Leancă A IDENTIFICAT oameni de treabă în PCRM și „VA CONLUCRA” cu ei
1578
Prim-ministrul Iurie Leancă crede că aproape este imposibil de a iniția un dialog sincer cu cei din conducerea Partidului Comuniștilor, care au din start o atitudine de „respingere”. În schimb, premierul a identificat în PCRM oameni cu experiență care sunt deschiși pentru o conlucrare în interesul cetățeanului.
„Mă tem că nu vom reuși să inițiem un dialog sincer cu cei din conducerea PCRM. Văd că s-au aciuat în sediul renovat al Parlamentului și savurează condițiile de acolo. Pe noi ne interesează dezvoltarea instituțiilor statului, astfel ca și cetățeanul să se simtă protejat în R. Moldova. Acest lucru poate fi realizat printr-un concurs de idei și de argumente, dar nu prin „Revoluții de catifea” și nu cu atitudini de respingere”, a declarat Leancă într-un interviu pentru Unimedia.
În schimb, premierul are o comunicare foarte bună cu membrii Partidului Comuniștilor din eșalonul inferior. „Eu merg în fiecare zi și în teritoriu și mă întâlnesc cu președinți de raioane, primari și consilieri, care sunt membrii PCRM. De exemplu am avut o comunicare bună cu președintele raionului Anenii Noi, care a adus investiții europene. Cu astfel de oameni vom conlucra și ne vom axa pe rezolvarea problemelor oamenilor, mai puțin cu cei din conducerea acestui partid”, a conchis Leancă.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
22.07.2022
17:57
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















