, mizând pe group chat și cronologii personalizate
23.04.2026
17:48
483
Greva anunțată la Samsung riscă să agraveze criza globală de cipuri de memorie
23.04.2026
17:44
566
Tesla renunță la pachetul salarial interimar de 29 de miliarde pentru Musk după restabilirea mega-recompensei de 56 de miliarde de dolari
23.04.2026
17:18
558
ULTIMA ORĂ // Proiect de importanță NAȚIONALĂ. În pofida crizei politice, Guvernul României declanșează exproprierile pentru linia electrică Suceava – Bălți
23.04.2026
16:30
521
Criza globală de GPU se adâncește: vânătorii de galaxii cu inteligență artificială sufocă resursele universităților
23.04.2026
15:53
515
Furnizori de supraveghere, prin companii „fantomă”, acuzați că abuzează de accesul la rețelele telecom globale pentru a spiona și localiza utilizatori de telefonie mobilă
23.04.2026
15:10
566
Meta le permite părinților să vadă ce discută adolescenții lor cu Meta AI pe Facebook, Messenger și Instagram
23.04.2026
13:27
628
„Hexagonul Facultăților de Drept” reunește la Chișinău 200 de studenți din Republica Moldova și România
23.04.2026
12:55
598
Reguli noi pentru școlile private: sistem unitar de autorizare, acreditare și certificare a calității
23.04.2026
11:10
754
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
694
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
23.04.2026
10:40
680
PERCHEZIȚII // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
23.04.2026
08:26
636
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
23.04.2026
08:00
792
Horoscopul zilei 23.04.2026
23.04.2026
03:29
796
Tesla își urcă investițiile la 25 de miliarde de dolari pentru 2026, pariază masiv pe AI, roboți și Optimus
23.04.2026
02:50
796
Elon Musk recunoaște că milioane de șoferi Tesla au nevoie de upgrade hardware pentru adevăratul Full Self-Driving
23.04.2026
02:29
808
Google transformă Workspace într-un „intern” digital: noul Workspace Intelligence automatizează munca de birou cu Gemini
23.04.2026
00:21
888
Veniturile Tesla urcă în T1 pe fondul vânzărilor de mașini electrice și al boomului de abonamente FSD, în pofida livrărilor sub așteptări
23.04.2026
00:09
867
SpaceX își întărește profilul de gigant AI: cum a blocat finanțarea de 2 miliarde a Cursor cu o ofertă de preluare de 60 de miliarde de dolari
22.04.2026
23:27
707
Misiunea Artemis II demonstrează că internetul spațiu–Pământ prin laser poate fi extins ieftin la scară globală
Șeful propus de Trump pentru agenția americană de securitate cibernetică CISA își retrage candidatura, instituția rămâne fără conducere permanentă
Moldova și Regatul Unit întăresc cooperarea economică și strategică la a 5-a reuniune a Dialogului Strategic de la Londra
OpenAI lansează GPT-5.5, noul model de inteligență artificială care apropie compania de „superaplicația” AI unificată
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40




Inapoi














