Stiri

Leancă, boicotat?

Politică 25.04.2013 11:47 Vizualizări2648
Leancă, boicotat?
Odată cu schimbările operate la conducerea Guvernului, când interimatul a fost preluat de Iurie Leancă, un ministru din partea Partidului Democrat a plecat subit în concediu. Un adjunct de-al său este în deplasare, iar altul rămas nu are drept de semnătură.

Este vorba de ministrul în exercițiu al Economiei Valeriu Lazăr. Solicitat de Ziarul NAȚIONAL, Eugen Vițu de la serviciul de presă al Ministerului Economiei a declarat că ministrul ”este plecat într-o vacanță cu familia” și că acest concediu a fost planificat din timp. ”Domnul viceministru Calmâc se întoarce mâine dintr-o deplasare din Budapesta, iar la minister mai este viceministrul Ciobanu, adevărat că fără drept de semnătură”, ne-a spus Vițu.

Serviciul de presă a Guvernului susține că, dintre miniștri, numai Lazăr se află în concediu în perioada 24 aprilie – 3 mai. Un alt ministru, cel al Finanțelor, Veaceslav Negruță, se află în deplasare peste hotare.

Menționăm că, ieri, Vlad Filat a organizat ultima ședință la Guvern în calitate de premier în cadrul căreia l-a prezentat pe noul premier interimar Iurie Leancă care a intrat în funcție de astăzi, potrivit unui decret prezidențial. Valeriu Lazăr a lipsit de la ședința de ieri.

În aceste momente, la Guvern are loc o ședință de urgență cu participarea președintelui Nicolae Timofti.
Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.18 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 13.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri